Cătălin Ivan (ADN) îi cere președintelui Iohannis să rezolve cazul Cameliei Smicală: În ceasul al 13-lea, opriți-vă pentru câteva minute din campania Dumneavoastră electorală în care alergați de unul singur și ocupați-vă de problema unui român disperat

Președintele Partidului Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN), Cătălin Ivan i-a solicitat șefului statului Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, să intervină urgent în soluționarea cazului Camelei Smicală, privat de autoritățile finlandeze de dreptul de a mai avea custodia copiilor săi din anul 2015.
„În urma unei cereri făcute săptămâna trecută de azil în cadrul Ambasadei României la Helsinki, alături de copiii săi, autoritățile de la Helsinki refuză să îi mai acorde dreptul de a-și vedea fetița, Maria, aflată în custodia protecției copilului din Finlanda, în regim de izolare, în timp ce fiul său, Mihai, de asemenea minor, este dat în urmărire generală după ce a fugit dintr-un centru de plasament pentru a încerca să își vadă mama”, arată un comunicat al formațiunii.
Cazul Smicală a reapărut în atenția opiniei publice ca urmare a solicitării mamei celor doi copii de a putea reveni în România, țară în care au domiciliul legal. Solicitarea a fost respinsă de MAE.
Redăm integral scrisoarea deschisă adresată de Cătălin Ivan președintelui Klaus Iohannis:
„Stimate Domnule Președinte,
Tragedia prin care trece cetățeanul român Camelia Smicală, alături de copiii săi, de asemenea cetățeni români, din anul 2015 încoace, întrece orice posibilitate a noastră de a ne imagina, în starea sa pură, suferința umană. Din păcate, autoritățile române, indiferent de culoarea politică a Guvernului și de cine a ocupat vremelnic funcția de Ministru de Externe, au făcut prea puțin sau deloc pentru a soluționa situația-limită a medicului român.
Cu fetița ținută în izolare de către protecția copilului și băiatul hătuit de Poliție prin Helsinki, Camelia Smicală s-a văzut pusă la zid chiar de către reprezentanții țării sale, care au găsit de cuviință să îi îngreuneze și mai tare situația oricum imposibilă, anunțând autoritățile finlandeze că vrea să fugă cu cei doi minori.
Camelia Smicală nu mai are timp să aștepte, cei doi copii ai săi nu mai au răgaz pentru proceduri greoaie și nu mai pot răbda încălcările repetate ale unor drepturi fundamentale. Prinsă în hățișul birocratic, Camelia a ajuns la căpătul puterilor din cauza directă a țării sale, care nu a găsit în atâția ani nici o soluție diplomatică, fermă, pentru a-i ușura situația.
În ceasul al 13-lea, Domnule Președinte, opriți-vă pentru câteva minute din campania Dumneavoastră electorală în care alergați de unul singur și în care faceți casting-uri cu jurnaliști preferați pentru a organiza non-dezbateri și ocupați-vă de problema reală a unui cetățean român disperat, care v-a cerut de nenumărate ori, și în mod direct, ajutorul.
Poate că atunci când în preajma podiumului de unde vă țineați discursul de Ziua Marinei ați făcut o gafă neacordând atenție unui om în suferință. Dovediți că a fost o scăpare și că ignorarea suferinței aproapelui nu este regulă atunci când vine vorba despre mandatul Dumneavoastră! Rezolvați astăzi situația Cameliei și a copiilor săi! Dovediți că aveți influența externă cu care vă lăudați în campania pentru realegerea în funcție și dovediți că puteți fi, măcar pentru o zi, Președinte pentru Români!
Cătălin Ivan
Tatăl a trei fete, cetățean român”, potrivit sursei citate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Camelia Smicală Cătălin Ivan Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: Cazul copiilor Camelia Smicală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)