Fostul ministru de externe Adrian Severin a încheiat anul 2015 cu o analiză detaliată a situației globale din acest moment.

Într-o serie de șase articole, fostul demnitar al statului român analizează situația din diferite părți ale lumii, în acest moment, precum și contextele ce pot afecta România. Cei care doresc să citească articolele integrale, o pot face accesând linkurile prezentate mai jos.

În prima parte, Adrian Severin analizează "frontul arabo-musulman" și afirmă că SUA și Rusia au ajuns la o înțelegere în ceea ce privește situația Siriei.

"Actualul regim sirian devine deci – la Washington, Londra, Paris și Berlin – parte a soluției după ce fusese exclusiv parte a problemei. (În aceste afaceri geo-strategice Bruxellesul dinnou nu contează întrucât nu este decât o cutie de rezonanță a Berlinului.)", susține Adrian Severin.

Analistul consideră că deși victoria pare să fi revenit Rusiei, frontul sirian este de importanță secundară în gestiunea celui de-al treilea război mondial, deja început.

"Ceea ce a rezolvat acordul Lavrov-Kerry a fost nu evitarea războiului dintre Eurasia și Oceania, dintre lumea euro-atlantică și cea euro-asiatică, ci reglarea rivalității la conducerea Nordului euro-asiatic (de la San Francisco la Vladivostok) în campania din Orientul Mijlociu, pe frontul medio-oriental / arabo-musulman. În această dispută de importanță secundară în gestiunea celui de la treilea Război Mondial aflat în desfășurare, se poate spune că punctul de vedere rusesc a câștigat", afirmă Severin.

În partea a doua, Adrian Severin analizează "Frontul Balcanic", din care evident, face parte și țara noastră. Aici, fostul ministru de externe face o afirmație surprinzătoare, respectiv aceea că scutul american de la Deveselu ar putea fi folosit ca monedă de schimb pentru obținerea unor concesii din partea Rusiei. Acesta crede că SUA și Rusia își vor uni forțele pentru a combate amenințarea de tip islamic, de la Sud.

"Dacă introducem în pachet și scutul antirachetă de la Deveselu – care, în condițiile acordului de neproliferare încheiat cu Iranul, apare a fi mai mult un element de negociere la care se va putea renunța în schimbul unor concesii din partea Rusiei sau pentru a face mai ușor de oficializat anumite condiții deja convenite – avem imaginea proiectului inițial al unei noi linii de demarcație dintre Est și Vest în emisfera nordică, linie care permite unirea forțelor lor în lupta dintre Nord și Sud", scrie Severin.

Fostul parlamentar european afirmă, însă, că Rusia a acceptat intrarea Muntenegrului în NATO pentru a primi la schimb transformarea "Mării Negre" în "lac rusesc".

"Dacă SUA / NATO și-au întărit pozițiile în vestul Balcanilor transformând Adriatica într-un "lac american” (sau, în orice caz, euro-atlantic) este adevărat. Câștigul nu este însă pur și simplu. El vine la schimb cu acceptul pentru transformarea Mării Negre în "lac rusesc”.
Chiar dacă apartenența Crimeii la Rusia nu va fi recunoscută oficial pentru multă vreme, faptul nu va mai avea nici un impact asupra relațiilor Rusiei cu Occidentul euro-atlantic. De asemenea, Ucraina va fi lăsată să se prăbușească economic în brațele Rusiei, sancțiunile economice impuse Moscovei desprinzându-se de problema ucraineană spre a deveni parte a unui război economic despre care vom vorbi mai încolo și care deocamdată a reușit, prin efect de recul, să distrugă ordinea stabilită la Bretton Woods", afirmă Severin.

La prima vedere s-ar părea că Serbia este o țară înconjurată de state ostile, dar în realitate însă, România este țara încercuită.

"Așadar, în afara mânii libere date în confruntarea cu Turcia și acceptarea planului rus pentru stabilirea ordinii în Orientul Mijlociu, SUA / NATO propun o linie de demarcație în Balcani potrivit căreia Balcanii de Vest (limitați la statele coastei adriatice – Albania, Muntenegru, Croația și Slovenia, plus Kosovo) revin Americii iar Balcanii de Est (populați în majoritate de slavi ortodocși) Rusiei. Pentru ca Rusia să accepte un astfel de partaj este obligatoriu ca înțelegerea să vizeze și frontul ucraiean", notează Severin.

Al treilea articol este dedicat Ucrainei. Aici, lucrurile par relativ simple, pentru că, în accepțiunea lui Severin, SUA și aliații săi au acceptat ca Ucraina să cadă în brațele Rusiei. Dar cu un preț mare pentru Putin &Co: Ucraina va fi distrusă economic.

"Pentru că momentul optim al negocierilor a fost ratat și pentru că s-a dorit evitarea acuzației de cinism, protagoniștii jocului global au decis să lase Ucraina să se prăbușească astfel încât apoi toți cei interesați să culeagă din grămada de moloz, după puteri, tot ce era recuperabil și îi interesa. Pentru Rusia asta înseamnă Crimeea (deja adjudecată practic), Dombasul (cu resursele sale naturale, activul industrial și oportunitățile de comunicare terestră cu Crimeea) și regiunea strategică Odessa (cu Bugeacul și prin el, gurile Dunării).
 
Nemaiputând opri această evoluție a lucrurilor și chiar conchizând că, în noul context global, SUA nu mai sunt vital interesate să o oprească, tacticienii neoconservatori au gândit că prețul plătit de Rusia pentru obținerea acestor avantaje geo-strategice trebuie să fie totuși mare. O idee, în principiu, logică dacă o asemenea victorie tactică nu i-ar fi impus Occidentului euro-atlantic (mai ales SUA) un dezastru strategic", afirmă Severin.

În ceea ce privește partea dedicată Uniunii Europeane, Severin crede că se dorește, de către "protagoniștii și profitorii UE", o federație mică bazată pe oligarhie, în care câteva state, în alianță cu Marea Britanie să controleze continentul. Așa cum era de bănuit, locul României ar fi la periferia acestei construcții.

"Problema este că protagoniștii și profitorii UE nu vor să admită și consecința logică a acestei concluzii, respectiv consolidarea prin solidaritate a unei federații paneuropene autentice de state-națiune, caracterizată de coeziune economică, socială și teritorială, și organizată ca o democrație transfrontalieră în care toți membri sunt în același timp liberi și egali. Ei vor doar o federație mică – și aceea funcționând pe baze oligarhice – în care statele membre ale Uniunii monetare (zona Euro) își coordonează politicile economice, bugetare și fiscale (necesitate despre care eu unul vorbesc de ani de zile), aflată într-o antantă cordială de tip confederal cu Marea Britanie și având în celelalte state din afara eurozonei o categorie de cvasimembri cu funcție de sateliți ai nucleului dur. Cu alte cuvinte, în loc să își apere frontierele externe actuale și să se consolideze în interiorul lor pe întregul teritoriu, națiunile imperiale ale Europei occidentale se retrag într-un adăpost fortificat, lăsând celelalte națiuni europene (națiunile vasale) să se descurce cum pot, sub o protecție minimală la care le îndreptățesc raporturile de vasalitate cu nucleul dur al UE", scrie Severin.

"Un asemenea compromis anglo-german – la care, măcinată de boli interne structurale, Franța este obligată să asiste neputincioasă – condamnă România la un statut periferic în Europa mai mult dezbinată decât unită. Dacă, ceea ce este previzibil, rămânerea în afara zonei Euro va însemna (pentru România dar nu numai) și rămânerea în afara spațiului Schengen (restrâns la eurozonă), atunci cvasi-membrii UE vor resimți cel mai acut șocul războiului cultural-demografic cu Sudul arabo-musulman care dispune de arma de distrugere în masă a imigrației.

Din păcate, asemenea evoluții pe frontul vest-european sunt de natură să transforme UE într-o putere provincială, punând capăt istoriei Europei (din care, totuși, și România face parte) ca putere globală. În consecință, în războiul mondial și frontul european va deveni un front secundar, lăsând Pacificului prim-planul", încheie el, partea a patra a analizei.

În penultima parte a analizei, Adrian Severin analizează "Frontul Pacificului", despre care spune că va fi scena confruntărilor militare dintre SUA și China.

"Pe frontul Pacificului deocamdată nu se dau lupte la vedere. Acolo se aude însă cel mai puternic zăngănitul de arme. Tot ceea ce se petrece pe celelalte fronturi este determinat de logica pregătirilor pentru marea confruntare care va avea loc peste doar câțiva ani în zona Asia-Pacific, acolo unde se ridică superputerea chineză. Mișcările SUA în Europa și Eurasia, în ciuda zâmbetelor diplomatice adresate Beijingului (oare nu tot așa se întâmpla și în relațiile americano-japoneze înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial?), arată că decizia vizând adoptarea unei soluții marțiale a fost luată. Cum și așteptarea este o parte a luptei, se poate spune că războiul a început și acolo. Miza nu este doar tranșarea rivalității dintre o putere decadenta și una emergentă ci stabilirea parametrilor unei noi ordini mondiale", notează Severin.

Diplomatul consideră că SUA au ales calea confruntațională pentru a rezolva "problema chineză", iar acest lucru poate fi exprimat de următoarele indicii:

"Pentru moment, chiar dacă nu în mod declarat, SUA, ca putere hard (militară) par a se fi decis pentru varianta confrontațională. Ciocnirea propriu-zisă este amânată, forma ei concretă este neclară dar, cel puțin la finele lui 2015 și sub rezerva unor modificări de planificare politică totdeauna posibile, deocamdată aceasta este direcția. Ea explică acceptarea și chiar încurajarea remilitarizării Japoniei (anunțată cu o limpezime fără precedent tot în acest an 2015), inclusiv cu riscul alienării aliatului strategic sud-coreean. De asemenea, se regăsește în relativa dezangajare, în înțelegere cu Rusia, din Orientul Mijlociu, ca și în încercarea de a lăsa în spatele unei Rusii tot mai apropiate de China, pe frontul est-european, acolo unde vechii aliați din NATO ("Vechea Europă”) nu mai sunt siguri, două avanposturi – Polonia (din păcate, tot mai impredictibilă) și România (din păcate, tot mai inertă) – unite prin tranșeea ucraineană (din păcate, tot mai firavă); o linie tot mai greu de acoperit la sud printr-un bastion turc (din păcate, tot mai rupt de agenda strategică occidentală)".

Acesta scrie că în ciuda avansului tehnologic și material al taberei Euro-Atlantice, tabăra Euro-Asiatică( BRICS) are de partea sa faptul că este compusă din puteri emergente.

"Așadar, piesele sunt aproape aranjate pe tabla de șah a lumii pentru marea partidă decisivă care va finaliza competiția deja în desfășurare. În prezent, structurile de putere ale Eurasiei (prin BRICS devenită un pentapod cu centrul în Asia și picioarele sprijinite pe cinci continente) par mai fragile din punct de vedere strict material, decât cele ale Oceaniei euro-atlantice (în tabăra căreia formal se află România). Problema este că ponderea puterilor decadente în tabăra euro-atlantică este mai mare decât cea din tabăra euro-asiatică, unde prevalează puterile emergente. Ca să nu mai vorbim de energiile emergente (fie ele și produs al disperării) care animă ofensiva (aparent haotică pentru că este neconvențională) a Sudului arabo-musulman", conchide el.

Ultima parte a analizei este dedicată în totalitate României. Aici, Severin analizează diferite scenarii, toate plecând de la premiza că țara noastră se află într-o poziție ingrată.

"Pe vremea în care Turcia era partenerul strategic al SUA, opțiunile geopolitice ale României erau simplu de operat. Ce va face însă România în condițiile în care relațiile americano-turce se răcesc văzând cu ochii, Washingtonul nemaigarantând nimic Ankarei în relația cu Moscova iar Ankara nemaigarantând nimic Americii (și nici Europei) în relația cu fundamentalismul islamic militant? A rămâne alături de Turcia ar însemna să piardă simpatia Americii și să acutizeze în același timp antipatia Rusiei. În trecut România a câștigat toate războaiele în care a fost alături de ruși împotriva turcilor. Concluzia regelui Carol I după una dintre aceste victorii – "decât să căștigi un război alături de Rusia, mai bine să pierzi unul alături de Germania” – nu poate fi tratată, însă, cu superficialitate de planificatorii strategiei românești. Ce te faci, totuși, atunci când Rusia și Germania sunt de conivență și acționează mână în mână? Titulescu avea dreptate să spună că România este pierdută dacă în clipa în care rușii și germanii se înțeleg ea nu se află alături de nici una dintre aceste două tabere. Exact cum se întâmplă acum", scrie Severin.

Fostul ministru de externe se teme ca marile puteri occidentale să nu facă concesii puterilor euro-asiatice pe seama României.

"legerea Bucureștiului este cu atât mai grea cu cât aliații săi euro-atlantici – și în special partenerul strategic american – se pregătesc pentru o mare confruntare cu puterile euro-asiatice. Să fie oare concesiile tactice făcute de SUA Rusiei în Europa și în Orientul Apropiat, suficiente spre a rupe parteneriatul strategic al Moscovei cu Beijingul, simplificând astfel misiunea României? Și dacă acele concesii se fac tocmai și pe socoteala României?
Pe vremea când Ungaria și România alergau împreună după grațiile NATO și UE, socotind că interesele lor strategice le cer să se integreze în structurile euro-atlantice și în același timp ca ambele să se regăsească în aceeași tabără (alianță), jocul geopolitic al Bucureștiului era mai ușor. Apropierea Ungariei de Rusia schimbă complet datele problemei. În anul 2000, îi puteam explica ministrului de externe rus, Evgheni Primakov, că România nu intră în NATO împotriva Rusiei sau pentru că se simte amenințată de Rusia, ci pentru că întreaga ei istorie modernă a învățat-o că trebuie să stea sub aceeași umbrelă de securitate cu Ungaria. Ce va putea spune România acum când cleștele ruso-maghiar, ținut în mână de Germania, o strânge geo-strategic din apropiere, în timp ce partenerul strategic depărtat, SUA, se pregătește să se angajeze încă și mai departe, în Pacific, și dorește să aibă spatele asigurat; adică să fie scutit de complicații și angajamente în Europa?".

Severin consideră că România se află într-o poziție ingrată, similară cu cea din 1938 și ar putea sta la mâna Rusiei.

"Pe vremea când SUA și Germania erau doi actori "europeni”, situația geopolitică a României era mult mai sigură. Chiar dacă Washingtonul a fost mereu reticent cu privire la proiectul unei adevărate Europe unite (Statele Unite ale Europei), ideea unei Germanii europene într-o Europă a cărei stabilitate lăuntrică și securitate externă erau garantate de alianța strategică transatlantică, genera un climat de siguranță în care România se putea apropia de SUA fără să se depărteze de Germania sau, cel puțin, fără să o indispună. Revenirea Berlinului la proiectul Europei germane, căruia SUA îi sunt fundamental ostile, și pe cale de consecință, la strategia tradițională a "pactelor de cooperare și neagresiune” ruso-germane, a împins Bucureștiul într-o poziție la fel de delicată cu cea din 1938 când garanțiile anglo-franceze date României împotriva unei eventuale agresiuni germane, transformau Rusia, mult mai apropiată geografic, în adevăratul arbitru al situației. Acum "garanțiile” ar viza Rusia dar logica perversă a jocului este aceeași", scrie Severin.

În ceea ce privește obiectivele României, Severin crede că obiectivul strategic al României ar fi să sprijine ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Pe vremea când Germania și Marea Britanie se aflau pe poziții adverse cu privire la destinul UE, România își putea permite o politică de balans relativ facilă. Compromisul germano-britanic, menit a menține Marea Britanie într-o Europă-piață de pe care producătorul român practic a dispărut, în paralel cu creerea unei Europe germane redusă la eurozona în care României i se va interzice desigur să intre altfel decât ca teritoriu sub mandat, pune Bucureștiul într-o încurcătură dramatică. Acest compromis condamnă România să rămână la periferia UE. De aceea, în mod normal "brexitul” (ieșirea Marii Britanii din UE) ar trebui să fie un obiectiv strategic al României. (Ceea ce eu susțin de multă vreme.) Profitând de referendumul imprudent convocat de guvernul conservator britanic, guvernul român ar trebui să facă totul spre a-i convinge pe cetățenii britanici să voteze în favoarea părăsirii UE. Într-o asemenea eventualitate, nu numai că UE ar deveni mai coerentă dar centrul său de greutate s-ar muta spre est și astfel influența membrilor estici ar deveni considerabil mai mare iar interesele lor legitime mai ușor de apărat. Din păcate, deocamdată, luate de valul mimetismului servil, autoritățile române se pronunță – este adevărat, exclusiv retoric întrucât de mai mult nu sunt în stare – pentru rămânerea Marii Britanii în UE", notează el.

În mod foarte interesant, Severin spune că între marile puteri există două curente de gândire față de România.

"Prima este aceea care susține că o Românie mare și puternică, care are o agendă politică proprie și este capabilă să și-o susțină, reprezintă o bătaie de cap inutilă pentru primadonele ordinii internaționale existente sau emergente. Dimpotrivă, o Românie mică și slabă poate fi folosită și ca monedă de schimb în tranzacțiile geo-strategice regionale și globale", afirmă el.

Severin susține că există cercuri influente americane, fără a fi neapărat linia oficială a administrației SUA, care gândesc România în termenii unei țări mici și slabe.

"Cercurile respective se află în spatele multor ong-uri militante din România, al justiției selective și al mișcărilor de stradă justițiar-populiste, anarhiste, antidemocratice și antinaționale. Ele sunt cele care propagă mitul excepționalismului corupției românești dar și pe acela al incompatibilității culturii românești cu cultura Europei moderne. (Când domnul ambasador Klemm a declarat că "America susține revendicările străzii” subsecvente dezastrului umanitar de la Clubul Colectiv, el a dat glas instinctelor rele ale respectivelor cercuri. Aceasta chiar dacă, potrivit informațiilor mele, nu SUA au fost în spatele "manipulării colective” iar premiile de consolare primite prin nominalizările de la externe și apărare, nu au putut echivala cu pierderile strategice suferite prin instalarea guvernului "tehnocrat” bruxellez care, prin glasul ideologului său, Vasile Dâncu, a precizat că "Germania este căpitanul echipei”).", scrie Severin.

De cealaltă parte, ideea unei Românii puternice și stabile, pilon al regiunii, a fost susținută, parțial sau total de Franța, Rusia și China.

Adrian Severin lansează și o altă ipoteză interesantă: SUA și Rusia s-ar putea înțelege în Balcani și în Ucraina astfel încât România să primească Republica Moldova, cu sau fără Transnistria.

"O înțelgere americano-rusă cu privire la Balcani și la Ucraina, are aptitudinea de a conduce la pierderea interesului Rusiei pentru Moldova sau poate fi însoțită de o cerere a SUA pentru ca, în scopul reglării echilibrului geo-strategic în Europa de est, Republica Moldova să se unească cu România – cu sau fără Transnistria. Cum va reacționa România în cazul în care din jocul marilor puteri va rezulta "decizia” acestora privind unirea (într-o formă oarecare) cu Republica Moldova, un stat practic eșuat, purtător de mari probleme, dar un teritoriu istoric românesc locuit de români, din păcate cu o conștiință destul de confuză asupra identității lor naționale? Un asemenea pas nu este o chestiune de retorică. El cere fapte și impune costuri pentru care nu se știe dacă România este pregătită și pentru care nu pare a avea liderii politici necesari", scrie Severin.

Acesta conchide că România se află într-o situație similară cu cea din decembrie 1917: " Pentru moment România se află în aceeași situație în care se găsea acum exact nouăzeci și opt de ani, la 31 decembrie 1917. Atunci ca și acum, economia națională era distrusă, țara era ocupată, statul era pe punctul de a eșua politic și a se descompune teritorial, liderii politici erau decredibilizați și amenințați cu procese de corupție. Cu numai unsprezece luni mai târziu, pe 1 decembrie 1918 apărea România Mare. Un asemenea miracol istoric l-a determinat pe P. P. Carp să afirme că "România are atât de mult noroc încât nu mai are nevoie și de o politică bună.”



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.