Alternativa Dreaptă va susține candidatura lui Theodor Paleologu
Partidul Alternativa Dreaptă anunță într-un comunicat că va susține candidatura lui Theodor Paleologu, candidat independent la Președinția României susținut și de PMP.
Evenimentul de lansare se va desfășura miercuri, 16 Octombrie 2019, în cadrul Centrului Cultural „Petőfi Sándor” din strada Ioan Zalomit 6, la ora 14.00, eveniment ce marchează totodată înregistrarea oficială a formațiunii în registrul partidelor.
„Fiind conștienți de faptul că valorile noastre sunt asemenea celor promovate de domnul Theodor Paleologu, am decis să afirmăm public susținerea candidaturii sale, susținere pe care o vedem natural ca fiind reciprocă la nivel de principiu”, specifică anunțul.
Liderii Alternativei Drepte și domnul Paleologu se vor adresa invitaților și vor răspunde întrebărilor ziariștilor prezenți.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
"Minunata Lume Nouă" cu față umană. Luminița Arhire: ACEȘTI TINERI MINUNAȚI ȘI UTOPIILE LOR ZBURĂTOARE
A murit un fost ministru de Interne - doar ce își serbase ziua de naștere. Doru Viorel Ursu a fost implicat în Mineriada FSN din iunie 1990
E oficial! Israelul a luat decizia de a acționa împotriva Iranului
Valerian Stan: Judecătoarea criminală - „Ăștia pun mâna pe țară și voi nu sunteți în stare să desfigurați un om!"
Fost senator PSD: Boc și Ioan Rus au lătrat în patru labe, la ordinul lui Nicu Ceaușescu. La propriu!
În PE s-a votat Regulamentul care obligă România să primească imigranți: trebuie să le asigurăm locuințe și alte facilități
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Politic
Locații: București
Subiecte: Campanie electorală
Organizații: Alternativa Dreaptă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)