Ocolul Pământului în 80 de zile, într-un autobuz electric. E proiectul ambițios pe care și l-au propus mai mulți români și maghiari.

Scopul e să-i convingă pe edilii din diferite orașe ale lumii că astfel de vehicule reprezintă cea mai bună soluție pentru transportul în comun. Autobuzul, produs în Ungaria, folosește un soft românesc.

Un astfel de autobuz nu poluează și, după ce a fost încărcat doar trei ore, poate să parcurgă până la 250 de kilometri.

„În oraș folosește 0,61kWh per kilometru. Este dublul folosit de o mașină electrică, dar transportă cu 15% mai mulți pasageri”, susține Jozsef Helmich, participant la călătoria în jurul lumii, potrivit digi24.ro.

Ca să convingă edili din toată lumea să renunțe la vehiculele clasice, echipa româno-maghiară a plecat acum două luni în călătoria în jurul globului. Autobuzul electric a trecut până acum prin Portugalia, Canada, SUA, China, Kazahstan, Rusia, Ucraina și a ajuns în România. S-a oprit la Cluj-Napoca, primul oraș din România care va avea transport în comun nepoluant.

 „Suntem în plină procedură de achiziție a 30 de autobuze electrice”, spune Iulia Perșa, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Autobuzele, care vor costa în jur de 71 de milioane de lei, vor circula pe cele mai aglomerate patru trasee din oraș. Primele autobuze electrice ar trebui să ajung pe străzile din Cluj-Napoca la anul.




2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.