ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Adrian Severin publică pe blogul său un comentariu acid despre "slugărnicia grețoasă", cu care România, în frunte cu mass-media, au înțeles să sărbătorească Ziua națională a SUA.
 
"Pe 1 iulie 2016, România a serbat, într-o deplină unitate de cuget și simțiri, cuprinsă de un sentiment de legitimă mândrie colonială, "Ziua Recepției la Ambasada SUA”. Nu, nu este nici o greșeală. Ziua națională a SUA, partenerul strategic al României, este pe 4 iulie. 1 iulie a fost ziua în care, partenerul de nădejde al DNA, Ambasada SUA la București a organizat, în avans, recepția dedicată respectivei Zilei naționale".

Faptul că, din motive organizatorice, Ambasada SUA a decis să aibă recepția aniversară la o altă dată decât cea a evenimentului aniversat, nu este o problemă. Faptul este uzual.
 
"Că, însă, media românească, în frunte cu televiziunea publică, plătită din buzunarul cetățeanului, a înțeles să înceapă sărbătorirea tot în avans, este dovada unei slugărnicii grețoase care nu poate să ne aducă din partea Americii decât dispreț", scrie Adrian Severin pe blogul său.

Fostul ministru de Externe a luat în colimator TVR 1, "ca să ne limităm la acest exemplu scandalos, care a dedicat ore evenimentului (probabil că așa a făcut rating). Pe o jumătate de ecran se vedea în direct curtea ambasadei SUA unde soseau invitații – dintre care pe mulți nu i-am recunoscut, pe unii nu i-am văzut (foști șefi de stat, premieri, miniștri de externe) fiind probabil căzuți în dizgrație, iar unii, mai ales în condițiile absenței celor din categoria precedentă, nu aveau ce căuta acolo, decât dacă…
 
Pe cealaltă jumătate de ecran era prezentată înregistrarea unui interviu fluviu cu Excelența sa, dl ambasador Klemm. În timp ce reporterul îi ridica ambasadorului mingi la fileu, pe fundal era proiectat steagul american, când singur, când îngemănat cu imagini sugestive într-o îmbrățișare simbolică. Astfel, minute în șir am putut admira sigla DNA înfășurată în steagul SUA. Nici că se poate mai limpede."
 
 Apoteoza, așteptată fără suflare de toată suflarea românească, a fost reprezentată de trasmiterea de la fața locului a discursurilor oficiale. "Atunci s-a săvârșit minunea: "Sfinxul de la Hermanstadt” a vorbit.

Sunt legendare odele cântate de români lui Stalin și URSS în anii 1950, supranumiți și "întunecatul deceniu”. Acele excese jenante sunt puse de mulți astăzi pe seama presiunilor ocupantului sau a terorii exercitate de acesta sau a oportunismului odios și antiromânesc al "comuniștilor aduși pe tancurile sovietice”. Aiurea! Nu despre străini sau despre mutanți este vorba, ci despre gena noastră culturală", e de părere Severin, care e convins că nu diplomații americani ne-au cerut exercițiile de idolatrie și temenelele din aceste zile.

"Odele cântate SUA nu au fost compuse și interpretate de comuniști. Chiar dacă sunt tancuri americane în România, îmi vine greu să cred că diplomații americani ne-au cerut asemenea exerciții de idolatrie. Poate ele le plac ca fiind ceva exotic dar nu intra în educația lor să o ceară. Cine oare să fi dat atâtor posturi de televiziune "independente” ordinul de a face simultan același tip de temenele? Să fie oare pe undeva o putere nevăzută care să domine și să manevreze totul? Dacă ar fi, trebuie să fie complet idioată ca să nu își dea seama că asemenea manifestări, cu atât mai ostentative cu cât sunt discriminatorii în raport cu alte state pe care românii au toate motivele să le respecte, nu creează iubire, ci repulsie."
 
Mai mult, spune politicianul, nu putem fi luați în serios decât dacă ne îndreptăm șira spinării , că solidaritatea și respectul trebuie să fie reciproce, că acest cor al sclavilor nu este decât o variațiune înșelătoare a imnului care vestește ziua mâniei:
 
"Ultimele evenimente petrecute în UE, precum și cele din vecinătatea ei estică și sud-estică, sunt de natură a mări importanța României pentru SUA și cea a parteneriatului lor. Este deci un moment bun pentru ca România să își îndrepte șira spinării și să ceară la Washington prețul loialității sale. Este vremea să explicăm partenerilor americani că solidaritatea și respectul trebuie să fie drumuri cu dublu sens. Că în furtună ai nevoie de aliați care nu se pleacă și că pe ceea ce nu îți rezistă nu te poți sprijini. Că parteneriatul nostru este strategic numai în măsura în care ambele părți recunosc că interesele lor sunt congruente și sunt hotărâte să sprijine împreună promovarea lor, iar nu să sacrifice interesele uneia pentru a le apăra pe ale celeilalte. Numai așa vom fi luați în serios.

Prin aburul marii recepții și fumul de tămâie al discursului românesc, reprezentanții Americii la București ar trebui să observe că aici, la porțile Orientului, corul sclavilor nu este decât o variațiune înșelătoare a imnului care vestește ziua mâniei. Aceasta este țara în care creditorii prea lacomi au fost arși de vii, iar stăpânii prea încrezători în apatia supușilor s-au trezit trași în țeapă când le-a fost lumea mai dragă.
 
Aici aprobă orice numai cei care nu acceptă nimic și promit totul doar cei hotărâți să nu dea nimic. Dacă vor să evite asemenea experiențe amare, prietenii americani ar face bine să își caute interlocutori nu în rândurile majorității celor care cântă ode ambasadorului Klemm, precum altădată înaintașii lor se prosternau în fața lui Killinger sau Vîșinski, ci printre "minoritarii” care le spun "nu”. Numai aceștia din urmă, dificili și antipatici, reprezintă interesele eterne ale unei națiuni care cunoaște arta supraviețuirii și a reușit mereu paradoxul de a-și extrage energii salvatoare din cenușa imperiilor care au crezut că o domină."

De Ziua Recepției Ambasadei SUA, Adrian Severin îi dăruiește "cu prietenie dlui Ambasador Klemm, textul de mai jos scris de un excelent diplomat american, dna Kiki Skagen-Munshi, fost director pentru mulți ani al Bibliotecii americane la București, în timpul regimului comunist, pentru a îndeplini apoi funcția de consilier politic la Ambasada SUA de la București, în anii 1990. Textul îi este dedicat chiar dlui Klemm și a fost publicat pe pagina electronică a ziarului Cotidianul sub titlul "Lăsați-o mai moale, domnule ambasador!”

"ESTE TIMPUL SĂ FIȚI MAI MODERAT DLE AMBASADOR!!

Motto: ”Fără a pricinui vreo daună privilegiilor și imunităților lor, este datoria tuturor persoanelor care se bucură de astfel de privilegii și imunități să respecte legile și reglementările statului unde au fost trimiși. Aceste persoane au, de asemenea, obligația de a nu se amesteca în treburile interne ale statului respectiv.”
(Convenția de la Viena, 1961, art. 41, 1)

La mijlocul secolului trecut, fiind unul dintre organizatorii Asociației Internaționale a Mașiniștilor, tatăl meu a fost ”împrumutat” Departamentului de Stat al Statelor Unite, ca să fie numit atașat cu problemele Muncii al ambasadei americane la Tokyo. În acele vremuri, performanțele unui diplomat erau apreciate nu numai după ceea ce făcea el, dar și în funcție de cât de bine soția și familia sa reprezentau Statele Unite. Iar asta, pentru noi, copiii, însemna că ni s-au spus și repetat adeseori, încă din primele clipe, cuvintele ”dacă nu te comporți cum se cuvine, asta se va reflecta prost asupra țării noastre”. După aceste vorbe urmau instrucțiuni amănunțite, dintre care una suna astfel: ”Niciodată să nu critici în public Japonia, sau orice altceva legat de ea”. ”Public” însemnând oriunde aceste critici puteau fi auzite de un japonez, sau chiar de o altă familie americană. (...)

Un diplomat adevărat vorbește liniștit, pe un ton temperat și vorbește cu guvernul. Vorbește NUMAI cu guvernul țării unde este trimis, și nu cu publicul. Vorbește în termenii cei mai curtenitori și prietenoși cu putință. Și, mai presus de toate, un diplomat – un diplomat adevărat – nu cade pe spate, ispitit de o publicitate ieftină, sau că e ”faimos”, ori ca să facă pe placul celor care l-au îndrumat să spună ce a spus. Publicitatea ieftină ar putea aduce stări plăcute, dar nu servește cum se cuvine America, sau România".

Este timpul să fiți mai moderat, domnule ambasador! Faceți pasul înapoi! Este cazul să tăceti!”"