Pentru ca ceva să se prindă într-un pământ, fie el românesc sau de pe malul Senei, trebuie să aibă rădăcini. Rădăcinile sunt importante, și pentru copaci, dar și pentru oameni. Salcia, simbol al morții și al vieții, se plantează cu rădăcini, însă ea se poate prinde și dacă înfigi o singură ramură într-un sol argilos. Cu o condiție: ca acea ramură să fie udată zilnic, și nu doar o singură dată, pe final de campanie electorală.

La 2 iunie a.c., Clotilde Armand planta pe malul lacului Grivița din București o salcie tânără, ce simboliza „blazonul speranței”. Locul ales pentru filmare era lângă trunchiul unui sălcii bătrâne și uscate. „Copacul cum e? Atunci, copacul e vechi, mort, este clasa politică actuală....”, descria Clotilde simbolistica, în hohotele de râs ale simpatizanților ei. „Săracu’ copac, nu e corupt. Nu e corupt, dar e o imagine prea frumoasă pentru clasa politică actuală! Și noi o să punem un copac care este prea mic, care nu reprezintă faptul că suntem foarte mulți și perseverenți. Și suntem gata să atacăm clasa politică și să o invingem”, declara Clotilde, pe atunci candidată la Primăria sectorului 1.

„Copacul care este prea mic” a fost ales ca pentru penultima zi de campanie electorală, când nu se cade să apari în fața alegătorilor doar cu o rămurică... Iar Clotilde a înfipt în groapa prealabil săpată pe malul lacului un adevărat copăcel, cu ramuri și cu multe frunze. Dar fără rădăcini. 

„O să vedeți că va prinde!”, a decretat Clotilde, după ce a fost pusă și ultima lopățică de pământ. „Și celălalt va muri complet și va dispărea. Și să știți că chiar dacă vântul îl ia sau oamenii îl ia, o să-l replantăm! O să-l replantăm până crește!” „N-o să-l ia nimeni”, a opinat o doamnă din audiență. „Ei, se poate!”, a contrazis-o Clotilde. „Să știți că ceilalți sunt foarte rei. Dar nu contează, suntem noi mai perseverenți decât ei sunt rei. ”

La două săptămâni de la plantare, am fost pe malul lacului Grivița, să vedem cât de frumos crește „blazonul speranței”. Locul cu pricina, aflat la doi pași de cimitirul Bucureștii Noi, e folosit de unii ca groapă de gunoi, iar de alții, ca ștrand cu intrare liberă. Găsim bătrâna salcie, „simbolul puterii actuale”, încă în picioare, cu scorbura plină de gunoaie. Alături, din „blazonul speranței” a mai rămas doar o găurică în pământul crăpat de arșiță. Salcia plantată de Clotilde e pe undeva, printre mizeriile ce plutesc la marginea lacului. 

N-au luat-o „oamenii rei”, că n-aveau ce face ei cu un băț ofilit. A luat-o vântul, pentru că salcia s-a uscat. Nu de dor, ci din cauză că nici Clotilde, dar nici altcineva din echipa care, după ce a salvat Bucureștiul salvează acum întreaga Românie, n-a ținut minte că trebuie să-i pună și apă. Și nici n-a fost curios să vadă ce s-a ales de „blazonul speranței”, pentru a-l „replanta”, întru demonstrarea „perseverenței”.

Dintr-o întâmplare de campanie, plină de simbolistică, noi ne-am ales până la urmă nu cu o salcie, ci cu o morală. Căci în curând veni-vor mulți care ne vor promite și se vor jura. Nu vă încredeți imediat în iluzii, oricât de frumoase ar fi ele. Și nici nu vă bizuiți pe salvatori, oricât de sinceri ar părea. Țineți doar minte ceea ce vă spun ei și verificați-le onestitatea și consecvența în lucrurile mărunte.