Ce scrie presa străină după ce Iohannis a refuzat propunerea PSD

Agențiile de presă internaționale au scris despre refuzul președintelui României, Klaus Iohannis, de a o numi premier pe Sevil Shhaideh, propunerea coaliției formate din Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța Democraților și Liberarilor (ALDE), scrie Agerpres.
„Veto prezidențial pentru candidata stângii la funcția de prim-ministru”, titrează France Presse. Sevil Shhaideh ar fi fost prima femeie musulmană șefă a unui guvern din Uniunea Europeană, mai scriu jurnaliștii agenției franceze, adăugând că decizia președintelui ar putea să ducă la declanșarea unei crize politice, mai ales că liderul social democrat Liviu Dragnea a anunțat că nu va accepta să facă o altă propunere.
„PSD a pierdut mult făcând această propunere, care a fost o surpriză și pentru electoratul lor”, scrie Reuters, citându-l pe analistul Mircea Marian. El a mai spus că, deși președintele nu a explicat de ce a luat această decizie, motivele care ar fi putut sta în spatele respingerii propunerii de premier ar pute fi legate de securitatea națională. „Este căsătorită cu un cetățean sirian, ceea ce ar putea pune probleme în ceea ce privește securitatea națională”, a adăugat Marian, citat de Reuters.
Bloomberg scrie că între șeful PSD, Liviu Dragnea, și președintele Klaus Iohannis a început o bătălie. Agenția îl citează pe Dragnea spunând că nu va face o altă propunere de premier și că „ne vom vedea în altă parte”. „Iohannis are opțiunea de a numi alt premier, care ar trebui să treacă prin același proces. Două tentative de a forma un guvern fără succes ar declanșa alegeri anticipate, conform Constituției României”, mai scrie Bloomberg.
„Shhaideh ar fi devenit prima femeie musulmană șef de guvern din UE. Nominalizarea sa a contrastat cu sentimentele anti-musulmane din ce în ce mai frecvente printre mișcările populiste din țările UE”, mai afirmă agenția, care remarcă și faptul că moneda națională nu și-a schimbat cursul față de euro.
Agenția spaniolă EFE mai scrie că Shhaideh ar fi putut fi prima femeie șef de guvern din România, însă a fost criticată pentru lipsa de experiență politică și apropierea de șeful PSD Liviu Dragnea.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: numire premier Propunere premier
Organizații: Guvernul României Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)