Corectitudine politică sau gafă? La Ceremonia de preluare a Președinției UE de la Ateneu Corul Madrigal NU a cântat ultima parte a imnului național, strofa despre „preoții cu crucea-n frunte”, deși era obligat de lege
Ceremonia de preluare a Președinției Consiliului UE de la Ateneul Român a fost umbrită de un fapt fără precedent. Cel mai puternic simbol românesc, imnul României, a fost intonat ciuntit de către Corul Madrigal.
Astfel, conform Legii nr.75 din 16 iulie 1994, intonarea în variantă scurtă a imnului național prevede intonarea strofelor 1, 2,4 și 11.
Strofa a 11-a are următoarele versuri:
„Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ!”.
Așa cum s-a observat în direct Corul „Madrigal” intonează doar strofele 1,2 și 4 din imnul de stat. În acest moment, nu este clar dacă a fost o gafă sau un act deliberat din partea organizatorilor. Având în vedere politica secularistă promovată de Consiliul European, jurnalistul Ștefan Paraschiv susține că motivul ciuntirii imnul este „pentru a nu supăra distinsele oficialități ale Uniunii (a cărei ideologie este vestită și a mai aparținut unor alte uniuni, în trecutul nu prea îndepărtat)”.
Momentul imnului poate fi urmărit în videoul de mai jos. Nu este prima oară când se trunchiază imnul de stat din motive politice. În 2011, Federația Română de Fotbal și cântărețul Marcel Pavel au fost amendați pentru că la meciul România - Franța de la București, s-a eliminat versul referitor la „numele de Traian” din strofa a doua.
Pe același subiect

Medicii reclamă: Legea vaccinării prevede abuzul obligativității. Și vaccinarea anti-coronavirus ar putea intra sub incidența acesteia. Alexandru Rafila dezinformează Parlamentului României, corpul medical neinformat și opinia publică

Autoritățile pregătesc în secret Pașapoartele de vaccinare. Ministrul Economiei a devoalat din prostie că lucrează împreună cu Ministerul de Externe pentru elaborarea unui document digital. Premierul a sărit să-l contrazică. Președintele nu se mai opune

Majoritatea deputaților USR-PLUS, inclusiv Dan Barna, Cătălin Drulă și Radu Molnar, au votat împotriva sprijinului financiar acordat schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Proiectul a trecut cu votul altor partide

Vacciniștii Streinu-Cercel și Alexandru Rafila sunt plătiți de ani de zile de compania PFIZER prin sponsorizări grase de sute de mii de lei alături de alți peste 5000 de medici din România. Cazul e de domeniul ANI și DNA. DOVEZILE ACTIVENEWS

SONDAJ. Biserica Ortodoxă Română și Președinția, aproape la egalitatate dar cu semnul schimbat. 63% dintre români au încredere în BOR, 64% n-au încredere în Iohannis

Jurnalist către ambasadorul Israelului: Mareșalul Ion Antonescu a dat ordin Marinei Române să protejeze evreii și nava Struma. „Marina Regală a României, din ordinul Mareșalului Antonescu, nu a ucis niciun evreu.”
Recomandările noastre

EXCLUSIV ACTIVENEWS. Români în luptă cu legile distructive ale lui Biden. Povestea tinerei Selina Soule, atleta româncă din SUA care se bate în instanță cu TRANSGENDERII pentru a elibera pistele fetelor de ei. TRUMP a criticat aberația impusă de Biden

HOLD UP PLUS și ACEASTA NU ESTE O CONSPIRAȚIE - cele mai căutate, interzise și disputate filme documentare despre PLANDEMIE și MAREA RESETARE - traduse în ROMÂNĂ

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (14)