Andrei Caramitru include RELIGIA și FAMILIA la capitolul CORUPȚIE. Nu și depășirea limitelor legale de către Președinție, DNA, SRI
Într-o postare pe contul său de socializare, Andrei Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, consideră că scăderea scorului partidelor vechi la alegerile europarlamentare este cauzată de discursul „învechit” și de „corupție”, capitole la care acesta încadrează religia, familia și sentimentul național.
„PRĂBUȘIREA LENTĂ A PARTIDELOR TRADIȚIONALE: Tendința asta se întâmplă peste tot. O vedem și în Europa (partidele vechi au scăzut la sub 50% în Parlamentul European) și în America (unde Republicanii au fost acaparați de Trump și Democrații de AOC/Sanders). Și la noi - cu prăbușirea PSD/ALDE și vulnerabilitatea PNL.
Ce se întâmpla? E simplu. Partidele tradiționale se bazează pe rețete și discursuri învechite și pe corupție (sindicate, primari, relații cu firmele mari; religie, familie tradițională, naționalism declarativ etc.)
Generațiile "tinere” (sub 45 de ani) sunt interesate de cu totul alte teme:
- pentru cei educați și din orașe mari: valori liberale, ecologie, munca flexibilă prin platforme digitale sau în antreprenoriat (nimeni nu mai vrea de fapt să lucreze în corporații), costul chiriilor/proprietăților
- pentru cei mai puțin educați și din orașe mici: joburi în localitățile lor, protecționism economic și frica de imigrație
- toți - și unii și alții - vor politicieni care vorbesc direct și fără frică, accesibili non stop prin social media, "oameni noi” - care seamănă cu ei, care nu fac compromisuri prin culise.
Cine înțelege asta va câștiga. Cine nu - va dispărea. Eu cred că - în România - singurii care înțelegem temele de mai sus suntem cei din USR/PLUS. Și nu e nici o surpriză scorul pe care l-am luat și că ne vom îndrepta spre 30%+ în următoarele alegeri”, consideră Caramitru junior.
În următoarea postare, acesta vine și cu soluțiile gândite de el, recunoscând totuși că nu este „deloc specialist”. Printre ele, scăderea numărului reprezentanților din Parlamentul României, puteri sporite pentru Președinție (dizolvarea Parlamentului, blocarea inițiativelor Guvernului), colaborare directă a DNA „cu orice instituție a statului”, inclusiv cu serviciile de informații, într-o raportare de tipul „DNA cere - ceilalți execută”.
„E foarte bine că se discută despre Reforma Constituțională. Pentru că această Constituție a permis capturarea statului de către un nimeni ca Dragnea și aservirea justiției. Nu putem avea acest risc în viitor. Problema este - reforma care se discută este prea punctuală și redusă. Referendum-ul din 26 Mai a fost pe doar două sub-puncte tehnice. Chiar și #fărăpenali - este esențial, dar nu suficient.
Trebuie să definim un parcurs inteligent al schimbărilor propuse. Se pot face referendumuri atât în timpul prezidențialelor sau în timpul localelor sau parlamentarelor de la anul. Nu mai târziu de atât. Până atunci trebuie să avem schimbările votate de oameni și introduse în Constituție de noul parlament.
Schimbările necesare sunt multe. Nu sunt deloc specialist, dar mi se par esențiale următoarele:
- 1) depolitizarea justiției (nici un rol în dosare și numiri pentru Ministrul Justitiei) și a CCR (nici un membru fost politician acolo); eliminarea secției speciale
- 2) fără OUG-uri care nu au urgență reală și în nici un caz pe justiție - cine inițiază sau semnează ceva ilegal sau care nu are urgență să fie pedepsit penal
- 3) fără penali în funcții publice
- 4) sa nu existe imunitate pentru nimeni. Egalitate în fața legii
- 5) libertatea votului. Statul trebuie să garanteze că toată lumea care vrea poate vota oriunde, la toate rundele de alegeri (inclusiv prin vot la distanță)
- 6) reprezentativitatea parlamentului. 300 în total, alocați conform realității rezidenței cetățenilor (mai mulți parlamentari pentru diaspora și județele cu orașe mari care au crescut, mai puțini pentru județele care au pierdut populație)
- 7) mai multă putere pentru președinte. Poate dizolva Parlamentul, poate bloca numiri venite de la Parlament / Guvern etc.
- 8)corupția definită ca risc strategic pentru statul român. Pedepse pentru daune peste 500.000 de EUR similare cu crima. Imprescriptibile, nu pot fi reduse, principiul confiscării extinse obligatoriu
- 9) obligativitatea regulilor europene în legislația locală (inclusiv ce ni se spune prin MCV). Legile care nu sunt aliniate sunt nule
- 10) DNA sa poată colabora direct cu orice instituție a statului care trebuie sa răspundă și să se execute inclusiv în furnizarea de informații (DNA cere - ceilalți execută).
Aștept comentarii și sugestii la lista de mai sus!”, s-a exprimat Andrei Caramitru pe Facebook.
Persoane: Andrei Caramitru
Locații: Facebook
Subiecte: Corupție Justiția în România
Organizații: DNA Guvernul României Parlamentul European Parlamentul Romaniei Partidul Social Democrat (PSD) Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Pe același subiect
Dovezile SIE, MAE și CNSAS confirmă dezvăluirile EVZ. Mihai Șora a fost angajatul Anei Pauker la Paris și a rămas în România după arestarea soției

Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis

Klaus Iohannis, „cel mai ales politician”, înfruntat la CSM. Judecătoarea Gabriela Baltag i-a cerut să condamne protocoalele secrete și să NU implice justiția în campanie: Tocmai ați rostit recomandări IMPERATIVE pentru noi

Cornel Nistorescu scrie despre „improvizațiile guvernului liberal” și „gașca politicienilor de la Sibiu”: Ce ziceți, sună a echipă, a clan sau a gașcă?

Mesaj pentru Ambasada Suediei la București, după scandalul Ericsson: Am sunat la Ambasadă de Ziua Internațională a Corupției, să le mulțumim pentru asistența în combaterea corupției. A sunat ocupat. Echipamentele Ericcson sunt de vină

Deputatul PNL Matei Dobrovie: Ideologia de gen nu are ce căuta în școli
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

Oscar 2019: Sclavia în Roma modernă

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (36)
De ce raportați acest conținut?