Cristian Pîrvulescu: Ce intenționați să faceți pentru a preîntâmpina inegalitățile? Iohannis: Am avut acțiuni concrete în această zonă. La ONU am început un proiect care promovează egalitatea de gen

Politologul Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice și președinte al Asociației „Pro Democrația”, i-a adresat marți președintelui în funcție, la dezbaterea de la Biblioteca Centrală Universitară din București, întrebări despre implicarea în combaterea discriminării și protejarea minorităților de orice fel, inclusiv sexuale. Klaus Iohannis a răspuns referitor la minoritatea etnică germană, al cărei membru este, fiind în egală măsură „cetățean român 100%”, după care s-a lăudat că este unul dintre primii lideri din lume care a susținut la O.N.U. proiecte de promovare a egalității de gen.
„D-le Președinte, statul de Drepr și independența Justiției nu sunt posibile fără democrație. România este considerată astăzi o insulă de democrație liberală într-o mare iliberală. Dar, chiar și așa, și rezistența datorându-se în mare măsură d-voastră și coabitării pe care jocul constituțional a făcut-o posibilă, chiar și așa, constatăm că teme nedemocratice devin din ce în ce mai populare în România. Una dintre ele este atacarea minorităților. Știm cu toții că democrația nu înseamnă tirania majorității, ci protecția minorităților de toate felurile: filosofice, sexuale, etnice, culturale, religioase. D-voastră ați fost atacat, primul ministru a fost atacat din cauza etnicității, dar există o minoritate care este cel mai des și cel mai profund atacată: minoritatea rromă. În această campanie, una din organizațiile neguvernamentale ale romilor din România a adresat staff-ului d-voastră de campanie un memorandum prin care cere lucruri foarte simple, de bun-simț, și anume ca președintele să se implice activ în combaterea discriminării și, în principal, în ceea ce privește discriminarea romilor. O să vă dau din partea lor această scrisoare pe care vi-au adresat-o. Probabil, staff-ul de campanie a rătăcit-o pe undeva, dar sper că, dincolo de asta, veți face în al doilea mandat, în măsura în care veți primi votul duminică, astfel încât la Cotroceni să existe o comisie care să lucreze activ în acest domeniu”, a pledat conf. univ. Cristian Pîrvulescu.
„Să știți că nu s-a rătăcit! Documentul a ajuns la colegul meu, Sergiu Nistor, care m-a informat, și o să ne aplecăm asupra acestei chestiuni. Dar, nu este pentru mine un novum să mă aplec asupra chestiunilor de combatere a discriminării. Cred că a fost destul de vizibilă intenția mea și rezultatele în combaterea discriminării de orice fel. Poate chiar am deranjat puțin zona pesedistă, altfel nu pot să-mi explic de ce acuma, în campanie, în ultima vreme, PSD-ul insistă să exceleze în zona discriminării de tip xenofob, comparându-mă cu tot felul de personaje abominabile din istoria secolului XX. De fapt, acesta este un semn cert, pe care cred că nu-l pune nimeni sub îndoială (sic!), că PSD-ul chiar are nevoie de câțiva ani de opoziție, să-și revină un pic și să revină, dacă nu în altceva, măcar în zona valorilor europene, unde vrem noi să fim cu toții, să abandoneze acest discurs al urii xenofobe și al veșnicei pictări într-o zonă în care ... sigur, nu am renegat niciodată apartenența mea etnică, sunt etnic german, dar sunt cetățean român 100%, sunt un tip convins de democrația de tip european și nici măcar nu mă supăr dacă cineva mă aseamănă cu foști dictatori, dar trag un semnal de alarmă că așa ceva este nu doar inoportun, imoral, este inadmisibil, din orice punct de vedere! Și sunt bucuros că au fost suficienți care au atras atenția și au protestat la aceste acțiuni pesediste”, a subliniat Klaus Iohannis.
„În egală măsură, democrația înseamnă și o societate prosperă: democrație socială. Constatăm, poate mai puțin vizibil în România, decât în alte țări, că distanța dintre categoriile sociale crește. Este vorba de o inegalitate crasă și, dacă aproape 4 milioane de români sunt plecați din țară, sunt plecați pentru că inegalitățile au crescut. Evident, nu ține, ați explicat mai devreme, doar de competențele președintelui, dar ține de modul general în care se face politică în România, ca aceste inegalități să scadă. Există o mare tulburare, un mare protest la nivel european în privința inegalităților sociale. Mișcările din Franța, care au împlinit de curând un an, le-am văzut cu toții. Pentru moment, în România lumea s-a mobilizat pentru statul social. Mâine, s-ar putea mobiliza pentru mai multă egalitate. Am putea preîntâmpina acest lucru? Ce intenționați să faceți?”, a întrebat politologul Cristian Pîrvulescu.
„Este evident că avem nevoie de politici coerente, care vin pe foarte multe zone, pentru a diminua inegalitățile și pentru a crea cel puțin șanse egale. Aceste lucruri sunt nu doar în atenția mea, am avut o serie de acțiuni foarte concrete în această zonă, dar, ca să ajungem la rezolvări practice, este nevoie nu doar de intervenția președintelui, care poate să dea un exemplu, poate să dea un ghidaj, este nevoie și de Guvern, care vine cu politici coerente în domeniul social, în domeniul infrastructurii, în domeniul sănătății, în domeniul educației, cel puțin în acestea. Și, în această nouă configurație, sunt optimist că vom putea să mișcăm lucrurile.
Iar, în ceea ce privește una din temele de mare-mare actualitate în lume, egalitatea de gen, pot să reamintesc că am fost unul dintre primii președinți care, la O.N.U., am început un proiect care se numește „He for She” (El drept Ea -n.r.) și promovează egalitatea de gen. Am fost foarte puțini la început: în afară de mine, a mai fost premierul japonez, a fost președintele finlandez... Între timp, suntem mai mulți și cred că și aceste abordări globale ajută în acest sens și sunt convins că vom vedea o ameliorare semnificativă și la noi, nu numai în această zonă: este vorba de a ameliora disparitățile de multe feluri din România”, a comentat Klaus Iohannis.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Cristian Pârvulescu Klaus Iohannis
Locații: București
Organizații: Administrația Prezidențială a României Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Facultatea de Științe Politice ONU Pro Democrația
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)