Copiii și deciziile privind viitorul Europei; „Tot cela ce va asculta de sfatul tinerilor și al copiilor, acela niciodată nu să va bucura”

La începutul acestei săptămâni, în cadrul conferinței internaționale „Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”, oficialii români și europeni au subliniat, o dată în plus, cât de important este punctul de vedere al copiilor în construirea viitorului Uniunii Europene.
Premierul României a anunțat, prin intermediul viceprim-ministrului Ana Birchall, „că vocea copiilor trebuie ascultată” și a pledat pentru implicarea copiilor în procesele de decizie.
„Avem responsabilitatea de a oferi copiilor posibilitatea de a alege, de a decide, de a participa. Dar noi, ca adulți și factori de decizie, trebuie să le oferim ocazia de a se implica: în familie, în școală, în comunități, la nivel european (…) Copiii trebuie să joace un rol esențial în construirea viitorului Uniunii Europene”, a susținut Ana Birchall în cadrul intervenției, potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern.
Totodată, președinta Eurochild, Marie-Louise Coleiro Preca, a dat exemple, potrivit Agerpres, „ale implicării tinerilor, de la March for Our Lives, eveniment ce a reunit adolescenți din SUA care militau pentru înăsprirea regimului armelor în această țară, până la manifestațiile legate de politica de protejare a mediului conduse de Greta Thunberg”.
Printre motivele invocate de autorități pentru implementarea acestei prevederi europene se află și acela potrivit căruia „1 din 5 cetățeni europeni este copil”.
Este, oare, acesta un argument suficient pentru a încredința decizii care privesc viitorul Europei pe umerii prea sensibili ai copiilor nostri?
Îndrăznim să căutăm răspuns la cei mai înțelepți decât noi, considerând că, dincolo de faptul că vremurile s-au schimbat radical în ultimele sute de ani, există totuși adevăruri universal valabile, care au trecut testul timpului.
„Pentru aceia, deaca nu-l ascultă, rău și amar pătimi, că lepădă de la sine sfatul celor bătrâni și înțelepți și ascultă sfatul copiilor celor tineri și făr’de minte ca și sine. (...) Deci cînd fu a treia zi, ei veniră iarăși după cum fu cuvântul împăratului, iar împăratul le răspunse cum îl sfătuise acei copii și oameni tineri, carii încă nu ajunsese ca să fie în toată vîrsta și firea, nici în mintea cea desăvîrșită. (...) Pentru aceia, fătul mieu, tot cela ce va asculta de sfatul tinerilor și al copiilor, acela niciodată nu să va bucura; iar cela ce va asculta de sfatul bătrînilor celor înțelepți, acela nu se va căi.” (Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, editura Minerva, București, 1971, pag 157-158).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Ana Birchall Neagoe Basarab Viorica Dăncilă
Locații: București
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)