Afirmații revoltătoare apărute în celebra revistă „Le Point”, chiar de 1 decembrie: În 1918, România a obținut Banatul, „vechi teritoriu maghiar” , a „ocupat Basarabia”, iar Ardealul a fost „furat de la Ungaria”
Chiar de Ziua Națională a României, sub titlul „Istorie: România s-a născut acum un secol” (e vorba despre Centenarul Unirii, nu al României - n.r.) , revista franceză „Le Point” a publicat un interviu cu istoricul Isabelle Davion, în care aceasta susține că regatul României format în 1878 a fost unul „frustrat”.
Întrebată care sunt teritoriile care România le-a „agregat” în 1918, istoricul francez spune că este vorba despre „Basarabia, obținută de la Rusia, în timpul Revoluției Bolșevice. Bucovina, când după 28 noiembrie 1918 Consiliul General al regiunii a votat detașarea de Austria. Banatul, vechi teritoriu maghiar, care va fi împărțit în 1919 între România și Iugoslavia, alt stat nou-creat pe 1 decembrie 1918 - astfel încât aceste două state apropiate de Franța să se se înțeleagă foarte bine - dar România va regreta mereu că nu a obținut Banatul integral. Și în final, Transilvania furată de la Ungaria”.
Chestionată despre argumentele României pentru aceste teritorii, Isabelle Davion spune că este vorba despre „argumente istorice și etnice”. Dar zice ea, argumentele „se pot întoarce împotriva României, pentru că Basarabia a fost de-asemenea rusificată, în timp ce Transilvania a fost maghiarizată. Dar România a practicat politica „faptului împlinit”, ocupând în noiembrie 1918 aceste două teritorii”.
Isabelle Davion este profesor la Universitatea Sorbona, precizează Le Point.
Aceste afirmații vin în contextul în care în aceeași zi, la Berlin, agenția de presă a statului german (DPA) a scris că România „a anexat” o parte din Ungaria. MAE și Ambasada României la Berlin au înaintat proteste oficiale.
Secțiuni: Politic
Persoane: Isabelle Davion
Locații: Franţa
Organizații: Le Point
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Sondaj: Cu cine veți vota la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019?

Un amendament la buget propus de Dragnea și adoptat de Parlament va duce la sporirea numărului de copii avortați cu peste 10.000. Cătălin Sturza: Bani pentru încurajarea natalității nu avem, dar pentru noua eugenie se găsesc ușor

Profesorul basarabean Vasile Șoimaru: În 1991 au existat șanse reale de Unire, dar Iliescu n-a vrut. Pactul Ribbentrop-Molotov trebuie nu doar anulat, dar și lichidate consecințele lui

Fost ministru al Educației: Punerea la zid selectivă e grețoasă. Cum poți să îl faci cu ou și cu oțet pe Tudorel Toader și să aplauzi când un abject parvenit utecist ca Cristian Preda se înscrie în partide pline de „oameni noi?”

Gabriel Oprea despre partidele lui Ponta și Cioloș: Pro România și Plus sunt partide de „Intelligence”. Spre deosebire de alții, eu sunt cu gradele la vedere

Ion Cristoiu: S-a confirmat: Liviu Dragnea a jucat o comedie ieftină în cazul Bugetelor acordate Serviciilor!
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

To be or not to be

1 decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

ActiveNews a împlinit 5 ani! Mesajul Președintelui Academiei Române și al tuturor personalităților care au semnat în Cartea de Onoare

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

De ce s-au supărat americanii. Ce modificări aduse legilor justiției au provocat îngrijorarea Departamentului de Stat al SUA

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Geopolitica apropierii dintre Serbia ortodoxă și Turcia musulmană

De ce propunerea pentru revizuirea Constituției este blocată la Senat? Ce spun senatorii din comisiile care întârzie redactarea raportului

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

MÃRTURIA UNEI MAME. „Elena s-a născut și a suferit 9 ani”. La scurt timp după vaccinul antihepatic administrat în maternitate, fetița a intrat într-o stare vegetativă (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică

Dr. Pavel Chirilă, scrisoare deschisă pentru Iohannis, Dragnea și Grindeanu: Am vaccinat mii de copii și am vazut multe reacții adverse, unele foarte grave. Injectarea unei substanțe în trupul unui om fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui”

HEXI PHARMA. Din 27 de dezinfectanți testați la Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, cel puțin 18 au trecut testările bactericide, fiind declarați eficienți
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”

Cum a ajuns Clujul de la Călin Nemeș la Oana Mardare?

Nu te văd, golanule
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

S-a lansat o carte de neratat despre campania armatei române de cucerire a Odessei: Odessa - Gustul amar al victoriei, de Manuel Stănescu (EXCLUSIV)

Struți, capre și ulei sau Procesul unui judecător de la Curtea Constituțională la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție (VIDEO)

Cine sunt cei 23 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează că decesele au apărut „la persoane care au fost imunocompromise sau au avut alte co-morbidități”

Cum a devenit epidemia de rujeolă campanie de marketing pentru legea vaccinării

Ce să facem noi cu adevărul?

Andreea Ogăraru scrie despre cum se face vaccinarea la copii în Olanda și Elveția: FĂRĂ vaccinuri la naștere, FĂRĂ administrare de substanțe, inclusiv laptele praf, înainte ca bebelușul să facă analize temeinice

Fostul consultant NSA, Edward Snowden: Răspunsul la fenomenul „Fake news” NU este cenzura, ci ADEVĂRUL! Gândirea critică e mai importantă ca oricând

Colțul Anacronic: O scurtă istorie a cenzurii postrevoluționare
DIALOG cu sufletul deschis. Prof. Ioan Aurel Pop: Da, împrejurările de nesiguranță, de marasm, de impunere a dreptului forței din acest moment seamănă cu cele din 1938-1940! Eu cred încă în forța rațiunii acestui popor, care trebuie să se trezească

FILM DOCUMENTAR: Marxismul Cultural - plaga nevăzută care a corupt America și care amenință și România. Originea ideologiei promovate de fundațiile Soroș

Colțul Anacronic: Molotov și libertatea de expresie

Fondatorul Source Institute: „Țineți-i pe cei dragi DEPARTE de facebook”. O pledoarie care ne dă fiori

Top 10: Cele mai citite articole din 2016 de pe ActiveNews. Subiectele despre EDUCAȚIE, familie, sănătate au fost cele mai apreciate de cititorii noștri. Vestea cea bună face audiență
Povestea lui Nicolae, copilul care a învins cancerul. „Dumnezeu m-a ajutat! Dacă nu era El, nu ajungeam aicea” (VIDEO)

100 de ani de la bătălia de la Podul Jiului. Oameni simpli, bătrâni, copii și femei au spus armatei germane: „Pe aici NU se trece”. Generalul Găvănescul: Și toți aceștia erau veniți aici cu voia lor, neîmpinși de nimeni, nemânați decât de iubirea de țară

Așa am crezut și noi

O palmă de „europenitate” pe obrazul Timișoarei

7 măsuri pentru redresarea educației românești, propuse de economistul Bogdan Glăvan. Legalizarea homeschooling-ului și recunoașterea rolului părintelui ca primul și cel mai important educator al copilului

Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, discurs APLAUDAT minute în șir despre existența conștiinței de neam la români, pe vremea lui Mihai Viteazul. Ce au făcut ungurii ca „să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (13)
pt fiecare lucrare mincinoasă publicată de unguri, instituțiile statului român (Academia Română, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, ICR etc) ar trebui să ajute la publicarea de materiale istorice informative (cărți, articole în presa de specialitate etc.) care să restabilească adevărul în legătură cu provinciile românești; din păcate asta nu se întâmplă!
Lectie de istorie:
"Când liderii Consiliului Național Român, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Vlad, au anunțat că cei 1228 de delegați au fost aleși și că votul lor poate fi exercitat și înregistrat ca atare, autoritățile României [strong]au cerut expres o mare adunare care să arate că nu numai elitele, ci întreaga populație dorește Unirea[/strong].
„Au existat contacte permanente cu Iașul. A existat chiar și un zbor al Unirii, cum îi spunem noi. Un aviator plecat de la Bacău, împreună cu un ardelean plecat cu 2 săptămâni înainte, zbura și a aterizat la Blaj cu instrucțiuni din partea guvernului României. [strong]Se dorea ca Armata Română să nu înainteze în Transilvania până când nu ar fi avut loc acest act plebiscitar. Era foarte important pentru Conferința de Pace care a urmat acestui război, ca oricărui război, să arătăm că Transilvania s-a unit cu România și nu a fost o ocupație militară.[strong] De altfel, fotografiile făcute de Samuilă Mârza la Alba Iulia au fost unul dintre argumentele delegației române de la Paris, arătau caracterul plebiscitar”, spune Gabriel Rustoiu, istoric, Muzeul Unirii Alba-Iulia. "
La vremea respectiva am avut cu adevarat oameni politici. Nu numai ca au reusit ca in cateva luni sa intregeasca Romania, insa au reusit sa prevada si sa contracareze frustrarile unguresti. Asta inseamna sa-ti cunosti adversarul.
Va dati seama ce carte se face acolo. In loc sa dai o caruta de bani ca sa urmezi cursurile "prestigioasei" universitati din Sorbona, mai bine stai acasa si citesti Libertatea sau cartile "marelui istoric" Boia, si garantat ajungi la fel de "destept" ca Isabelle Davion.
Va dati seama ce carte se face acolo. In loc sa dai o caruta de bani ca sa urmezi cursurile "prestigioasei" universitati din Sorbona, mai bine stai acasa si citesti Libertatea sau cartile "marelui istoric" Boia, si garantat ajungi la fel de "destept" ca Isabelle Davion.
1. Vestigii arheologice ascunse:
https://www.youtube.com/watch?v=hpKFhA0zwTQ
2. Tainele dacilor din Carpați:
-- Partea 1: https://www.youtube.com/watch?v=5IFJhcZeBm4
-- Partea 2: https://www.youtube.com/watch?v=kop9Mxl_nMw
Și mai recent (până nu dispare):
3. Ardealul și unitatea națională:
https://www.youtube.com/watch?v=BK-zzulfmmE
4. Războiul dintre Papalitate și Țările Românești:
https://www.youtube.com/watch?v=4ZiYhP0rV0M
De ce raportați acest conținut?