Adevărul Bisericii: Patriarhul Daniel nu cedează șantajului. Spune clar că NU o susține pe Elena Lasconi: BOR APĂRĂ VALORILE CREDINȚEI CREȘTINE
Patriarhul Daniel nu cedează șantajului pe care îl exercită unii așa-ziși teologi, printre care inclusiv fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și spune răspicat că nu o susține pe Elena Lasconi.
”Biserica Ortodoxă Română nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene, spre binele poporului român.
În acest sens, în calitate de prim semnatar al „Declarației cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană” din 16 mai 2000, Biserica Ortodoxă Română reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la Uniunea Europeană, spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei, ai cărei părinți fondatori au fost profund ancorați în creștinism.
Întrucât, potrivit articolului 7 alineatul 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele sunt „factori ai păcii sociale”, Sfântul Sinod a hotărât, în mod repetat, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare). Astfel, Biserica Ortodoxă Română își afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, în mod similar cu Armata Română.
Opțiunea electorală a clericilor trebuie să fie exprimată doar prin votul personal secret, și nu prin partizanat politic, așa cum cadrelor militare în activitate le este interzis să își exprime în public opinii politice, să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice, să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau activități în favoarea acestora ori a unui candidat pentru funcții publice.
În concluzie, poporul român are nevoie, în același timp, de libertate și de unitate, de prosperitate și de stabilitate.”, este anunțul făcut de Biserica Ortodoxă Română.
ADEVARULBISERICII.RO face precizarea că orice preot sau ortodox care își exprimă votul pentru candidații care și-au exprimat clar opțiunea pro-avort, inclusiv a introducerii dreptului la avort în Constituția României, sunt împotriva deciziilor Sfântului Sinod și riscă inclusiv caterisirea sau afurisirea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Țoiu, o dementă care trebuie demisă! Fiica lui Ponta, dată jos din avionul care venea din Oman, la ordinul ministrei USR-iste. Șefa MAE ar fi dat ordin să nu fie îmbarcată în zborul de București
S-a aflat cine sunt membrii societății ultra secrete Bohemian Grove. Se spune că este o organizație de tip Illuminati, responsabilă pentru luarea celor mai importante decizii ale lumii de azi. LISTA MEMBRILOR (PDF)
Recomandările noastre
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Secțiuni: Alegerile Politic Prima pagină Știri
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: România
Subiecte: alegeri prezidențiale 2024 România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română BOR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)