Când s-a aflat despre felul în care compania austriacă Schweighofer cumpăra sistematic lemn tăiat ilegal în România, indignarea a fost uriașă. Grupul și statul au promis că lucrurile se vor rezolva, însă defrișările continuă, scrie Der Spiegel, într-o anchetă care dezvăluie felul în care încercările de reducere a tăierilor ilegale au eșuat din cauza portițelor legale și a statisticilor măsluite.

Pe multe hărți turistice, traseul este marcat în verde - ca semn că acesta duce într-o zonă cu un peisaj împădurit. Însă doar pe hârtie. În realitate, pădurile României continua să fie golite de arbori.

Este grăitor peisajul de pe drumul de 40 de kilometri al Văii Trotușului din Carpații Orientali. În ultimele două decenii, locul a fost lovit în mod regulat de dezastre. După ploile mai abundente versanții au alunecat și s-au rostogolit prin sate, distrugând rânduri întregi de case. Cauza ar fi exploatarea masivă, care a condus la pierderea unor suprafețe mari de pădure și eroziunea excesivă a solului, scriu jurnaliștii de la Der Spiegel, potrivit România Curată. 

„De fapt, tăiere nu este cuvântul potrivit. Termenul corect este: defrișare”, spun indignați localnicii.

„Timp de mulți ani, pădurea din România a fost tăiată fără milă", rezumă ei situația. „Înainte, acest lucru a fost făcut cu încălcarea flagrantă a legii. Astăzi, lucrurile nu mai funcționează atât de simplu. Dar mafia lemnului utilizează marjele și lacunele din legile trimise și politicienii dispuși să ascundă situația. Așa că tot mai multe păduri dispar”, se plâng localnicii.

Și ecologiștii din România trag semnale de alarmă. Motivele sunt multiple. Printre ele se numară faptul că sancțiunile și amenzile pentru exploatarea forestieră ilegală și comerțul ilegal cu lemn au fost reduse în mod semnificativ prin lege, unele fiind complet eliminate, de mai multe ori în ultimele luni au fost depistate tăieri ilegale de pădure în parcuri naționale protejate, iar unii proprietari de pădure provoacă în mod deliberat daune în pădurile lor pentru a le putea tăia.

În regiunile carpatice românești, problema tăierilor pe scară largă a devenit evidentă de mai mulți ani. Cauzele principale includ controlul lax și practica profund coruptă de a retroceda pădurea, naționalizată cândva, proprietarilor reali sau presupuși sau moștenitorilor lor, care fac deseori bani rapizi prin defrișări.

Principalil prelucrător de lemn din țară, „Holzindustrie Schweighofer", a cumpărat în mod sistematic lemn tăiat ilegal, potrivit materialului Der Spiegel. Grupul austriac, care procesează anual aproximativ 20% din recolta de rășinoase din România, a negat inițial acuzațiile, dar a recunoscut la începutul acestui an "nereguli în lanțul de aprovizionare din amonte".

Schweighofer a introdus însă sistemul de urmărire a fluxului de date pe bază de GPS pentru furnizori, care ar trebui să excludă practic cumpărarea ilegală a lemnului.

Mulți ecologiști sunt sceptici. „Deocamdată, originea lemnului din România poate fi urmărită doar de la punctul de încărcare, nu de unde a fost tăiat", spun reprezentanții inițiativei De-Clic.

Faptul că tăierea ilegală este încă răspândită nu este nici măcar negat de autoritățile române. Potrivit Ministerului Apelor și Pădurilor, volumul de lemn recoltat ilegal confiscat a scăzut de la 900.000 de metri cubi în 2013 la aproape 200.000 în 2016. Cu toate acestea, numărul de controale individuale înregistrate în aceeași perioadă a scăzut brusc - de la 915.000 la 190.000.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews