Bogdan Duca, eseu de excepție despre eșecul moral al civilizației euro-atlantice. Un fost ministru de externe îl califică drept "un text de o excepțională profunzime și o acută necesitate"

Teologul, cercetătorul și observatorul politic Bogdan Duca a scris pe facebook o analiză succintă a crizei morale prin care trece lumea euro-atlantică.
Textul a stârnit deja o dezbatere pe facebook, în discuție implicându-se și fostul ministru de externe, Adrian Severin, care a spus că este vorba despre "un text de o excepțională profunzime și o acută necesitate. A atinge pur și simplu comanda „like” ca reacție la acest text ar fi pentru mine un gest de superficialitate. Simt nevoia să îl recitesc și să îi aprofundez mesajul. Ceea ce pot spune după o primă lectură este că avem în față un text de o excepțională profunzime și o acută necesitate. Ca practician al relațiilor internaționale și observator al ordinii mondiale, am afirmat și reafirm că lumea se află, printre altele, într-o gravă criză morală. Aceasta stă cumva la originea tuturor celorlalte crize, sintetizate în criza ordinii globale. Acestea fiind deocamdată spuse, vă fac sugestia de a reflecta și asupra următoarelor două aspecte: 1. Occidentul a adoptat, totuși, în politica sa externă, mesajul creștin (în special cel al Vechiului Testament), discursul său, care îi precede și fundamentează acțiunea, făcând referire la „pământul promis” (respectiv felul de viață occidental), la „mântuire” (prin adoptarea valorilor occidentale), la împărțirea lumii în „damnați” și „salvați” (justificând intervenția neoconservatoare în spirit calvinist). 2. Occidentul a adoptat laicitatea dar numai în interiorul granițelor sale politice iar nu și în relațiile internaționale, acolo unde se comportă asemenea unui „mare preot secular”, și unde libertartea se confundă cu dreptul de a accepta fără crâcnire dogma occidentală.Ceea ce pot spune după o primă lectură este că avem în față un text de o excepțională profunzime și o acută necesitate. Ca practician al relațiilor internaționale și observator al ordinii mondiale, am afirmat și reafirm că lumea se află, printre altele, într-o gravă criză morală. Aceasta stă cumva la originea tuturor celorlalte crize, sintetizate în criza ordinii globale. Acestea fiind deocamdată spuse, vă fac sugestia de a reflecta și asupra următoarelor două aspecte: 1. Occidentul a adoptat, totuși, în politica sa externă, mesajul creștin (în special cel al Vechiului Testament), discursul său, care îi precede și fundamentează acțiunea, făcând referire la „pământul promis” (respectiv felul de viață occidental), la „mântuire” (prin adoptarea valorilor occidentale), la împărțirea lumii în „damnați” și „salvați” (justificând intervenția neoconservatoare în spirit calvinist). 2. Occidentul a adoptat laicitatea dar numai în interiorul granițelor sale politice iar nu și în relațiile internaționale, acolo unde se comportă asemenea unui „mare preot secular”, și unde libertartea se confundă cu dreptul de a accepta fără crâcnire dogma occidentală", a scris Severin.
Iată textul lui Bogdan Duca:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Adrian Severin Bogdan Duca
Locații: București
Subiecte: Secularism
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)