CCR amână validarea referendumului pe justiție, până pe 27 iunie

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au amânat, miercuri, dezbaterea pe dosarul de validare a rezultatelor referendumului pe justiție, fiind primită și o contestație pe una dintre întrebările de la scrutin, informează Mediafax.
Potrivit sursei citate, judecătorii au amânat acest dosar pentru data de 27 iunie, pentru ca noii judecători ai Curții să poată participa la dezbateri. De asemenea, Curtea a primit și o contestație la una dintre întrebările formulate la acest scrutin, depusă miercuri.
Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial, a depus, marți, jurământul de învestire în funcția de judecător al Curții Constituționale. Aceasta a fost propusă pentru funcție de președintele Klaus Iohannis și îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu.
De asemenea, scrie Mediafax, pe 15 iunie expiră și mandatele la CCR ale judecătorilor Ștefan Minea șli Simona-Maya Teodoroiu. În locul lor au fost desemnați de către Senat Gheorghe Stan, iar de către Camera Deputaților Cristian Deliorga.
În ceea ce privește rezultatele referendumului, ActiveNews a semnalat, recent, mai multe semne de întrebare privind decizia ca cele două întrebări prevăzute de referendum să fie tipărite buletine de vot separate, ceea ce face imposibil de identificat dacă o persoană a răspuns sau nu la ambele întrebări.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Locații: București
Subiecte: Referendum Iohannis
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)