ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cel puțin un merit i se poate recunoaște echipei premierului desemnat Ludovic Orban: punerea la dispoziția publicului a unui program de guvernare ale cărei intenții sunt transparente. Acesta este însă și singurul, căci programul se întemeiează pe un „diagnostic” fals al stării de fapt, oferă remedii acolo unde nu e nevoie de ele și care constau în politici toxice anti-sociale și anti-dezvoltaționiste.
 
În partea generală a programului, se proclamă că scopul guvernării Orban ar fi: „tranziția de la modelul economic actual bazat pe creșterea consumului, fără asigurarea investițiilor necesare sustenabilității cheltuielilor publice, la un model economic care să stimuleze dezvoltarea economică bazată pe investiții și pe creșterea competitivității și productivității, având ca obiectiv prioritar diminuarea dezechilibrelor economice.” Justificarea tranziției ar fi că modelul economic al guvernării actuale ar fi fost bazat pe creșterea consumului. Sunt citate, în acest sens, doar câteva date macroeconomice, și acelea segmentate în așa fel și decontextualizate astfel încât să dea impresia că guvernarea, dpdv economic, ar fi un „dezastru”, ca să cităm din președintele Iohannis. 

Capitalism sălbatic pentru periferie

Să luăm, de pildă, cifrele prezentate despre productivitatea muncii, care, ne spun creatorii programului de guvernare, s-ar afla în discrepanță față de salarii. Aparent, discrepanța ar fi cea mai accentuată comparativ cu celelalte state din Europa Centrală și de Est. În realitate, discrepanța nu există, iar comparativ cu celelalte state, în România încă se plătește mai puțin, relativp cu productivitatea muncii, decât în toate celelalte state din regiune! Față de media europeană, în România convergența în privința productivității atinge 68%, pe când convergența în privința salariilor atinge doar 25%. Mai mult decât atât, dacă ne referim la raportul dintre costul salarial real și productivitatea reală a muncii, adică la ceea ce contează cu adevărat, România încă se află ultima din regiune la raportul dintre salarizare și productivitate, mult sub Bulgaria, Letonia, Slovacia, Polonia etc. Trendul era descendent până în 2015, abia în ultimii patru ani căpătând un o direcție ascendentă. Așadar, în ultimii ani s-a ameliorat dezechilibrul social extrem în care se afla România, tipic pentru o țară periferică, dar nespecific unei țări europene, anume cât se duce din PIB la capital (în mare majoritate, străin), și cât se duce la muncă. Dacă raportul era, în 2016, de 55% din PIB pentru capital și 35% la muncă, a devenit, în 2018, de 51% pentru capital și 40% pentru muncă, adică ceva mai aproape de media europeană, unde raportul, potrivit statisticilor Eurostat pe 2018, este aproape inversat: undeva între 45-50% se duce la muncă, și în jur de 30% la capital. Realitatea este că această echilibrare relativă a raportului dintre muncă și capital s-a datorat politicii de creștere a salariului minim și a salariilor bugetarilor. O politică ce este aplicată și chiar ranforsată și de conservatorii polonezi, care raportează, de asemenea, creștere economică de invidiat. În plus, era o necesitate stringentă având în vedere hemoragia demografică a României. De altfel, chiar și nu reprezentant media al patronatelor, Ziarul Financiar, titra deunăzi: „sper că nu vom umple avioanele către Varșovia, așa cum se întâmplă către Londra. Degeaba ai productivitate dacă nu mai ai oameni cu care să lucrezi. Când economiștii partidului spun că nu e bine, PNL trebuie să majoreze salariul minim mai mult decât a făcut-o PSD, altfel vor pleca și mai mulți români din țară: de la 100 de lei, trebuie să crească cu minim 300 de lei în plus pe an.” 

Am insistat mai mult cu productivitatea, deoarece programul PNL, pe lângă faptul că este departe de a fi convingător când critică modelul dezvoltaționist practicat de guvernele PSD sub influența economistului Cristian Socol, nu atacă deloc problema gravă și urgentă a depopulării României din cauze economice și sociale structurale. Mai mult decât atât, promite să aplice aceleași politici care au dus România în stare de dependență tipică periferiei de capitalul străin și au provocat migrație în masă. Până la a critica „temperarea creșterii” economice (stranie formulare), PNL ar trebui să demonstreze cum anume are de gând să dezvolte România cu politici care vor alunga din țară și ultimele rămășițe de forță de muncă. Adăugați la aceasta obiectivele asumate în program, de „revizuire” a legislației fiscale în privința băncilor, companiilor de telecomunicații, energie, de încurajare de către stat a pilonului 2 de pensii, adică a unor fonduri financiare private care vor face afaceri cu banii dvs de pensie, listarea la bursă a unor companii strategice, printre care Hidroelectrica, revenirea la redevențele rușinoase aplicate exploatării gazelor din Marea Neagră și aveți tabloul complet al unui model economic radical neoliberal după măsura economiștilor liberali ce s-au remarcat în cariera lor prin atacuri speculative împotriva monedei naționale și prin teorii economice libertariene hard. 

Mai puține spitale publice. Bani garantați „multianual” pentru companiile farmaceutice

Mai mult decât atât, limbajul de lemn al PNL ascunde cu greu faptul că se va încerca extinderea „pieței”, adică susținerea intereselor capitalului, inclusiv în acele sfere ale serviciilor publice – cum ar fi sănătatea și asigurările de sănătate. Astfel, în programul PNL de guvernare se specifică: „Guvernul, în colaborare cu toate structurile locale și centrale care dețin unități sanitare cu paturi în administrare, vor realiza o analiză riguroasă și vor stabili un plan de reorganizare/comasare a spitalelor neperformante sau a celor care înregistrează mari dificultăți de sustenabilitate financiară.” Luați orice om care are experiența spitalelor românești. Care dintre ei va reclama, vreodată, că sunt prea multe? Mă refer la cele de stat. Sigur că unele spitale din provincie pot părea, strict contabilicesc-capitalist, „neperformante”. Dar spitalul nu e firmă și obiectivul său nu este profitul sau să fie pe plus. Obiectivul său este asigurarea unui serviciu public, de interes național. În multe cazuri, părăginirea spitalului public se face pe seama clinicilor private, unde lucrează, de altfel, aceiași medici. Dar care livrează servicii medicale mult mai scumpe. Așadar, guvernul vrea să oficializeze această practică mai degrabă oneroasă și necinstită de jecmănire a pacienților. Sigur, aici da, avem profit, performanță managerială și eficiență (contabilă) la maximum. Dar și restrângerea serviciilor medicale. Ai bani? Ai medic. Nu? Mori. Termenul de „comasare” a fost folosit și de guvernarea PDL acum aproape 10 ani, când s-a trecut la desființarea unor spitale din provincie, cu costuri sociale dure. Desigur, nu lipsește din program nici nelipsita „stimulare” a asigurărilor de sănătate private „complementare”.
 
În plus, arătând că anumite interese sunt transpartinice, guvernul Orban promite vaccinarea obligatorie „cât mai rapidă”:  „Guvernul va susține adoptarea cât mai rapidă a Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației, dar și obligația autorităților, în primul rând a Ministerului Sănătății, de a desfășura campanii de informare, de a asigura aprovizionarea cu vaccinuri, de a garanta calitatea și siguranța vaccinării conform standardelor europene. În cadrul legii vaccinării va fi stabilită și obligația Ministerului Sănătății de a elabora și aplica un plan multianual de vaccinări și implicit, un plan multianual de achiziții de vaccinuri.” 

Diaspora: bună doar pentru inginerii electorale

PNL nu face absolut nimic pentru a opri hemoragia demografică. Dar politicile sale o vor accelera. În programul de guvernare propus de PNL partea dedicată „diasporei” este ridicol de restrânsă, la cât caz au făcut de ea. Deși recunosc că 20% din populația României se află peste hotare, liberalii nu propun nicio soluție concretă pentru stoparea fenomenului, dar nici pentru interesele comunităților diasporene, cu excepția câtorva vorbe goale care să umple paragrafe. Nimic despre cum poate fi cultivată legătura diasporenilor cu țara prin programe aplicate, care să întrețină identitatea acelor comunități; nimic despre încurajarea acelor transformări economice și sociale, inclusiv prin politici de stat, care să facă reîntoarcerea multor lucrători români din afară o opțiune validă. Nimic despre copiii românilor diasporeni și iminenta lor asimilare în țările gazdă. Singura chestiune mai concretă este suplimentarea numărului de parlamentari care să reprezinte „diaspora”. Adică o inginerie electorală care să asigure mai mulți parlamentari cu grade pe umăr și cu voturi asigurate. În schimb, prin politice sale explicite care prevăd extinderea mecanismelor „de piață” în economie, sănătate și educație, în paralel cu lipsa oricăror politici de sprijinire a familiei românești, a serviciilor publice, și a unei mai echitabile împărțiri a PIB-ului între muncă și capital, guvernul PNL va face pur și simplu viața mai grea în România. Motiv pentru care hemoragia demografică va continua sau chiar se va accelera.