În 2017 s-au împlinit 10 ani de la accederea României în Uniunea Europeană, moment  care a trecut aproape neobservat de către românii de rând. De altfel, nici mass-media nu a acordat vreo importanță acestui prag psihologic, preferând să abordeze subiectul superficial, de o manieră festivistă.

Având în vedere accentul care se pune pe apartenența României la „clubul” european, s-ar fi putut crede că momentul va fi sărbătorit cum se cuvine, pentru a marca realizările statului și poporului român din ultima decadă. Dar nu a fost așa, iar încercările de a populariza subiectul s-au lovit de indiferența românilor.

ImunoMedica


De ce nu sunt românii entuziaști în ceea ce privește aniversarea aderării la Uniunea Europeană? 

Am pornit analiza de la acest articol apărut la finele lunii ianuarie în publicația Pressone.

Practic, analizând analiza, nu este deloc greu să realizezi că pe baza celor 10 indicatori, România a pierdut mult mai mult decât a câștigat prin intrarea în UE.

De altfel, la o cercetare mai profundă, până și indicatorii care sunt considerați benefici de către autor sunt de fapt, semne ale unui declin. Spre exemplu, chiar dacă acceptăm că „migrația celor mai puțin calificați profesional dintre concetățenii noștri − pentru care, de altfel, nu existau prea multe oportunități − a fost în genere benefică”, nu putem să nu vedem downside-ul: acești români au fost sau vor fi înlocuiți de către persoane din lumea a treia, din Asia și Africa. Fenomenul este deja vizibil în marile orașe și s-a petrecut pe nesimțite, în timpul ce unii erau ocupați cu Dragnea.

Cum poate fi „benefic” pentru o țară - o comunitate, ca o parte din populația activă, perfect integrată cultural, să fie înlocuită de persoane străine, unele dintre ele neintegrabile cultural? Asta ca să nu mai vorbim despre „Sindromul Italia”, despre familiile dezintegrate și despre copiii care vor crește fără mamă și fără tată. De exodul creierelor nici nu mai pomenim. Comparativ, în ultima sută de ani, Marea Britanie, SUA sau Brazilia și-au mărit populația. 

Creșterea importurilor, indiferent de furnizor, este mereu un motiv de îngrijorare. Faptul că odată cu intrarea României în Uniune am început să importăm și din țări precum Albania, Macedonia sau Maroc nu este un semn încurajator, decât dacă aceste achiziții ar fi însoțite și de exporturi. Dar ce să exporți? Până și matusalemicul șef al BNR a observat că România importă chiar și „foarte multe mere”.

Veniturile unei gospodării au crescut cu 2.000 de lei, dar, ne spune autorul, diferența față de cheltuieli se duce lunar către bănci. Cu alte cuvinte, o parte a populației a rămas la nivelul din 2006, cheltuind aproape cât produce, în timp ce o alta este îndatorată la bancă. Cine este mai câștigat? Rămâne ca fiecare să-și răspundă singur la această întrebare.

De asemenea, acest factor nu ia în calcul cum sunt formate gospodăriile: locul familiilor cu cel puțin patru persoane a fost luat de familiile cu trei persoane, uneori chiar gospodării formate dintr-o singură persoană. În cazul acesta, care este progresul?

Un reportaj de la Digi 24 anunța triumfalist că „Primii zece ani ca stat membru au adăugat un plus de 62 de miliarde de euro PIB-ului României, de la 98 de miliarde de euro la sfârșitul lui 2006 la peste 172 de miliarde de euro în 2016”, dar și că „Investițile străine au contribuit din plin la această creștere, prin firmele înființate care au creat locuri de muncă pentru sute de mii de români. Aproape 33 de miliarde de euro au intrat în țară de la 1 ianuarie 2007 și până în această toamnă”.

Acestea sunt statisticile. Ceea ce nu ne spun aceste cifre este că maxim jumătate PIB-ul României este creat de români.Conform studiului realizat de ZF în colaborare cu PIAROM  în 2017- străinii au 50% din bussinesul total al României, aceștia dominând industria, telecomunicațiile și sistemul bancar.În ceea ce privește exporturile, românii contează doar în agricultură, restul „tortului” fiind rezervat străinilor. Și la agricultură putem menționa că 40% din terenul agricol este înstrăinat (sursa Digi 24), această cifră neluând în calcul și pe cei care dețin teren prin intermediari români.

În aceste condiții, nu este de mirare că numărul cinematografelor a scăzut dramatic (atât de mult că au trebuit să programeze filme gay la MȚR), numărul sportivilor legitimați oficial − indiferent de sport − s-a prăbușit și numărul medaliilor câștigate de sportivii români la Jocurile Olimpice s-a subțiat teribil.

Este normal să fie așa într-o economie dominată de străini. Este la mintea cocoșului că aceștia se vor concentra pe obținerea și repatriarea profitului, că doar nu au venit mii de kilometri ca să finanteze câștigarea Ligii Campionilor de către Dinamo.
 
În orice țară civilizată, investițiile în sport și cultură sunt realizate de categorii majore: oamenii de afaceri locali, fie de comunitate. Cum primii sunt puțin inoportunați momentan, iar comunitățile locale  - în special din orașele mici și mediul rural -, au beneficiat de  „Cel mai impresionant fenomen recent” respectiv, „migrația românilor spre Occident”, această prăbușire sportivă și culturală, ce ține de sănătatea națiunii, va continua.

Concluzionând, putem spune că de aderarea la UE au beneficiat grupuri răzlețe de interese sau profesionale, o mică parte dintre cetățenii activi ai țării și cam atât. Mai precis, putem spune că s-au mărit posibilitățile pentru dezvoltarea individuală a persoanei, ca să zicem așa.
 
Din punct de vedere comunitar, al națiunii române, se pot constata în mod obiectiv următoarele: am cedat pârghiile vitale economiei (finanțele, industria și comunicațiile), nu mai producem decât alimente și/sau mobilă și alte piese mici, am devenit mai puțini, mai bătrâni și mai îndatorați la bănci. Nu mai pun la calcul „sporirea influenței celor ce resping tradițiile” sau romgleza. Practic, dacă vom continua în același ritm, în câteva zeci de ani vom ajunge o țară doar cu numele, în care străinii vor veni să observe comportamentul unei comunități cu o cultură veche și exotică, dar pe cale de dispariție.