Analist politic: Noi n-am negociat nimic în schimbul prezenței militare americane din România. SUA pot ataca o altă țară de pe teritoriul nostru fără să ne ceară acordul. Cât de DUR au negociat bulgarii și polonezii

Nominalizarea primului ambasador american, după trei ani, pentru în România, a născut un interes viu din partea analiștilor și comentatorilor politici.
Un analist politic cunoscut în România, Valentin Stan, a făcut o analiză rece a mesajului de transmis de americani, la ședința senatorială de audiere a candidatului pentru acest post în România, Hans Klemm.
Stan afirmă că este prima oară când comisia care audiază un posibil ambasador al României nu menționează nimic despre președintele țării sau politica statului român, ci doar despre un procuror.
"Până acum, recomandarea americană se referea la susținerea președintelui României, a politicii de reforme a statului și a luptei anticorupție. Vă informez că dl senator Ron Johnson nu a spus nimic despre președintele României, despre înaltele oficialități ale statului român. Încă o dată, Ron Johnson, este președintele sub comisiei pentru Europa și securitate regională. Știe exact ce se petrece în România.", a spus Valentin Stan.
Analistul afirmă că odată cu Klemm, comisia senatorială a mai audiat și candidații pentru posturi similare în Polonia, Estonia, Cipru și Norvegia. Conform lui Stan, reprezentantul Americii trimis în România este cel mai slab cotat dintre cei patru.
Stan spune că România a capitulat complet în fața Americii, necerând nimic în schimb față de favorurile făcute americanilor. În opoziție, Polonia și Bulgaria au obținut avantaje din partea partenerului strategic. Din păcate, România nu are niciun cuvânt de spus în cazul în care SUA va decide să lanseze un atac asupra unei alte țări de pe teritoriul țării noastre.
"Vă mai spun ceva: atunci au mai fost audiați și cei propuși pentru poziția de ambasador în Polonia, Estonia, Cipru și Norvegia. Dacă ne uităm la pedigree-urile lor, vom observa că domnul Klemm este cel mai slab poziționat din Departamentul de Stat. De pildă, domnul Jones care merge în Polonia, este un personaj care a gestionat acordului de la Dayton din fosta Iugoslavie, a fost trimis la Moscova. Asta ne spune un lucru: în materie de relație româno-americană, SUA a coborât foarte jos nivelul de expertiză și de rang în interiorul de stat în ceea ce privește nominalizarea reprezentanților săi pentru România. Asta înseamnă că America nu mai este foarte interesată de relația politică cu România, deși au scutul de la Deveselu, de la Kogălniceanu.Aici e vorba cum ne raportăm noi față de americani: Polonia este cel mai important aliat din partea asta a Europei. Numai că dacă Polonia negociază pentru scut, Polonia cere în schimb tehnologie americană. Noi nu cerem nimic. Dacă se negociază pe baze militare, bulgarii obțin de la americani ca jurisdicția penală pentru acte penale ale militarilor americani pe teritoriul Bulgariei, în ciuda SOFA, să treacă la bulgari. Noi nu negociem nimic pe tema asta. De pe bazele din România, americanii pot ataca orice țară, ducând automat România în război cu acea țară. Pentru Bulgaria, au nevoie de acordul Parlamentului. Lucrurile-s clare!", a pus Stan la B1 TV.
Cu alte cuvinte, în Bulgaria nu pot exista cazuri precum Teo Peter, în care soldați americani omoară cetățeni români, iar justiția din țara noastră nu are niciun cuvânt de spus.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Hans Klemm
Subiecte: Cazul Teo Peter
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)