Colonelul Ion Petrescu despre principalele obiective ale noului Ministru de Externe: organizarea unei vizite la Donald Trump și stabilirea detaliilor pentru o întâlnire Iohannis - Putin

Teodor Meleșcanu este noul Ministru al Afacerilor Externe al României din Guvernul condus de Sorin Grindeanu. Comentând numirea acestuia, colonelul (r) Ion Petrescu, reputat analist de politică externă și cofondator al Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică, consideră că Meleșcanu are două obiective prioritare.
„Noul ministru de Externe al României are de câștigat două pariuri profesionale inevitabile, în anul abia început. Primul este organizarea vizitei de stat a președintelui României, la Casa Albă. Al doilea îl constituie inițierea consultărilor diplomatice pentru o întrevedere a șefului statului român cu omologul rus. Așa cum există speranțe, verificabile în timp, ce vor fi confirmate sau infirmate, privind ridicarea nivelului de trai al celor mulți, tăcuți, dar votanți, așa ar trebui să apară semnale de demnitate națională la ministerul fără ministru, oricum se numea ocupantul fotoliului numărul 1, din ierarhia oficială a diplomației României.
Și primul semn de confirmare a potențialului profesional al noului ministru de Externe va fi vizita sa la Departamentul de Stat al SUA, după instalarea administrației președintelui Donald Trump. Un demers care trebuie să se materializeze înainte de sosirea la Washington a unui premier vecin, vocal, a cărui țară este membră a NATO, dar nu a renunțat la himera anulării Tratatului de la Trianon, care a fost semnat la data de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria.
A doua probă de virilitate diplomatică este un dialog, la Moscova, cu omologul de la Ministerul rus de Externe, în vederea proiectării unei întâlniri între președinții României și Rusiei, cu scopul de a se exprima utilitatea normalizării relațiilor diplomatice, a relansării relațiilor economice și a reamintirii faptului că România de Est, cea dintre Prut și Nistru, a fost desprinsă de trupul țării în împrejurări istorice inițiate la debutul ultimei conflagrații mondiale și menținută ca atare la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, motiv pentru care la București va fi un interes constant pentru evoluțiile celuilalt stat românesc, 2018 fiind un an sensibil pentru respectarea drepturilor românilor la libertate, independență, integritate teritorială, suveranitate și unitate națională a tuturor celor care vorbesc limba lui Mihai Eminescu”, a scris Ion Petrescu în Adevărul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)