ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cu siguranță, regizorul egiptean al filmului „Conflict” (2016) nu știa de pilda duhovnicească următoare. Întrebat fiind un gheronda despre cum sa faci când nu-i suporți pe ceilalți, acesta răspunde astfel: dacă ați fi  în rai împreună si ați continua să vă urâți, atunci raiul s-ar transforma în iad.

Mă rog, am redat aproximativ, însă ideea era că dacă vrei să testezi cu adevărat cât ai înțeles din porunca iubirii de oameni, deci si de vrăjmași, atunci închide-te într-un lift cu dușmanul tău și apasă pe butonul spre Rai. :) Va fi dur.

Filmul „Conflictul” este despre vremurile tulburate ce au urmat in Egipt după răsturnarea președintelui Morsi, candidatul ales legitim al Frăției Musulmane și debarcat de forțele armate. A urmat o represiune dură a Frăției, însă câteva zile au avut loc proteste anti și pro, fie în sprijinul Armatei, fie în sprijinul Frăției.
Vremuri de ură de moarte între diversele facțiuni rivale. Unde mai pui ca la mijloc mai pica și câte un creștin, în primejdie de ambele părți.

Tot filmul se desfășoară într-o dubă a forțelor de ordine egiptene, care încep să salte diverși oameni din diverse proteste. Așa ajung in dubă membri ai Frăției si susținători ai lor, dar si susținători ai Armatei. Ajung si jurnaliști egipteni cu cetățenie străină, dar si simpli tinerei cu preocupări total apolitice, din întâmplare. Ajung vagabonzi, dar si un cuplu căsătorit. Ajung si copii, un băiat si o fetiță, cu batic si cu lecția islamică învățată pe de rost. Ajunge si un cleric islamic, mai degrabă inocent și pierdut în spațiu/timp, ajunge si un creștin, în uniforma armatei.
Ajunge Egiptul întreg in dubă, mai pe scurt.

Și tot filmul este despre cum reușesc sau nu reușesc acești oameni să devină sau să se păstreze oameni in acel spațiu in care sunt închiși cu dușmanul lor de moarte. Ah, si, intre timp, afara e război civil. Se aruncă cu pietre, se dă cu tunul cu apă, se trage, se moare, se linșează.

Înăuntru, starea tensionată produce numeroase scântei și momente de conflict acut, de violențe fizice. Dar produce și momente de umanitate, de solidaritate, când deținuții se confruntă cu provocările inevitabile unei zile caniculare petrecute într-un cuptor încins si închis, cu absurditatea unor ordine ale gardienilor, cu măcelul de afară.

Nu, nu se produce niciun declic care să transforme în unitate aceste divizări conflictuale acute si cronice totodată. Dar, când te aștepți mai puțin, ies ia iveala situații si istorii de viață care ți-l fac accesibil uman pe celălalt. Să asculți pe cineva cum își povestește viața sau aspirațiile are un efect terapeutic și ți-l descoperă pe celălalt nu doar în ipostaza etichetabilă de „frate musulman” sau de „laic pro-Armată”, ci în ipostaza de om. 

Finalul este unul dramatic. Duba, intre timp capturata de un membru al Frăției, ajunge in mijloul unor protestatari. Nici măcar nu știi pentru cine sau împotriva cui. Contează doar că mulțimea e furioasă și crede ca în duba sunt dușmanii. Care? Iar, nu mai contează. Astfel ca, orbiți de laserele vânturate de protestatari, rostogoliți, cei din duba încep sa fie smulși si linșați, unul câte unul. Până când se dezmeticesc ceilalți și reușesc să blocheze ușa, să se baricadeze ...în locul de arest.

Filmul este o metaforă a Egiptului de astăzi, ușor îndulcită și căutând să iasă din tentația demonizării vreunuia din actorii sociali enumerați. Unele accente umane sunt nerealiste, altele sunt puse cu mâna. Dar filmul e bun și nu ajunge să cosmetizeze mai mult decât pune niște probleme. Oricum, mă gândesc ca dacă încăpea subiectul pe mana vreunui regizor român mizerabilisto-minimalist, efectul depresiv și non-răspunsurile si non-întrebările erau garantate.

Daca se gândește cineva că metafora egipteană a filmului „Conflict” ne privește și pe noi, nu se înșală. Nu cumva suntem și noi captivi într-un conflict, închiși în propria țară sau, și mau rău, în propria noastră minte, cu dușmanul, cu celălalt insuportabil, pe care-l urâm atât de mult încât ni se pare onorabil să-l înjurăm. Or, dacă am fi creștini, am ști că „Înaintea focului se arată întâi abur de cuptor și fum; așa înaintea vărsărilor de sânge, întâi înjurăturile” (Ecleziasticul 22, 27).