După revoluție, una dintre marile probleme ale României a reprezentat-o lipsa infrastructurii și în special a unor autostrăzi care să traverseze Munții Carpați.

Adrian Severin, fost ministru de externe și cel care a negociat intrarea României în NATO, face o afirmație foarte gravă în ceea ce privește lipsa unei astfel de contrucții în România.

Fostul europarlamentar scrie pe blogul său despre această situație și pune o întrebare: „S-a gândit, oare, cineva că incapacitatea aparentă a guvernanților români de a străpunge Carpații cu autostrăzi este, în realitate, expresia unui plan impus din afară de divizare a României și așezare a frontierei Occidentului euro-atlantic pe zidul unor munți netraversați de artere cu vocație geo-strategică?”.

„Lupta dintre legitimitatea democratică și puterea reală (financiară) impune însă costuri foarte mari. Deocamdată, activitatea instituțiilor statului a fost blocată prin refuzul fizic al celor care nu pot câștiga la urne, de a recunoaște dreptul celor care au câștigat, de a guverna potrivit programului sau opțiunilor lor. Maturizarea acestui conflict transformă zi de zi contestarea verbală în război civil și instabilitatea politică în incapacitate de guvernare cronică. România se transformă pe zi ce trece, dintr-un stat neguvernat (așa cum este în prezent) într-un stat neguvernabil, respectiv un stat eșuat.

În atare context puterile suzerane urmăresc găsirea unei formule pentru a oficializa și a face acceptată de români ruptura dintre alegeri și guvernare, în timp ce clanurile băștinașe doresc preluarea răspunderilor lor micromanageriale de către puterile coloniale, adică oficializarea statutului de colonie al României implicând, în favoarea liniștii interne, protejarea „guvernatorilor” naționali și externalizarea protecției sociale a populației locale.

Termenii schimbului oferit sunt clari și simpli: garantarea subzistenței în schimbul independenței. În paralel, elitele naționale mature umplu pușcăriile, brațele cele mai viguroase pleacă la muncă în străinătate (deficitul de lucrători calificați este uriaș pe piața internă) iar mințile tinere cele mai strălucite fug la studii în alte țări cu gândul de a nu mai reveni vreodată.

Faptul că mai peste tot în lume (chiar și în S.U.A. sau în Europa occidentală) democrația moare și statele se dezmembrează (vezi cele mai recente exemple din Spania, Italia, Belgia și Marea Britanie), nu constituie o consolare pentru România și români. (S-a gândit, oare, cineva că incapacitatea aparentă a guvernanților români de a străpunge Carpații cu autostrăzi este, în realitate, expresia unui plan impus din afară de divizare a României și așezare a frontierei Occidentului euro-atlantic pe zidul unor munți netraversați de artere cu vocație geo-strategică?).

Vestea proastă este aceea că acțiunea de distrugere a națiunii române prin distrugerea ordinii democratice consacrate în Constituția din 1991 are toate șansele să reușească. De ce ? Nu pentru că mișcarea „#rezist” (replică mult mai nocivă a diversiunii populiste ”occupied”) ar fi atât de viguroasă și de populară, nici „statul de drept” neonazist atât de eficient, nici susținerea externă atât de fermă, ci pentru că majoritatea românilor și a ceea ce le ține loc de clasă / elită politică sunt inactive, apatice. Demo-apatia condamnă România. Mai exact o condamnă la moarte.”, a scris Adrian Severin pe blogul său.