Președintele României, Klaus Iohannis, a avut ieri o primă rundă de consultări cu partidele care au reușit să obțină necesarul de voturi pentru a trece pragul electoral, pentru a vedea „ce își dorește fiecare partid” pentru postul de premier.

Constituția României prevede, la art. 103, alin (1), că „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. 

Nu există un „partid cu are majoritatea absolută în Parlament”. Dar există o alianță care are această majoritate. 

Art. 85, alin (1) din Constitu]ie prevede că „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.”

„Textele constituționale menționate consacră dreptul exclusiv al Președintelui de a desemna candidatul la funcția de prim-ministru. Astfel fiind, obligația de consultare, prevăzută de art. 103 alin. (1) din Constituție, nu determină și o obligație a președintelui de a numi candidatul care reprezintă opțiunea partidului majoritar sau întrunește opțiunea partidelor reprezentate în Parlament.

Faptul că acest drept este exclusiv nu înseamnă însă că este și discreționar, după cum discreționară nu poate fi nici conduita partidelor politice, prin reprezentanții lor prezenți la consultări. De altfel, acordarea de către președinte, unei alte persoane decât aceleia pentru care s-a conturat o opțiune în cadrul consultărilor menționate, a mandatului de a forma lista viitorului Guvern, implică riscul ca aceasta să nu aibă susținere parlamentară și, prin urmare, să nu îi fie acordat votul de încredere de către Parlament”, precizează dr. Marieta Safta, prim magistrat asistent la Curtea Constituțională, în lucrarea „Rolul Parlamentului și al Președintelui României în procedura învestirii Guvernului și a numirii miniștrilor” (2012).

Decizia CCR nr.80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituției României lămurește însă definitiv modul în care Președintele își poate exercita dreptul de a numi premierul:

„Curtea constată că procedura de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă în vedere în mod concurent cele două criterii anterior menționate, pentru că nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere.

De aceea, Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului.

(...) Rezultatul electoral, ce reprezintă voința corpului electoral exprimată prin vot, impune ca Președintele României să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului.

A reglementa, chiar la nivel constituțional, dreptul unei minorități parlamentare de a propune desemnarea, în mod invariabil, a candidatului pentru funcția de prim-ministru înseamnă a accepta că se poate învesti un Guvern fără legitimare electorală. A nu ține cont de faptul că cetățenii au ales în favoarea unor competitori electorali care formează sau pot forma o majoritate absolută, de natură a asigura învestirea Guvernului, înseamnă a afecta în mod decisiv dreptul de vot, întrucât exprimarea dreptului de vot vizează, în mod direct, configurația politică a Parlamentului, iar, indirect, învestirea Guvernului.” 

Președintele Klaus Iohannis a declarat ieri, după consultările avute cu reprezentanții PNL, USR, PMP și UDMR că viitorul premier „trebuie să fie de la o formațiune sau de la o coaliție care mă convinge că va avea majoritate în Parlamentul României. (...) Constituția îmi dă acest drept (de a nominaliza orice presoană - n.r.), dar eu o să rămân în zona negocierilor și voi desemna o persoană care este negociată cu o coaliție care va putea să facă o majoritate în Parlament”, a precizat Iohannis.

Decizia CCR mai sus menționată nu vorbește însă de vreo „negociere” între Președinte și coaliția majoritară, ci de fatul că „rezultatul electoral impune ca Președintele României să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de alianța politică ce deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare”!