Ministerul Mediului a depistat valori de hidrogen sulfurat care depășesc limitele normale, în nord-vestul Capitalei, iar mirosul de care bucureștenii se plâng cel mai probabil vine de la groapa de gunoi IRIDEX - Chiajna, urmând ca autoritățile să realizeze un control în perioada următoare.

 Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, Bogdan Gheorghe Trif, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că poluarea resimțită de cetățenii din nord-vestul Capitalei, care au depus deja 1.000 de plângeri, este cauzată de hidrogen sulfurat care depășește limitele normale. Poluarea vine, cel mai probabil, de la groapa de gunoi situată în nord-vestul Capitalei, IRIDEX-Chiajna. În aceste condiții, autoritățile de mediu vor efectua un control în perioada imediat următoare.

„În urma numeroaselor sesizări ale cetățenilor Municipiului București și ale cetățenilor județului Ilfov, avem peste 1.000 de sesizări, care reclamă faptul că se simte un discomfort olfactiv și persistent, repetitiv, în cartierele Pajura, Bucureștii Noi, Crângași, Militari, Drumul Taberei și localitățile Chiajna și Chitila. În urma acestui fapt, am solicitat Agenției pentru Protecția Mediului din București să efectueze determinări în zonele unde s-au făcut sesizări, cu autolaboratorul din dotarea proprie. În urma interpretării buletinelor de analiză, s-a identificat ca indicator cu valori limită depășite, hidrogenul sulfurat. Astfel, am ordonat Gărzii de Mediu București și Ilfov ca, în cursul săptămânii trecute să desfășoare controale în zonă pentru a identifica sursa de poloare. Din datele preliminare, principala sursă de poluare, potențial poluatoare, este depozitul de deșeuri menajere din raza Sectorului 1 București”, a declarat comisarul general.

El a adăugat că începând de luni, comisarii Gărzii de Mediu București și ai Gărzii Naționale de Mediu vor desfășura un control amplu la acest obiectiv, având ca principal scop identificarea potențialelor pierderi pe instalație care cauzează această poluare.

 „Împreună cu Agenția Națională de Mediu București o să stabilim un program de monitorizare atentă a acestei instalații, cu puncte de monitorizare continue. Controlul va dura minimum două săptămâni, urmând ca imediat după control să vă ținem la curent cu rezultatele pe care le găsim”, a mai spus comisarul.

Dacă se descoperă cu certitudine că IRIDEX-ul este sursa poluării, ei vor avea la dispoziție 60 de zile să rezolve problema, altfel vor fi impuse sancțiuni și va fi suspendată activitatea pe o perioadă de șase luni. Dacă nici în cele șase luni de activitate suspendată pentru remedierea situției nu se ajunge la un rezultat, societatea riscă anularea autorizației de funcționare.

Valorile descoperite de Ministerul mediului nu sunt încă un pericol pentru bucureșteni, dar comisarul a dat asigurări că ministerul va colabora și cu direcțiile de sănătate publică.

Nu în ultimul rând, comisarul a mai precizat că în ultimele 18 luni, în urma controalelor efectuate de Ministerul Mediului la groapa de gunoi IRIDEX, au fost dispuse sancțiuni contravenționale de 430.000 de lei.

2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.