Ambasada Rusiei a anunțat publicarea pe facebook a unor „schițe” ce au scop informarea despre „Scurta retrospectivă a relațiilor ruso-române” , dedicată perioadei de la Evul Mediu până la Primul Război Mondial.

În prima astfel de „schiță”, rușii vorbesc despre relațiile româno - ruse din perioada Evului Mediu și până la primul război mondial, amestecând adevăruri cu minciuni grosiere.

Între afirmațiile făcute de reprezentanții Moscovei la București, unele stârnesc nedumerirea, iar altele chiar revolta, de-a dreptul.

Dintre acestea, iese în evidență o presupusă cerere de „unire” a Principatului Moldovei cu Imperiul Țarist, care s-ar fi petrecut în timpul domnitorului Gheorghe Ștefan. În realitate, era vorba doar de un tratat, așa cum se practicau în vremurile respective, nici vorbă de vreo Unire, susține Cuvântul Ortodox.

Această afirmație pregătește însă o altă mistificare și mai mare, respectiv ideea că Basarabia ar fi fost „eliberată” în 1812, nicidecum ocupată și anexată de către Imperiul Țarist. De altfel, pe baza acestei anexări și-au justificat sovieticii ultimatumul din 1940.
 
De asemenea, Ambasadei Rusiei de la București inventează relații acolo unde n-au existat, afirmând că „Timp de secole, domnitorii Moldovei și ai Țării Românești au solicitat în mod repetat protecție de la marii cneji și țari ai Moscovei”. În realitate, până în secolul XVII, rușii erau mult prea departe pentru a conta în ecuația geo-politică a Țărilor Române, iar domnitorii români nu-i considerau actori relevanți pe scena regională.

Iată textul postat pe pagina de facebook a Ambasadei Rusiei:

Prima schiță: de la Evul Mediu până la Primul Război Mondial

Un rol important în formarea unei baze solide pentru relațiile ruso-române l-au jucat relațiile de bună vecinătate, vechi de secole. Timp de secole, domnitorii Moldovei și ai Țării Românești au solicitat în mod repetat protecție de la marii cneji și țari ai Moscovei, au încheiat cu ei diverse acorduri pentru protejarea țării și popoarelor lor de invazia polonezilor, lituanienilor, hanilor tătari, de asuprirea otomană și de birurile nesfârșite către sultanul turc. Ortodoxia și mentalitatea similară a popoarelor noastre au reprezentat garanția pentru dezvoltarea prieteniei acestora.

Rusia a sprijinit întotdeauna Principatele Române în lupta lor pentru independență față de Imperiul Otoman. În secolul al XV-lea domnitorul moldovean Ștefan cel Mare a încheiat o alianță politico-militară cu Rusia, întărită prin căsătoria fiicei sale Elena cu Ivan cel Tânăr, fiul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea.

De la mijlocul secolului al XVI-lea, din timpul domnitorului Petru Rareș, legăturile dintre Principatul Moldovei și Moscova s-au consolidat în mod deosebit. Domnitorul moldovean a menținut contacte strânse cu Vasile al III-lea și Ivan al IV-lea. Moldova și-a consolidat definitiv năzuința de încetare a relațiilor de vasalitate față de Turcia, cu ajutorul armelor rusești, iar Rareș însuși s-a înrudit cu dinastia Rurik. La sfârșitul secolului al XVI-lea Mihai Viteazul, domnitorul Țării Românești, de asemenea, a încheiat o alianță cu Rusia pentru lupta împotriva dușmanului din afară.

Cererile de luare a Moldovei sub protecția Moscovei au durat de-a lungul întregului secol al XVII-lea. Conducătorii moldoveni, Antioh Cantemir (fratele lui Dimitrie Cantemir), Constantin Duca și Mihail Racoviță au făcut intervenții repetate la țarul rus să-i ia "sub mila sa”, adică, sub protecția sa. In anii domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) s-au stabilit relații diplomatice permanente între Rusia și Țara Românească.

La mijlocul secolului al XVII-lea, țarul rus Alexei Mihailovici a primit solia Moldovei în frunte cu mitropolitul Ghedeon, care a discutat problema unirii cu Rusia. În numele gospodarului Gheorghe Ștefan și al întregului popor al Moldovei Mitropolitul a jurat credință țarului rus. In afară de aceasta, trebuie remarcat și tratatul semnat în secolul al XVII-lea între țarul Alexei Mihailovici și domnitorul Vasile Lupu. Este cunoscut faptul că domnitorul moldovean l-a informat pe țarul rus cu privire la situația din Imperiul Otoman, fapt care a fost de mare importanță pentru Moscova

Sub Petru I relațiile ruso-moldovenești au căpătat o semnificație deosebită pentru ambele părți. Relațiile de prietenie au fost construite între Petru I și Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei. Tratatul de la Luțk, din 1711, încheiat între țarul rus și domnitorul moldovean, a definit pe termen lung orientările geopolitice ale Rusiei și Moldovei. Cele două țări s-au unit pentru a lupta împotriva unui inamic comun, în condiții care nu lezau niciuna dintre părți. În conformitate cu tratatul, Principatul Moldovei urma să treacă sub protecția Rusiei, păstrându-și statutul de stat independent, suveran și vechile obiceiuri ale țării. De asemenea, conform tratatului, i se înapoiau pământurile acaparate de Turcia. Tronul domnitorului i se atribuiau dinastiei Cantemir. Deși Campania de la Prut a lui Petru I s-a încheiat cu o înfrângere militară, Dimitrie Cantemir a fost primit cu onoruri în Rusia, iar fiul său, Antioh, a devenit un remarcabil om de știință și scriitor rus.

În urma numeroaselor războaie ruso-turce pentru anii 1806-1812 s-a reușit slăbirea opresiunii Imperiului Otoman asupra popoarelor din zona Mării Negre și din regiunea balcanică. Iar primul teritoriu eliberat a fost Basarabia care a primit pentru o perioadă lungă de timp un statut privilegiat în Imperiului Rus, fapt care a contribuit la o creștere economică și demografică rapidă.

Populația Basarabiei a crescut de la 200 de mii de locuitori (în 1812), la peste 2,5 mil. (în 1915). În anul 1818, la Chișinău locuiau doar 5 mii de persoane, iar la începutul secolului XX, orașul era deja al 5-lea în Imperiul Rus, în ceea ce privește populația, fiind un oraș european modern, cu clădiri ordonate, iluminat electric, cu tramvai, canalizare și apă curentă, teatre, precum și cu o serie de instituții de învățământ mediu și superior. Alte localități din Basarabia – Bender, Bălți, Ackerman – din fostele târguri de provincie, de asemenea, au devenit adevărate orașe.

O contribuție inestimabilă la dezvoltarea Principatelor Române în timp ce acestea se aflau sub protectoratul Rusiei, a avut-o Pavel D.Kiseleff, care în calitate de reprezentant plenipotențiar al divanurilor Moldovei și Țării Românești (1829-1834) a pregătit și a efectuat o serie de reforme importante pentru îmbunătățirea guvernării statului. Sub conducerea sa, în Principate au fost adoptate "Regulamentele Organice”, care au fost valabile până la crearea în 1859 a statului român, și care au stat la baza Constituției sale. În Moldova și Țara Românească s-au construit drumuri, țăranii au dobândit libertatea personală, iar țiganii au dobândit statutul de persoană – de acum ei nu mai puteau fi uciși fără condamnare. În acest moment în Rusia nu fusese încă desființată iobăgia.

Este demn de remarcat faptul că prima recunoaștere internațională a independenței României sub acest nume, a fost recunoscută prin tratatele de la San Stefano și Berlin, din 1878, fapt devenit posibil după victoria Rusiei asupra Turciei în războiul din 1877-1878, în care țările noastre erau aliați. Ca urmare, României i-a fost cedată Dobrogea, care aparținuse până acel moment Turciei, așadar Principatul a primit acces la mare prin portul Constanța. Rusia a fost printre primele țări care au recunoscut independența României, și încă de la 15 octombrie 1878, trimisul rus, baronul D.F.Stuart a înmânat principelui român (viitorul rege) Carol I scrisorile de acreditare. Această zi este considerată data oficială a stabilirii relațiilor diplomatice ruso-române.

La 27 august 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Raportul de forțe nu a fost în favoarea Bucureștiului, și numai datorită ajutorului acordat de aliatul rus s-a reușit stabilizarea liniei frontului împotriva trupelor germane și austro-ungare, pentru a salva țara de la o înfrângere iminentă. O pagină strălucită a relațiilor de aliați din acel război a fost bătălia de la Mărăști (iulie 1917), unde trupele rusești și românești au repurtat o strălucită victorie asupra inamicului. Dovada încrederii dintre Imperiul Rus și Regatul Român este referirea la depozitarea în Rusia a Tezaurului românesc și a altor valori ale statului, inclusiv arhive, la sfârșitul anului 1916 – în anul 1917, atunci când situația de pe frontul românesc a fost critică[1].

Însă, cu apropierea Antantei de victorie în Primul Război Mondial, mai întâi în anul 1917 se prăbușește puterea de 300 de ani a dinastiei Romanov, apoi – în urma revoluției bolșevice – la începutul anului 1918 este nevoită să iasă din război și Rusia istovită, care nu o dată prin acțiunile sale ofensive a retras forțele Puterilor Centrale și a preîntâmpinat prăbușirea Frontului de Vest în Franța.

[1] În anul 1935, în contextul restabilirii relațiilor diplomatice românești au fost returnate arhivele, în 1956 – operele de artă și relicvele care au putut fi identificate, iar în 2003 a fost înființată o Comisie mixtă ruso-română pentru studierea problemelor legate de istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema "Tezaurului românesc”.

Ambasada Rusiei donează 100 euro pentru "Cumințenia Pământului" și postează un clip cu mesaj provocator: Copiii trebuie să învețe istoria adevărată. România trebuie să-și recupereze valorile