ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La Rossoșka, regiunea Volgograd din Rusia, a avut loc recent reînhumarea a 345 de militari români căzuți în bătălia la Stalingrad în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Printre puținii români prezenți la ceremonie a fost și jurnalistul Ion Cristoiu. Acesta a relatat pe blogul său ce s-a întâmplat acolo,  criticând atitudinea mass-mediei care a ignorat ceremoniile de reînhumare începute de 2 ani, pentru a remarca doar partea negativă din 2017.

Cristoiu a taxat atitudinea celor de la TVR și Agerpres, instituțiile de presă care iau bani de la Buget ca să scrie și despre momente în care e implicat statul român.
 
ActiveNews  este printre puține instituții de presă care au marcat fiecare ceremonie de acest tip, încă din 2015 de la inaugurarea cimitirului și până azi. Despre manifestarea din 2015, puteți citi AICI. Despre reînhumarea din 2016, aici. Despre ceremonia din 2017, aici.

Ceremonia a avut loc într-un cadru ostil: „Două articole – unul chiar în Izvestia – au cerut ca spre deosebire de trecut să nu mai fie gardă de onoare de la ruși. Pe motiv că la Rossoșka e vorba de „fasciști români”. La intrarea în Cimitirul Sovietic, unde delegația noastră a depus o coroană de flori, ne-au întîmpinat urmași ai rușilor căzuți la Stalingrad cu pancarte prin care protestau împotriva „fasciștilor români”. Ambasadorul nostru la Moscova a fost hărțuit de echipe de la televiziunile din Volgograd pe tema „fasciștilor români”. Pentru a nu amplifica ostilitatea, ai noștri au acceptat să se refere în discursurile lor la militarii români și nu la eroii români”, scrie Cristoiu.

Reînhumarea osemintelor militarilor în cutii de carton a fost amplu dezbătută în presa din România. Ion Cristoiu spune că „o simplă documentare pe Internet ar fi arătat că practica internațională e îngroparea în cutii de carton”, argumentul fiind că „pentru că semnificația reînhumării în Cimitirul de onoare stă în mutarea osemintelor de sub o șosea, de sub un club, de sub un parc, din locuri nemarcate, într-un loc marcat, un cimitir, unde cine vrea poate aprinde o lumânare”.

În acest context, Critoiu îl taxează dur pe Mihai Fifor, Ministrul Apărării.

„Spre stupoarea mea, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a dat un Comunicat în care, luând în serios prostia cu cutiile de carton, a anunțat c-a ordonat un control la ONCE. Las la o parte că reacția promptă a ministrului la cele scrise doar de o parte a presei noastre mi se pare ciudată.

Mihai Fifor n-a răspuns până acum unor întrebări legitime puse de întreaga presă, ca de exemplu, de ce trebuie să dea 3 miliarde de dolari pentru rachete Patriot? N-a răspuns nici la întrebarea ce întîlniri secrete a avut el în călătoria recentă la Washington. La articolele despre cum au fost îngropați militari noștri trebuia răspuns sec că aceasta e procedura internațională”, scrie Cristoiu.
 
Stalingrad reprezintă una dintre cele mai cumplite înfrângeri din istoria Armatei Române. La Stalingrad, aproximativ 160.000 de militari români au murit, au fost răniți, au dispărut sau au ajuns în Gulaguri.