Cătălin Predoiu: Nu pot să accept tonul pe care Departamentul de Stat vorbește României!

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a reacționat la mesajul publicat azi de Departamentul de Stat al SUA, prin care se cerea Parlamentului României să respingă un pachet de legi.
Acesta spune că România a fost un partener fidel al Americii și nu merită un astfel de ton, care poate avea efecte inverse.
„Eu am sprijinit și sprijin cu fapte administrative și politice independența Justiției și parteneriatul strategic pentru secolul XXI cu SUA. Lupta cu PSD pentru independența Justiției nu e ușoară și orice sprijin e binevenit. Dar nu pot să accept tonul pe care Departamentul de Stat vorbește României. Suntem, poate, cel mai fidel aliat al SUA în regiune și cel mai apropiat partener în teatrele de război, pentru democrație și valorile nord-atlantice.
Măcar pentru acest motive ar trebui să se discute pe un alt ton cu România, orice probleme, indiferent cât de delicate. Nu e sigur cât de inspirată și eficientă este această mișcare din punct de vedere tactic, ce ar putea alimenta un curent anti-american și naționalist, care poate fi manipulat de Rusia. Poate că e nevoie de mai multă ingeniozitate din partea Departamentului de Stat. Poate că diplomații americani ar trebui să fie mai atenți la modul în care abordează România, mai adaptați la realitățile din teren, pentru a fi eficienți. O spun de pe poziția unui prieten al Americii”, a scris Predoiu pe facebook.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Cătălin Predoiu
Locații: București
Subiecte: Parteneriat România - SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)