TVR trage un nou semnal de alarmă. Actualul cadru legislativ NU permite salvarea financiară a instituției

Ca urmare a întâlnirii desfășurate astăzi la sediul Ministerului Finanțelor, între reprezentanții TVR și cei ai ministerului, vă comunicăm următoarele:
Din partea TVR, au participat Irina Radu, George Orbean și Monica Ghiurco, membri ai Consiliului de Administrație, Cristian Zgabercea, Producător General și Ioana Silea, șef Serviciu Financiar.
Discuțiile au vizat în primul rând situația generată de excluderea României din concursul Eurovision și a TVR din rândul membrilor EBU și situația generală a televiziunii publice.
În urma întâlnirii, s-a ajuns la concluzia că, în acest moment, din cauza cadrului legislativ, Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu poate să se implice în sprijinirea financiară a Televiziunii Române.
Din păcate, aceste discuții nu pot rezolva nici participarea României la Eurovision Song Contest, nici nu pot împiedica excluderea TVR din EBU.
Începând din 2010, TVR a atras atenția tuturor instituțiilor abilitate din România despre faptul că legislația învechită, care a dus la subfinanțarea cronică a televiziunii publice, trebuie schimbată.
În anul 2012, TVR și-a asumat, alături de Guvernul României un Memorandum, prin care Televiziunea Română a luat o serie de măsuri, inclusiv plata către EBU a unor tranșe consistente din datoria istorică: o comparație relevantă ne arată că, dacă în perioada 2005 – 2010 s-au plătit către EBU 12.4 milioane de euro, în perioada 2011 – 2016 suma plătită a fost aproape dublă – 20.5 milioane de euro.
Suma totală facturată de EBU în perioada 2005 – 2016 a fost de aproape 50 de milioane de euro, din care SRTv a achitat 32.8 milioane de euro. La această sumă, TVR a fost obligată de lege să plătească la bugetul de stat TVA în valoare de 11 milioane de euro, TVA pe care Televiziunea Română nu îl poate deduce precum celelalte televiziuni comerciale.
O televiziune care nu ar fi avut bune intenții, nu ar fi făcut un efort extrem pentru a plăti o sumă atât de mare.
În condițiile în care celălalt semnatar al Memorandumului nu și-a respectat obligațiile asumate, situația TVR s-a degradat începând cu decembrie 2013 – primul an în care televiziunea publică a încheiat, după aproape un deceniu, exercițiul financiar cu profit contabil.
Cu toate acestea, TVR a tras în continuare semnale de alarmă și a rămas un partener deschis la dialog, așa cum s-a întâmplat și în 23 februarie a.c., când, la întâlnirea organizată de Parlament, au participat președinții celor două Camere, Premierul României, Ministrul Finanțelor și membri ai comisiilor de specialitate – senatori și deputați –, alături de reprezentanți ai TVR.
În urma întâlnirii, niciuna dintre soluțiile discutate nu a fost asimilată de decidenți. Evoluția evenimentelor a relevat că, prin forțe proprii, în contextul unui cadru legislativ învechit și a subfinanțării cronice, TVR nu poate continua să îndeplinească misiunea publică, conform prevederilor legii de funcționare și a Constituției României.
Duminică, 24 aprilie, de la ora 21.10, Iuliana Marciuc, producătorul Selecției Naționale și Ovidiu Anton, câștigătorul Eurovision România 2016, alături de invitații lor vor dezbate situația generată de eliminarea României din concursul Eurovision.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)