Că râul, ramul ne sunt prieteni (numai nouă) a spus-o tâlcuit poetul identităţii noastre, M. Eminescu, prin gura domnului muntean Mircea cel Bătrân, în cea de-a treia Scrisoare din monumentala sa serie de scrisori lăsată să curgă pe fluviul poeziei şi întelegerii lumii, veacurilor viitoare.
 
Iată însă că vremurile de azi, printr-o împrejurare politico-economică nefericită, cu ajutorul neprietenilor de aici şi de dincolo, tind să ne îndeparteze ireversibil (?!) de prietenul nostru tăcut, secular, mereu întinerind, mereu alături: ramul. Codrul, codruţul nostru, cade răpus de drujbele şi bestiile de fier mânuite de diverse cârdăsii, acum sub comandă strategică austriacă – care, nu-i aşa?, îşi vede de propriul interes – cu sprijinul unor instituţii româneşti găunoase, incapabile de a lua măsurile necesare unei exploatări forestiere omeneşti.

Se cunoaşte că în Antichitate codrul acoperea mai mult de două treimi din ţinuturile românesti – aproximativ 70% după Constantin C. Giurescu în „Istoria pădurii româneşti”, 80% dupa datele furnizate în anul 2013 de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS). În anul 1800, suprafaţa împădurită a provinciilor româneşti înregistra 36%, pentru ca azi să mai avem aproximativ 28%, din care doar 24% pădure funcţională.

De altfel, specialiştii ASAS scot în evidenţă că nivelul de împădurire actual este deosebit de mic, atât faţă de procentul de împădurire natural din trecutul îndepărtat (70-80%), cât şi faţă de nivelul de împădurire optim de 45%. Nivelul actual de împădurire al ţării de 27-28% (dacă nu o fi scăzut între timp sub acţiunea drujbelor eficace ale Holzindustrie Schweighofer) se situează cu 5% sub media europeană de 32,4% (40% este media ţărilor membre ale Uniunii Europene), şi mult sub cel al altor ţări cu relief asemănător. Bunăoara, Austria are parte de 47% suprafaţă împădurită, Slovenia 62% (!), Slovacia 40%, ca să nu mai pomenim de Suedia cu 76% sau Finlanda cu 72%.
Fără a intra în amănunte sterile, pentru mine este limpede că atingerea nivelului optim de 45% de suprafaţă împădurită recomandat de ASAS, trebuie sa devină un obiectiv central al guvernarii actuale. Iar atingerea acestui obiectiv nu se poate face decat printr-un program închegat, care să graviteze în jurul conservării patrimoniului forestier actual şi, mai ales, în jurul acţiunii de împădurire.

Sigur că acţiunea de (re)împadurire există; pe hârtie cel puţin. Codul silvic din 2008 prevede(a) – nu cunosc în amănunt prevederile noului cod de-abia votat– împădurirea a două milioane de hectare până in anul 2035, adică 70-80 de mii de hectare pe an. ASAS atrage atenţia că în ultimii ani s-au împădurit sub 1000 de hectare pe an, adică nimic! Fără a face apologia regimului comunist, trebuie cunoscut faptul că în anii 1972, 1973 si 1974 – în plin avânt muncitoresc – au fost împadurite în întreaga ţară 84.400, 85.490 şi, respectiv, 87.200 de hectare.
Nici din punct de vedere economic, tăierea pădurilor, aşa cum este facută acum, nu este justificată. Orice economist poate confirma că o economie bazată pe exportul de materii prime nu poate înflori (vezi „boala olandeză” sau „Dutch disease”).
 
Cu atât mai mult cu cât firmele care exploatează lemnul nu au fărâmă de capital românesc, beneficiul, atât cât este, pleacă la Viena sau prin alte părţi ale lumii, fiind „integrat pe verticală” cu operaţiunile firmelor mamă din acele locuri. Cu siguranţă că exploatarea, producţia şi exportul de mobilă – de produs finit! – făcute de firme care să aibă un substanţial acţionariat românesc – legitim, vorbim de o resursă strategică a ţării, nu? – ar reprezenta o serioasă alternativă la actualul mod de „radere” şi valorificare a patrimoniului forestier.

Azi, pădurile noastre sunt tăiate – multe ilegal! – şi brăcuite într-un ritm draconic, în mijlocul unei Uniuni Europene, văzută ca cea mai civilizată şi prosperă uniune de ţări din lume, dar nepăsătoare în acest caz, şi în fata unei guvernări, ori oarbe şi neputincioase, ori parte a „tovărăşiilor” îndreptate împotriva pădurilor româneşti.
Ca atare, în lipsa reîmpăduririlor, codrul, codruţul nostru este condamnat a deveni muzeu, pentru că, ştim prea bine, „de unde tot iei şi nu pui, curând se isprăveşte.” Ce-ar fi, de exemplu, ca de mâine – sau după protestele împotriva tăierilor abuzive, ilegale – cetăţenii ţării ar merge pâlcuri în faţa ocoalelor silvice, oferindu-se voluntari la acţiuni de împadurire? Puieţi să fie, ar fi ceva! Totodată, rentabilizarea industriei forestiere nu poate fi făcută în folosul aceloraşi cetăţeni, decât prin participarea legitimă a capitalului românesc – de stat sau privat – la exploatarea şi, mai ales, la vânzarea şi exportul de produse finite din lemn, a mobilei.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.