ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a stârnit discuții aprinse acum trei zile, când a afirmat că "Trei milioane de oameni din această țară, după 26 de ani de libertate, încă nu au învățat principiile fundamentale ale democrației", pentru că doresc definirea constituțională a căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie.

CTP spunea că "Omul acela are un comportament sexual care nu îl face cu nimic imoral, homosexualitatea nu e imorală. Nu vorbim de pedofilie sau de deviația sexuală cu violență, care au latură penală. Dar iubirea între două persoane de același sex nu e imorală, stimați 3 milioane de concetățeni!".

Acum 15 ani, însă, când homosexualitatea nu era una dintre prioritățile guvernului și ale Curții Supreme a SUA, Cristian Tudor Popescu avea cu totul alte vederi decât cele exprimate la Digi. Astfel, într-un editorial postat în ziarul Adevărul, în momentul în care Parlamentul discuta abrogarea articolului 200 din Codul Penal, CTP se exprima vehement împotriva manifestărilor publice ale homosexualilor. Argumentele pe care, azi, CTP le proclamă în favoarea căsătoriilor homosexuale, erau ironizate de același jurnalist cu 15 ani în urmă.

CTP compara homosexualii cu necrofilii, zoofilii sau pedofilii, afirmând că aceasta este o formă "aberantă" a sexualității umane.

"Nu numai ca pederaștii și lesbienele trebuie lăsați în legea lor, să se pipăie și să se lingă în văzul lumii, dar trebuie să fim democrați și toleranți până la capăt, nu pe porțiuni. Mai sunt și alte minorități sexuale care suferă din pricină că nu sunt înțelese de societate. Necrofilii, de exemplu, cei care fac amor cu cadavre, ei cum să-și trăiască pasiunea vieții când nu au acces neîngrădit în cimitire? Ca să nu mai vorbim de morgă, unde se irosește atâta prospătura. Apoi zoofilii, dedicați animalelor, care-și au și ei câte o Claudia Schiffer cu uger de nota 10 sau un măgăruș pe post de Antonio Banderas. S-a gândit cineva că, odată cu dezastrul din zootehnia românească, zoofililor li se reduc posibilitățile de a avea o relație? Ce, ei nu sunt oameni? Există, de asemenea, categoria celor care obișnuiesc s-o facă cu statui - literatura medicală denumește asta pygmalionism; deunăzi tocmai a încercat unul pe la Bacău cu monumentul eroului necunoscut. Ce jale trebuie să-i bântuie de atâția ani pe pygmalioniști, de când superexcitantul Lenin a fost dat jos de pe soclu și înlocuit cu două steaguri impracticabile", scria el.

"Vulgaritatea, obscenitatea mă deranjează indiferent daca sunt homo sau hetero. Totuși, nu cred ca se pot pune pe același plan sexualitatea normala și vreo forma aberantă a ei, fie și pentru simplul motiv ca umanitatea există ca rezultat al împerecherii heterosexuale - o omenire homosexuală ar dispărea stearpă în câteva zeci de ani, intr-o decrepitudine de sfârșit de lume", continua CTP.

Ironia face ca articolul respectiv să se încheie cu niște previziuni pe care CTP le considera sumbre atunci, dar care s-au îndeplinit întocmai și al căror avocat este jurnalistul, azi.

"Odată ce se grupează în organizații legalizate, homosexualii se pot promova unii pe ceilalți în diverse structuri, pot să devină din discriminați închipuiți niște factori agresivi de dislocare pe tăcute a heterosexualilor, cum în Vest deja se întâmplă - enclavele se pot construi și altfel decât geografic sau etnic", afirma editorialistul de la Republica.ro.

Iată textul integral:

Politică și sex

 

Mă îngrozește adesea gândul că aparțin unei nații barbare. O nație necioplită, lipsită de rafinament și incapabilă de toleranță. Așa cum se uită românii la băștinașul ruandez care agita zâmbind capul despărțit de trup al vecinului, așa se uită Europa la români.

Acești români care nu sunt în stare, de pildă, să priceapă că homosexualii sunt și ei oameni, cu nevoile, cu durerile, cu dramele lor. Că o societate democratică trebuie să le deschidă drumul spre realizarea plenară a tuturor dorințelor. Mă delimitez de o asemenea atitudine. Nu numai ca pederaștii și lesbienele trebuie lăsați în legea lor, să se pipăie și să se lingă în văzul lumii, dar trebuie să fim democrați și toleranți până la capăt, nu pe porțiuni. Mai sunt și alte minorități sexuale care suferă din pricină că nu sunt înțelese de societate. Necrofilii, de exemplu, cei care fac amor cu cadavre, ei cum să-și trăiască pasiunea vieții când nu au acces neîngrădit în cimitire? Ca să nu mai vorbim de morgă, unde se irosește atâta prospătura. Apoi zoofilii, dedicați animalelor, care-și au și ei câte o Claudia Schiffer cu uger de nota 10 sau un măgăruș pe post de Antonio Banderas. S-a gândit cineva că, odată cu dezastrul din zootehnia românească, zoofililor li se reduc posibilitățile de a avea o relație? Ce, ei nu sunt oameni? Există, de asemenea, categoria celor care obișnuiesc s-o facă cu statui - literatura medicală denumește asta pygmalionism; deunăzi tocmai a încercat unul pe la Bacău cu monumentul eroului necunoscut. Ce jale trebuie să-i bântuie de atâția ani pe pygmalioniști, de când superexcitantul Lenin a fost dat jos de pe soclu și înlocuit cu două steaguri impracticabile. E nedrept ca aceștia să fie prigoniți, mai ales că ei pot înlocui admirația noastră abstractă și rece pentru Mihai Viteazu călare cu o pasiune fierbinte și mistuitoare. Asta da, dragoste de țară! 

Aveți dreptate, ce am scris pana acum este, stimați cititori, grotesc, funambulesc, absurd. Procedeul așa se și cheamă în logică, reductio ad absurdum. Logica împinsă până la ultimele consecințe nu face însă decât să pună în lumină falsul conținut în ipoteza inițială: "problema" homosexuală în România. Democrația se dovedește la fel de fertilă precum comunismul în a naște false probleme, desfășurate cu mare gălăgie în fața cetățenilor nedumeriți. Așa cum pe vremea lui nea Nicu aflam că necazul nostru cel mai arzător este bomba cu neutroni, acum ni se spune ca viitorul patriei depinde de cum ne punem cu homosexualii. Sinodul românesc solicită insistent Parlamentului să reflecteze asupra abrogării art. 200 CP, care sancționează homosexualitatea în manifestările ei publice.
 
Apoi, feluriți "intelighenți", finanțați gros din afară, s-au găsit să înjure Biserica Ortodoxă Română și să ceară scoaterea dosarelor de Securitate ale sfinților părinți pentru că nu-i primesc la sân pe homosexuali. Apelul Bisericii este de bun simț în esență: morala creștină, legea firească, tradiția, instituția familiei. Păcatele BOR în ceea ce privește colaborarea cu comuniștii și Securitatea nu sunt în chestie, n-au nici o legătură cu poziția față de homosexualitate. Pe de altă parte, nu cred că tonul apocaliptic al Bisericii este cel potrivit: dacă se abrogă art. 200 CP, n-or să se înmulțească homosexualii peste măsură, nu se va stinge stirpea românilor și n-o să crească nivelul de trai.
 
Dacă rămâne în vigoare art. 200 CP, homosexualii nu vor fi hăituiți, pe aici, prin România, după cum nici n-au fost, cel puțin în ultimul deceniu. Dimpotrivă, pedofilii străini cu poftă de băieței vin la noi ca în rai. Nu se practică nici un fel de discriminare profesionala sau în privința drepturilor cetățenești pe motiv de homosexualitate. Prigoana împotriva homosexualilor din România e la fel de reală ca genocidul împotriva maghiarilor, invocat de episcopul Tökes sau pogromurile pe care le imaginează evrei agitați după ce citesc România Mare. Atâta vreme cât devierea sexuală rămâne un fenomen individual, consumat în intimitate, fără intersecție cu spațiul public, ea pur și simplu nu face obiectul art. 200 CP ca și, de altfel, al întregii legislații românești. Și, de fapt, nu interesează opinia publica. Abrogarea art. 200 CP, care incriminează săvârșirea în public, propaganda, asocierea sau actele de prozelitism homosexual, poate avea însă consecințe nefaste pentru ochii și urechile majorității: la invazia dezgustătoare a pornografiei heterosexuale, "normale", pe care simplul cetățean e nevoit să o suporte, se va adăuga, colac peste pupăză, sau, mai exact, colac peste closet, spectacolul preluat din Vest al carelor alegorice cu "fetițe" epilate, coafate, belciugate, dansând în desuuri de piele și mătase, precum și al "băieților" care se chinuiesc să-și ascundă sânii și să-și îngroașe vocea. Iar pentru televiziuni, porcăriile homo ale grupului Vacanța Mare vor deveni opera unor precursori iluștri...

Vulgaritatea, obscenitatea mă deranjează indiferent daca sunt homo sau hetero. Totuși, nu cred ca se pot pune pe același plan sexualitatea normala și vreo forma aberantă a ei, fie și pentru simplul motiv ca umanitatea există ca rezultat al împerecherii heterosexuale - o omenire homosexuală ar dispărea stearpă în câteva zeci de ani, intr-o decrepitudine de sfârșit de lume. Or, în miezul presiunilor care se fac acum pentru ca homosexualitatea să capete o existență statutară în România se află nu sexul, ci politica.
Întrucât, cum am arătat, deviantul sexual nu are nici o durere de cap ca individ, ceea ce se vrea, de fapt, este obținerea de drepturi colective de către minoritatea homosexuală, recunoscuta ca atare - de această chestiune ne-am izbit de nenumărate ori în plan etnic. Vor baruri, cluburi, teatre, zone întregi care să le aparțină, vor festivaluri și congrese.
 
Odată ce se grupează în organizații legalizate, homosexualii se pot promova unii pe ceilalți în diverse structuri, pot să devină din discriminați închipuiți niște factori agresivi de dislocare pe tăcute a heterosexualilor, cum în Vest deja se întâmplă - enclavele se pot construi și altfel decât geografic sau etnic. În concluzie, le-aș spune domnilor și doamnelor homosexuali să-și vadă de treabă cu discreție, iar parlamentarilor să lase art. 200 la locul lui, fără declarații de virilism carpatin. În România avem totuși niște probleme cu viața, cu moartea, cu boala, cu sărăcia, problema homosexualității e rezolvată. Nu e necesar ca olandezii să ceară "O Românie mai homosexuală" - oricum, de atâta vreme, politicienii noștri dragi regulează acest popor fără nici o discriminare.