Autoritățile din Sibiu au fost luate prin surprindere de apariția unui pui de urs pe străzile din localitate. După ce a fost văzut în zona hotelului Ramada, puiul de urs a traversat tot centrul istoric al Sibiului, ajungând în Orașul de Jos. Mai mulți localnici speriați au ieșit anunțând că ursul a urcat în podurile caselor, apoi – speriat – a încercat să intre într-o casă, spărgând câteva geamuri, scrie turnulsfatului.ro.

După ce a fost încolțit într-o curte, puiul de urs a urcat pe acoperișurile caselor, iar polițiștii au decis că acesta trebuie împușcat.

În cele din urmă, puiul de urs a fost împușcat de vânători, care au spus că se temeau că ursul va deveni agresiv. După puține tentative de tranchilizare a animalului, l-au împușcat mortal.

Șeful Inspectoratului județean de Poliție Sibiu, Tiberiu Ivancea, spune că pentru astfel de situații în care nu există un protocol de colaborare între autorități și niciun scenariu care trebuie urmat. Conform acestuia, situația risca să devină periculoasă pentru cetățenii Sibiului, ursul fiind urmărit mai bine de trei ore prin centrul Sibiului de peste 50 de polițiști.

 

 

 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.