20 de ani de la aderarea României la NATO – avem parte de mai multă “securitate, libertate și bunăstare”?

Senatorii și deputații au adoptat marți, în ședință comună, Declarația Parlamentului României cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică și a 75 de ani de existență a NATO. S-au înregistrat 247 de voturi "pentru", un vot împotrivă și doi parlamentari nu au votat, potrivit stiripesurse.ro.
Pe 29 martie România a celebrat 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului țării noastre la sediul NATO din Bruxelles.
După cum se menționează într-o declarație publicată vineri: „De la aderarea noastră la NATO în urmă cu 20 de ani, securitatea, libertatea și bunăstarea noastră se află pe un fundament mai puternic decât oricând de-a lungul istoriei”. „Toți pentru unul și unul pentru toți constituie un principiu care ne-a adus aici și ne va conduce spre viitor”.
Declarația a fost semnată de către miniștrii de Externe din Estonia, Letonia, Lituania, România, Bulgaria, Slovenia și Slovacia. Toate cele șapte state au aderat la NATO în 29 martie 2004.
„Această dată marchează o piatră de hotar pe drumul din zonă parcurs sub umbrela defensivă alb-albastră menținută de angajamentul de fier al aliaților de a sări în apărarea celorlalți împotriva tuturor amenințărilor”, au evidențiat diplomații, potrivit evz.ro.
"În ultimii ani, ordinea internațională bazată pe reguli este profund contestată de actori statali și non-statali, atât prin mijloace convenționale, cât și prin mijloace asimetrice și hibride, care țintesc fibra democratică a societăților și urmăresc să creeze diviziuni. Mediul global de securitate se află într-un punct de inflexiune, pe fondul unor conflicte armate internaționale, regionale și locale, agravate de factori multiplicatori precum schimbările climatice, presiunea economică și socială sau utilizarea cu scopuri maligne a tehnologiilor emergente și disruptive", se mai arată în declarație.
Țările NATO caută mai mulți bani pentru apărare
„Trebuie să garantăm că se pune capăt clar acestei agresiuni [a Rusiei împotriva Ucrainei], au scris miniștrii. Este nevoie aici de acordarea dreptății pentru victime, de a cere socoteală din partea celor responsabili, precum și de o pace dreaptă și durabilă”.
De asemenea, miniștrii Alianței au cerut mai mulți bani destinați apărării. „Ne așteptăm din partea tuturor partenerilor de alianță să preia partea cuvenită în sensul îndeplinirii datoriei lor pe termen lung de a investi anual cel puțin 2% din PIB pentru apărare”, s-a mai precizat în declarație, potrivit KleineZeitung.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)