ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fostul ministru al Afacerilor Interne a făcut sâmbătă, pe pagina sa de social media, precizări despre dosarul protestelor din 10 august 2018, după ce, vineri, s-a prezentat la DIICOT pentru audieri asupra controversatului subiect. Carmen Dan a explicat că ar fi dorit să adreseze publicului aceste lămuriri încă de vineri, prin intermediul jurnaliștilor care o așteptau în fața sediului DIICOT, însă nu a putut s-o facă din cauza unor „factori perturbatori, personaje deja celebre, al căror scop este doar să deranjeze bunul mers al lucrurilor”.

„E firesc ca procurorii să audieze orice persoană care are cunoștință de momentele zilei de 10 august 2018 și e foarte bine că acest lucru se întâmplă, chiar și la mai bine de un an după data mai sus menționată.

Referitor la audierea mea ca martor în acest dosar, mă așteptam să fiu chemată "la cald”, încă de anul trecut. Cu toate astea, reamintesc opiniei publice că în niciun moment nu s-a pus problema să evit să mă prezint în fața procurorilor. Îmi doresc, ca mulți alții, indiferent de interesul fiecăruia, ca ancheta să lămurească toate aspectele care vizează momentul 10 august”, a subliniat Carmen Dan, sâmbătă, într-un mesaj postat pe Facebook.

Aceasta afirmă că nu a avut un rol activ în acțiunea forțelor MAI din 10 august 2018, care s-au coordonat singure în teren, nefiind conduse, ci doar monitorizate de la nivelul ministerului. Despre revenirea sa din concediu pe 10 august, pe care o consideră un gest de responsabilitate și asumare, fostul ministru a declarat că, la acea dată, se afla oricum în Capitală, nefiind nevoie să se întoarcă dintr-o destinație turistică. Tot ce a făcut a fost să preia comanda ministerului din punct de vedere managerial, iar nu operativ.

„Nu am avut un rol activ, operativ în acțiunea din 10 august! De altfel, ministrul de interne, indiferent de culoarea politică, nu conduce misiuni operative! Așa cum am declarat în tot timpul mandatului meu, ministrul nu este polițist, pompier sau jandarm!

Legat de revenirea mea din concediu în 10 august 2018, aceasta a avut loc pentru că mandatul meu a fost unul al responsabilității și al asumării. Din acest motiv, nu ar fi fost deloc normal să nu mă intereseze ce se întâmplă în Piața Victoriei. E adevărat, mă aflam în concediu, dar eram în București, la fix 15 minute de minister, nicidecum plecată la mare sau la munte.

Orice ar spune unii sau alții, eu cred cu tărie că în situații de criză, șeful unei instituții trebuie să fie în instituție! Am revenit, așadar, la birou și, automat, am preluat comanda ministerului din punct de vedere managerial, nu operativ!

În ceea ce privește organizarea misiunii, informațiile le-am primit de la cei care au pregătit misiunea, iar pe parcursul desfășurării acesteia evident că am fost informată cu ce se întâmplă în piață. Eu am primit informații din piață, nu am dat directive legate de modul de acționare a forțelor prezente din partea MAI! Fluxul informațional a circulat dinspre piață către conducerea MAI, nu invers! Precizez acest lucru pentru că la nivelul ministerului a funcționat doar o componentă de monitorizare a misiunii, nu una de conducere. Coordonarea s-a realizat din teren, din punctul de comandă înaintat”, a scris Carmen Dan.

Aceasta a comentat subiectul desecretizării raportului „10 august” și a comunicațiilor operative, afirmând că peste 90% din raport fusese desecretizat încă din timpul mandatului său, restul informațiilor aparținând unor „terțe părți” care s-au opus desecretizării acelor informații care le aparțineau. Fostul ministru adaugă, referitor la desecretizarea comunicațiilor operative, că nu vor fi găsite ordine ale sale către jandarmi, din cauză că „astfel de ordine nu există”.

„În primul rând, peste 90% din raportul "10 august” a fost declasificat în mandatul meu. E adevărat că acum un an au existat terțe părți care nu au dorit declasificarea informațiilor care le aparțineau, motiv pentru care nu s-a putut declasifica integral raportul. Acum, am văzut că se poate. Ce să zic? Poate că nu m-aș fi îndoit de calitățile de "negociator” ale actualului ministru, dacă aș fi recunoscut un stil onest și modest și deloc populist de a conduce instituția MAI. Însă când faci confuzii între DSU și IGSU sau improvizezi ordinea măsurilor ce trebuie luate de Jandarmerie la o manifestație publică, e greu să ai credibilitate. Și știu ce spun!

Revenind la raport, mai precizez că, dacă după declasificarea sa integrală găsește cineva vreo implicare a mea în a transmite ordine abuzive, eu sunt prima care cere să le facă publice. Imediat!

Despre desecretizarea comunicațiilor operative, vreau să le transmit celor care cred ei că știu mai bine cum s-au desfășurat lucrurile, să nu se aștepte să găsească vreo implicare a mea în a da ordine scrise sau verbale ca jandarmii să lovească pe cineva. Astfel de ordine nu există!”, a explicat Carmen Dan.

Aceasta a declarat că îi pare rău pentru actele de violență petrecute în Piața Victoriei pe 10 august 2018, subliniind că violențele au venit în egală măsură și dinspre protestatari, făcând indirect referire la Cristian-Mihai Dide, care manifestează pentru desființarea Jandarmeriei. Carmen Dan adaugă că democrația, care împlinește 30 de ani de la (re)instaurare, este prost înțeleasă de astfel de personaje, care nu o mai pot surprinde cu nimic. Ea afirmă că nu se teme, deoarece nu are niciun motiv să se teamă 

„Regret în continuare orice act de violență care s-a produs în Piața Victoriei, dar cred că trebuie să ne amintim ordinea corectă, din punct de vedere cronologic, de desfășurare a lucrurilor. Cred că ar trebui să ne asumăm și să recunoaștem că violențele nu au fost numai de o parte a celor aflați acolo.

Mi-aș fi dorit să fac încă de ieri toate aceste precizări, dar, din păcate, nu a existat mediul propice pentru declarații, dar nici interes din partea unor oameni care "știu ei mai bine” cine e vinovat și în ce măsură. Aceiași oameni care în august 2018 susțineau că unii politicieni au condus tunurile cu apă în piață și care ieri trăgeau de ușile mașinii sau aceiași oameni care militează pentru desființarea Jandarmeriei Române, după ce au jignit și ultragiat lucrători MAI și au încercat cu disperare să distrugă bunuri.

Păcat! Sunt deja 30 de ani de democrație, atât de prost înțeleasă de niște "băieți” care își mai și filmează actele de "vitejie”.

P.S.: Această postare nu este dedicată "băieților”! Pe ei îi știu și nimic din ceea ce fac nu m-ar putea surprinde!

Această postare este dedicată strict celor care au așteptat să audă de la mine un punct de vedere! Asumat, ca întotdeauna! Nu mă tem de nimic, pentru că nu am niciun motiv să mă tem!”, a scris fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, sâmbătă, pe pagina sa de social media.