Declarația lui Klaus Iohannis nu mai lasă loc de interpretări. Reacția președintelui după ce a fost acuzat că e sclavul americanilor

Cu ocazia zilei Unirii, președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au participat la Iași la sărbătorirea acestui eveniment. Chiar dacă la finalul discursurilor cei doi s-au prins în horă alături de alte sute de români, aceștia nu au scăpat de unele huiduieli și fluierături, anunță Pro TV.
Mai mult, în momentul în care președintele a mers printre oameni și a început să dea mâna cu aceștia, a fost criticat de unul dintre cei prezenți pentru faptul că ar fi ajuns ”sluga americanilor”.
Probabil fără să-și dea seama de ceea ce spune, Klaus Iohannis a avut o reacție instantă care a părut sinceră, recunoscând faptul că este aservit intereserelor americane în detrimentul celor rusești.
Iată dialogul dintre cei doi:
Localnic: ”Iohannis, ai ajuns sluga americanilor!”
Klaus Iohannis: ”Decât a rușilor, tot e mai bine așa!”
Aceasta reacție a președintelui confirmă faptul că mullte dintre deciziile care se iau în privința prezentului și viitorului țării noastre sunt direcționate dinspre SUA, mai ales că ambasadorul american Hans Klemm este o prezență constantă atât la Palatul Cotroceni, cât și la Guvern.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș Hans Klemm Klaus Iohannis
Locații: Iaşi
Subiecte: Parteneriat România - SUA
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)