Clanuri ȚIGĂNEȘTI țineau în sclavagism peste 40 de persoane în Argeș. Victimele erau ținute în lanțuri, hrănite cu resturi alimentare și puse să se bată pentru "distracția stăpânilor"

Procurori DIICOT și ofițeri BCCO Pitești au desfășurat o acțiune de amploare în comuna Berevoiești, Argeș, zeci de persoane fiind suspectate de sclavagism, arată un comunicat de presă. Au loc zeci de percheziții la casele rudarilor din cătunul Gamacești.
În timpul perchezițiilor, a fost găsită și ridicată suma totală de 228.000 de lei, aproape un kilogram de bijuterii din aur, 9 drujbe, precum și 3 autoutilitare care au fost folosite în activitatea infracțională. De asemenea, au fost depistate cinci persoane vătămate legate în lanțuri, respectiv trei adulți și doi minori cu vârste cuprinse între 10-12 ani.
Persoanele vizate de aceste descinderi sunt suspectate că ar fi exploatat prin munca zeci de persoane, pe care le obligau să muncească în gospodării, la tăiat de lemne în pădure, dar și să comită infracțiuni, precum furturi de arbori. Mai mult, îi punea să se bată între ei pentru distracția "stăpânilor de sclavi".Deși pare de necrezut, anchetatorii au descoperit că membrii grupării hrăneau ca pe câini victimele, ținute în lanțuri, cu resturi alimentare aruncate pe jos. Printre victime s-ar afla și mai multe femei și copii.Femeile erau și abuzate sexual de indivizii fără inimă. Toate persoanele suspectate de sclavagism vor fi duse la audieri.

Iată comunicatul DIICOT
În cauza există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2008 și până în prezent s-au constituit mai multe grupuri infracționale organizate structurate pe baza relațiilor de familie, care au recrutat un număr de aproximativ 40 de persoane minore și majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilități fizice sau psihice, cu situații materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci și îndeplinirea de servicii în mod forțat și prin obligarea la practicarea cerșetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire și de lipsire de libertate.
În unele cazuri victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări și autogări) sau chiar din propriile locuințe și ulterior transportate de către membrii grupurilor infracționale la domiciliile lor, unde aceștia prin constrângere forțau victimele să efectueze zilnic diverse munci și activități atât în gospodăriile suspecților cât și în proximitatea localității,respectiv : să mature în curte, să spele rufe,să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localității și să transporte masă lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecților care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantitățile de lemne sustrase.
Modalitățile de constrângere exercitate de către suspecți, metode prin care victimele erau forțate să presteze muncile respective, constau în amenințări repetate și regulate și lovituri aplicate victimelor în mod repetat și regulat cu palmele, pumnii, picioarele, biciul și diverse obiecte contondente, persoanele vătămate fiind aduse în stare de aservire și lipsire de libertate în condițiile în care acestea erau supravegheate permanent de către membrii grupurilor. De cele mai multe ori victimele nu primeau mâncare iar când primeau li se ofereau resturi de mâncare, erau legate (cu lanțuri sau chingi) sau încuiate pe timpul nopții pentru că acestea să nu poată fugi iar unor victime li se aplicau tratamente umilitoare (erau dezbrăcate complet și udate alternativ cu apă rece și caldă; erau legate de mâini și picioare și puse să manace de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul suspecților, li se aruncă mâncarea pe jos, etc). Există suspiciunea că unele dintre victime au fost violate sau abuzate sexual.
În cauza a fost începută urmărirea penală față de un număr de 40 de persoane care vor fi aduse la sediul DIICOT ST Pitești în vederea audierilor.
Acțiunea a fost organizată cu sprijinul BCCO Pitești, BCCO Craiova Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș și Gruparea mobilă de jandarmi Craiova Frații Buzești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale și Departamentul de Informații și Protecție Internă"
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Locații: Berevoiești Argeș
Subiecte: Sclavagism Berevoiești
Organizații: DIICOT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)