Băsescu consideră că unirea cu Republica Moldova se va face „în cinci-șase ani”

Președintele PMP Traian Băsescu a afirmat duminică, la evenimentul de prezentare a candidaților formațiunii sale, că estimează că unirea cu Republica Moldova, obiectivul politic pe care PMP îl afirmă deschis, „se va face" în cinci-șase ani.
„Vreau să fim extrem de realiști. (...) Unirea se va face. Se va face atunci când cetățenii din stânga Prutului vor fi convinși în proporție de peste 50 % că vor acest lucru. Se va face atunci când România va proba cetățenilor Republicii Moldova că este mai bine să fim uniți decât să trăim în două state independente și se va face într-un timp, estimez eu, cinci-șase ani, pentru că în Republica Moldova există un curent unionist", a afirmat președintele PMP.
El a spus că proiectul unirii este propus ca „proiect de țară tuturor partidelor".
Băsescu s-a referit și la comisia convocată de președintele Iohannis, pentru stabilirea proiectului de țară.
„Am văzut că domnul președinte Iohannis a convocat o comisie cu oameni din foarte multe domenii să stabilească obiectivul de țară. Nu mi-am propus ca astăzi să critic pe cineva, ci să vorbesc despre noi, dar este inadmisibil tu, șef de stat, să spui 'Veniți în jurul mesei cele mai luminate minți și spuneți-mi care este obiectivul de țară'. Nu, asta e obligația ta, a alesului să spui 'Obiectivul meu de țară este unirea cu Republica Moldova. Voi, specialiștii, spuneți-mi ce mai trebuie făcut ca acest lucru să se întâmple'", a mai afirmat Traian Băsescu.
Pe același subiect

Claudia Marcu: Bombă! Fără certificat de vaccinare. Senatul României a votat împotriva UE

EXCLUSIV. CNSAS recunoaște că documentele despre colaborarea lui Traian Băsescu au stat în fișetul Germinei Nagâț, fosta șefă a Direcției Investigații, încă din 2006. Personajul este premiant GDS și membru al Colegiul CNSAS din partea USR. DOCUMENTE

Educația sexuală: Rămâne cum ne-am înțeles, adică NU!
Recomandările noastre
Persoane: Traian Băsescu
Locații: România
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Organizații: Partidul Mișcarea Populară (PMP)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)