Consiliul editorial al Washington Post,care a susținut-o fanatic pe Hillary Clinton la alegerile din 2016, cheamă Occidentul să facă presiuni asupra României și să-i sancționeze pe „oficialii români corupți” după protestele din 10 august

Consiliul Editorial al Washington Post a publicat ieri un editorial intitulat „Un alt pas în erodarea democrației în Europa Centrală”, în care critică atitudinea oficialilor români în fața protestelor de vineri, 10 august.
Washington Post, care s-a remarcat în 2016 prin susținerea fățișă acordată candidatei Hillary Clinton, a scris că „folosirea violenței a fost doar ultima tactică a Partidului Social Democrat într-o campanie neîncetată de a se apăra de consecințele mitei galopante și a altora activități infracționale”.
Washington Post cheamă liderii Uniunii Europene și ai Statelor Unite să „preseze guvernul pentru a anula sau pentru a amenda drastic noile legi (ale justiției). Administrația Trump ar trebui să sancționeze oficialii români implicați în corupție și în folosirea violenței împotriva demonstranților pașnici pe baza legii Magnițki, care a fost creată chiar pentru acest scop. O realizare istorică, consolidarea democrației în fostele statele comuniste din blocul sovietic este în pericol în România, Polonia și Ungaria. Națiunile occidentale trebuie să facă mai mult decât să privească”.
În 2016, același Consiliu Editorial semna un articol prin care arăta susținerea necondiționată a ziarului pentru candidata Partidului Democrat, Hillary Clinton. Intitulat „Hillary Clinton președinte”, articolul afirma că fosta primă doamnă a SUA era „un președinte cu care americanii se pot mândri”, iar Donald Trump ar fi un președinte „îngrozitor”.

Articolele semnate de „Consiliul Editorial” reprezintă poziția oficială a ziarului respectiv.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Donald Trump Hillary Clinton
Locații: SUA
Organizații: Washington Post
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)