A început procesul "Gala Bute". Un martor afirmă că i-a dat 900.000 euro ca șpagă, Elenei Udrea

A început procesul în dosarul „Gala Bute”, în care fostul ministru Elena Udrea este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de fraudare a fondurilor europene.
În acelaşi caz, mai sunt inculpaţi şi trei dintre foştii săi subordonaţi de la Ministerul Dezvoltării, dar şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, informeaza digi24.ro.
Fostul secretar general al instituţiei, Gherghe Nastasia cât şi cea mai bună prietenă a Elenei Udrea, Ana Maria Topoliceanu, care conducea în acea perioadă Compania Naţională de Investiţii, au declarat astăzi în faţa magistraţilor că au fost intermediarii unor sume mari de bani care au intrat în buzunarele fostului ministru, cu titlu de mită.
Gheorghe Nastasia a declarat că a dus o geantă cu 900.000 de euro în biroul Elenei Udrea, de faţă cu ea, spunându-i că geanta era de la omul de afaceri Adrian Gărdean.
Ana Maria Topoliceanu a spus că, în două rânduri, i-a dat Elenei Udrea sume de până la 10.000 de euro, cash.
Se pare ca orice proiect terminat partial putea fi platit de Ministerul Dezvoltarii daca dezvoltatorul achita un comision de 10% din valoare catre doamna Ministru.
Udrea se apără pe Facebook:
”De astazi dosarul in care am fost 72 de zile arestata este public. Numit incorect si pe nedrept Gala Bute, ( fata de campionul Lucian Bute), in realitate ar trebui sa fie Dosarul Elena Udrea, pentru ca este un dosar in care procurorii au ingramadit in mare viteza acuzatii diverse la adresa mea, tinta fiind fara dubii arestarea.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Elena Udrea
Subiecte: Dosarul Gala Bute
Organizații: DNA Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)