Cade cortina

După ce actuala administrație americană a făcut eforturi susținute pentru ca agenda sexomarxistă să fie implementată în România, după ce, profitând de slugărnicia politicienilor noștri, mai ales a regimului antinațional Băsescu, au acaparat procuratura și serviciile, prin intruziunea cărora influențează decisiv agenda politică internă a Statului Român, iată că asistăm la punctul terminus al planului Departamentului de Stat: dezagregarea României, prin sprijinirea fățișă a politicii secesioniste maghiare.
Asta după ce țara le-a fost pusă efectiv la discreție, fiind inclusiv o țintă principală în cazul unui conflict cu vecinul din răsărit. Totul se adaugă peste declarația ambasadorului din Rep. Moldova, care a spus ferm că România nu este Moldova. Au fost naivi care au crezut că declarațiile au fost date în nume personal, așa cum vor fi destui caraghioși care vor inocenta această imagine în care ambasadorul Klemm apare ținând steagul unui așa zis ținut secuiesc, împreună cu doi politicieni radicali maghiari.
Vom asista la destabilizarea României pe modelul deja exersat de administrația Clinton în Iugoslavia? Mai ales că Germania se opune ferm unirii cu Moldova, dar are și interese în Transilvania care pot să conveargă cu cele maghiare?
Suntem pregătiți să facem față acestei stări de fapt? La această oră, răspunsul este clar negativ.
De aceea este nevoie de o insurecție pașnică pentru preluarea destinelor tării din mâinile trădătorilor și a impotenților care au paralizat energiile naționale, preferând micile avantaje de clan în schimbul colonizării până la indistincție a României. Și să sperăm că nenorocita administrație democrată, care a destabilizat cea mai mare parte a planetei la această oră, inclusiv a Europei, își va întrerupe acțiunile din fruntea unui stat deja captiv in interese străine de voința poporului american, în urma alegerilor din noiembrie a.c.
Ca prime măsuri ce ar trebui luate: declararea ambasadorului Klemm persona non grata și expulzarea lui din țară, interzicerea ONG-urilor finanțate de Soros și a oricăror finanțări externe care au ca scop destabilizarea României și o ofensivă diplomatică spre partenerii din UE, precum și consultări cu decidenții NATO.
Numai niște inconștienți și dușmani ai acestui neam ar asista pasivi la jocurile actualei administrații, care pun în pericol de moarte Statul național, unitar și indivizibil, pivotul Constituțional pe care se structurează viața socială a națiunii in cadrul Statului Român.
P.S. După pozele ambasadorului Klemm ținând în mâini steagul autonomiștilor din zona secuiască, împreună cu doi politicieni extremiști maghiari, în mass media din Ungaria apare o astfel de hartă, care arată același modus operandi ca și în cazul Iugoslaviei. Autonomia așa zisului ținut secuiesc ar fi primul pas, un soi de Kosovo. De fapt țintă este autonomia Transilvaniei și destructurarea României pe modelul deja enunțat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Hans Klemm James Pettit
Locații: București
Subiecte: Parteneriat România - SUA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)