Pentru a accelera procesul, Uniunea Europeană a invitat mai multe ONG-uri de mediu să se alăture administratorilor oficiali în procesul de cartografiere a pădurilor care se află în pericol și adăugarea acestora într-o nouă bază de date, stabilită pentru a asigura protejarea pădurilor virgine prin lege. Baza de data va fi publicată în mediul online în șase luni.

Unele păduri de fag sunt candidate pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO, ceea ce ar putea dezvolta turismul în România, devenind destinația ideală pentru drumeții cărora le plac aventurile în natură sau pentru entuziaștii faunei sălbatice.

Recent, într-o după-amiază umedă în munții Făgăraș, voluntarii Greenpeace s-au îmbarcat într-o drumeție prin pădurile românești. Au împărțit gustări în timp ce au discutat despre ziua petrecută, trasând pe hartă copacii dintr-o arie virgină, ce se întinde pe 140 de hectare.

"Pădurile virgine s-au păstrat în fundul văii, în zonele mai stâncoase, în apropierea terenurilor alpine", a spus Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanii al Greenpeace, Campania de Păduri, în Europa centrală și de est.
 
"Sunt păduri la care accesul este limitat, poate de asta au și fost salvate". Valentin a estimat că zona s-a înjumătățit în ultimul deceniu, un inventar parțial indicând că România ar putea avea 250.000 hectare de păduri virgine.

"Multe dintre ele au fost distruse în ultimii 10 ani...parțial, ca urmare atât a exploatării forestiere ilegale, cât și a exploatării legale executată prost", a mai spus Sălăgeanu, potrivit zf.ro. Corupția este, de asemenea, un factor.

În răspuns, Ministerul Mediului a revizuit gestionarea pădurilor, a împuternicit rolul gardienilor și a impus amenzi usturătoare pentru cei care taie, transportă sau fac comerț ilegal cu bușteni.

De asemenea, a fost lansată o aplicație pentru mobil, numită "Inspectorul Pădurii", care permite cetățenilor să urmărească transporturile ilegale de lemn și să le reclame. Pentru prima oară, au fost alocate fonduri pentru a ajuta micii proprietari privați să își protejeze pădurile, o acțiune legală pe care nu mulți și-o puteau permite.

Ministrul Mediului, Cristiana Pasca Palmer, a subliniat rolul sistemului electronic de urmărire, care monitorizează buștenii în fiecare etapă.

"Acest lucru este foarte important, pentru că eu cred că, în viitor, numai prin intermediul acestei monitorizări electronice vom putea de fapt reduce exploatarea forestieră ilegală", a declarat aceasta.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.