"Singura mea speranță este că în războiul mondial actual, care cu fiecare zi prinde un contur tot mai clar, se vor găsi, ca și în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, protagoniști regionali și globali lucizi care, pentru păstrarea echilibrelor geo-strategice, vor avea nevoie de un mare stat al românilor și vor sprijini existența lui. Dacă asemenea jucători nu vor apărea, suntem pierduți.”

 

Pe cât de tristă, pe atât de realistă analiza domnului Severin. Dar aș adăuga și eu ceva. Poate tocmai fiindcă luciditatea protagoniștilor se află sub un mare semn de întrebare. Căci e limpede că reflexele și năzuințele imperiale sunt la fel de vii în jurul acelorași nuclee, chiar dacă pentru o vreme au fost alese armele economice, politice și chiar culturale în detrimentul celor clasice. Iar de învățat par să nu învețe prea mult din istorie nici marii protagoniști.

Prin 1887 Societatea Geografilor din Austro-Ungaria calcula și amplasa centrul Europei în Maramureșul istoric. S-au făcut multe alte socoteli de atunci, care au tot plimbat borna pe ici pe colo dar cred că orice ochi deprins cu privitul pe hartă, buna-credință și răsfoitul prin istorie nu poate decât să constate că miezul Europei se află în România. Fără pic de îngâmfare, ba chiar cu un fel de regret- cam pe aici trec axele principale ale continentului, dar mai ales aici, în această "falie geo-strategică”, s-au pus cap în cap și muchie pe muchie civilizațiile și imperiile apusului, răsăritului și orientului. Și rămâne de netăgăduit istoricește un aspect: aceste forțe nu s-au putut abține prea mult timp de la a se arunca una asupra celeilalte, tăvălind Europa prin sânge și haos, atunci când s-au trezit față în față pe linia Carpaților sau pe la gurile Dunării.

Să nu iei seama că Germania își pune în practică hegemonia în cadrul UE, cu ajutorul trepădușilor săi, că Statele Unite au preluat și țes cu ferocitate ițele imperialiste ale britanicilor de odinioară? Sau că Rusia a ieșit din picajul etapei post-sovietice și își revendică statutul de mare forță, iar Turcia practică de o vreme încoace un periculos soi de neo-otomanism? Ar fi curată naivitate! Practic, taberele sunt din nou în picioare și au au luat-o de la capăt, spre încă o confruntare. Cu adevărat prost e că nu arată să fi învățat prea mult din istorie, oricât ar fi mascat conflictul cu farduri economice, politice sau de altă natură. Strategiile sunt vizibile, denotă clar intențiile și mai sunt și proaste: cum să pui atâta presiune (și fățișă și subversivă) pe regionalizarea unei țări de margine ca România, de exemplu și implicit să o vulnerabilizezi? Când ar fi trebuit să înveți din istorie că periferiile trebuie să fie stabile și puternice, ca să reziste întregul? Mă tem că "protagoniștilor” le e dor să se înjure din nou peste crestele Carpaților sau de pe malurile Dunării...

Și cum unii "protagoniști” nu prea dau dovadă de suficientă luciditate încât să își dea seama că într-o Românie solidă, întreagă și puternică stă principala cheie a păcii și liniștii în Europa, ce ne rămâne de făcut? Să ne uităm înspăimântați la drobul de sare, așteptând "protagoniști” care să ne scoată din situație ar fi cam riscant. Ne rămânem în primul rând noi, nouă înșine. Iar singura șansă pe care o avem, pe lângă eventualul noroc de a da peste protagoniști lucizi care să sprijine existența unui mare stat al românilor, este să ne dezmeticim, să ne strângem forțele și să aplicăm o măiastră inginerie inversă. E o misiune foarte grea, dar nu imposibilă: să luăm blestemul istoric de a ne fi născut pe un pământ bogat, pe care se tot ciocnesc imperiile, ca pe o zestre. Și să facem din ea mijloc și principal atu al ființării noastre ca neam și țară. Să trecem apoi, cât mai repede, la construcția unei țări spre folosul nostru, o cetate solidă între lumi, fără de care să își dea seama și alții că NU se poate! Hai să vedem cum facem asta. Adăugați și voi câte ceva!