ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Există o teză pe care unii oameni de dreapta o vehiculează: criza Occidentului este de suprafață. Căsătoriile gay, ordinea multiculti, noile bolșevisme, sunt doar epifenomene. Vestul a rămas structural ceea ce a fost încă de pe vremea lui, să zicem, Charlemagne (deși pe atunci era cam barbar).

Ciudată teză. Dacă producția de neobolșevism și de anti-viață este doar un epifenomen al structurii, atunci ar trebui să elucidăm de ce această construcție civilizațională are astfel de „byproducts”, adică dă și astfel de rateuri majore. Dacă nu e vorba de rateuri de „producție”, ci de simple accidente ale istoriei, atunci problema devine următoarea: cum este posibil ca un edificiu atât de majestuos să tolereze, organic, ba chiar să ingereze și să interiorizeze, astfel de accidente?

Oricum ai lua-o, teza nu se susține, pentru că ne întoarcem mereu la această problemă: cum de s-a transformat o chestiune de suprafață într-o realitate interioară a lumii occidentale, care restructurează relațiile sociale și pe cele de putere, care re(de)formează ordinea culturală?

Dar, pe lângă acest aspect, sunt câteva lucruri decare ținem cont atunci când vorbim despre criză sau continuitate.

Cel mai important este aspectul demografic și dinamica interioară a unei societăți. Cea mai mare problemă a Occidentului, în acest moment, este faptul că a părăsit tocmai modelul structural care l-a adus unde este, pentru a funcționa, și asta nu de ieri, alaltăieri, într-un model nou și autodistructiv. Criza demografică are la origine o schimbare de tipar cultural. Degeaba te consolezi că Vestul a trecut peste epidemii de ciumă și peste războaie. A trecut, dar asta pentru că lumea aceea se aștepta la astfel de plăgi și pentru că modelul familial era cu totul altul. La fel și cel educațional, și cel social.

Or, de ceva vreme încoace, este clar că în aceste categorii de bază, demografic și social, Occidentul funcționează pe alte coordonate. Nu mai există vechea familie. Nu mai există vechile limite și granițe între stat, societate, familie. Nu mai există vechile structuri intermediare între centru și cetățean - comunitatea, biserica, orașul, breasla etc. Or, toate acestea țin tocmai de STRUCTURĂ, nu de suprafață.

Ciuma, războaiele și chiar și invazia (deși asta e discutabil) poate că nu dărâmă o civilizație. Schimbarea modelului de funcționare, însă, o face cu siguranță. De pildă, migrația nu ar fi așa o mare provocare pentru Occident, dacă ar funcționa încă într-un model demografic pozitiv. În actualul context, însă, fluxul migrator poate deveni destabilizator.

Tocmai de aceea, conservatori realiști - și autentici - ca Rod Dreher vorbesc despre Opțiunea Benedict - adică de faptul că lumea occidentală a devenit ostilă creștinismului, care nu are altă alternativă decât aceea în retragerea în mici comunități de tip insulă.

Asta nu înseamnă că procesul se întâmplă peste noapte. Nici nu înseamnă că România ar trebui să facă alte alegeri geostrategice. Pur și simplu aceste lucruri nu se amestecă. Dar nici nu ne mințim pe noi și nu îi mințim pe alții cu privire la criza occidentului pentru că avem angoase geopolitice. Mai ales, că, de fapt, criza Occidentului nu e doar despre Occident. Este vorba despre o lume întreagă, iar consecințele sunt și vor fi suferite de o lume întreagă...