Alina Gorghiu a demisionat din fruntea PNL: Pentru mine nu există alt gest decât depunerea mandatului

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că își va depune mandatul de la conducerea partidului și că acest gest a fost anunțat și de alți lideri liberali.
„Încă de ieri am avut discuții cu colegii, liderii din teritoriu, conducerea centrală și pentru mine nu există alt gest decât depunerea mandatului", a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.
De asemenea, ea a mai anunțat că mâine la 12:00 Biroul Politic Național pentru a convoca Convenția Națională. Totodată, va fi stabilită conducerea interimară a partidului.
Potrivit rezultatelor parțiale după numărarea a 82 la sută din voturi, PNL a obținut la Senat 20,34% din voturi, iar la Camera Deputaților 19,99%.
„Doresc, în primul rând, să mulțumesc, încă o dată electoratului de dreapta pentru voturile pe care ni le-a acordat. Cred în continuare că oferta electorală a PNL a fost una bună, atât în ceea ce privește candidaturile, cât și în privința programului electoral. Cu toate acestea votul a fost covârșitor Pentru PSD. Le recunoaștem victoria. Au un program de guvernare pe care trebuie să și-l pună in aplicare. Le urez să aibă capacitatea să-și indeplinească toate promisiunile. Noi vom face opoziție și ne vom asigura că viitorul guvern își va respecta promisiunile pentru care a fost votat.
Am avut o discuție cu liderii partidului și i-am informat că nu există alt gest decât depunerea mandatului meu de Președinte. A fost o onoare pentru mine să fiu liderul acestui partid, doi ani de zile. Vă asigur că e un partid puternic care va trece cu bine peste acest nedorit rezultat. De altfel, și alți lideri din conducerea partidului își asumă demisia. Astăzi după-amiază voi avea o întâlnire cu Președinții de filiale, iar mâine am convocat Biroul Politic Național.
Le voi propune colegilor mei convocarea Convenției pentru a stabili cât mai repede noua conducere. Convenția trebuie să ofere un nou start, stabilitate și coerență actului politic din interiorul partidului nostru. Putem să o organizăm la începutul lunii februrarie. Mâine în cadrul BPN se va decide formula de interimat. Obiectivul este ca PNL să rămână solidar și să devină o opoziție puternică la PSD pentru că știm cu toții cum se comportă PSD la guvernare. Pentru asta, este însă nevoie de o conducere legitim aleasă și de performanță electorală.”, a spus Alina Gorghiu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Alina Gorghiu
Locații: București
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)