Legea care i-a scos în stradă pe ciobani e o lege chinuită, adusă pe lume cu forcepsul. „Ȋn forma transmisă la promulgare cuprinde 63 de modificări și completări asupra unei legi care conține numai 58 de articole”, se spune în cererea de reexaminare a legii, făcută de președintele României în luna martie a acestui an.

Proiectul legislativ, depus la Camera Deputaților încă din 18.02.2013, se afla de doi ani în chinurile facerii. Ȋn septembrie 2013, inițiativa fusese respinsă de către Senat. Apoi, ea a ajuns la Camera Deputaților care, mai mărinimoasă, a plimbat-o prin comisii, pentru avize și amendamente, ținând-o astfel, artificial, în viață. 

Legea nr. 149/2015 privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 e o lege cu dedicație, având un target restrâns. Nu vorbim despre pensii, asigurări de sănătate sau despre educație, vorbim despre o activitate în care niște indivizi găsesc plăcere, alergând după sălbăticiuni, pentru a le ucide. Ȋn general, indivizii cu astfel de pasiuni fac pare din cercuri înalte și restrânse. Să ne amintim doar de vânătorile organizate de Țiriac pe domeniul de la Balc. Nu ne putem pune în calea fericirii acestor oameni. Decât dacă, în lăcomia lor, fericirea lor înseamnă nefericirea noastră.

 

Cel mai probabil, această lege este plină de dedicații. Ȋn cererea de reexaminare a ei făcută de președintele României se atrăgea atenția că  unul dintre articole, ce prevedea că „autorizația de vânătoare acordă un drept de servitute vânătorului” pe orice teren, încalcă dreptul la proprietate prevăzut de Constituție.

 

Ȋnsă proiectul legislativ, în forma lui inițială, nu prevedea nici acest drept de servitute și nici interzicerea pășunatului. Legea fusese fezandată la Camera Deputaților, după ce ea a fost respinsă de către Senat și a primit apoi avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci. După aceste înfrângeri, s-a întâmplat un fel de înfrățire a intereselor, pentru ca legea să treacă puntea. Ȋn februarie 2014, proiectul legislativ a fost trimis la Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu din Camera Deputaților, pentru un raport suplimentar comun. Patru luni a zăcut proiectul legislativ la cele două comisii, până în iunie 2014, când s-a ajuns la un consens asupra amendamentelor.

Așa cum spuneam, în forma sa inițială, proiectul legislativ nu pomenea nimic despre interzicerea pășunatului. Art.23, lit. c) prevedea că se interzice „tulburarea liniștii faunii cinegetice în perioada de înmulțire și creșterea puilor”. Modificarea prin care se interzice pășunatul a fost făcută în raportul suplimentar comun semnat, la 24 iunie 2014, de Atilla-Béla-László Kelemen, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, dar și al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, și de Carmen Ileana Moldovan, președinte al Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților.

Iar art. 23, alin (1) s-a modificat cu următorul cuprins: „În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: c) pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie”. Modificarea, se precizează în raportul suplimentar, a fost făcută „din considerente de tradiție sanitar-veterinare și de protecție a solului și habitatelor naturale”. Trecând peste faptul că nu știm exact la ale cui tradiții se referă dl. Atilla-Béla-László Kelemen, legea nu face nicio referire, așa cum ar fi fost necesar, la noțiunea de „teren agricol”. Nu ne spune nici ce este, nici al cui. Conform prevederilor legale prin care statul percepe taxele, „teren agricol” poate fi și terenul arabil, dar și pășunile, fânețele, viile hibride sau nobile, livezile clasică sau intensive, vegetațiile forestiere, suprafețele de grădini de legume și zarzavat, apele, bălțile, heleșteele, etc.

Oricare ar fi „tradiția sanitar-veterinară” și oricât de îngrijorat ar fi dl. Atilla-Béla-László Kelemen în legătură cu protejarea solului României, e de porc, ca să fim în spiritul Crăciunului, să interzici cuiva să se foloseacă de proprietatea lui când dorește și așa cum crede de cuviință. Și e o încălcare flagrantă a art.44 din Constituție, pe care Curtea Constituțională a României ar trebui să trebui să o sancționeze imediat.

 

Preocuparea legiuitorului în a număra câinii de la stână nu este una nouă. Legea 103/1996, Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului, prevedea, la art. 24, lit.g, că „în  scopul ocrotirii și gospodăririi raționale a vânatului se interzice însoțirea turmelor și cirezilor, pe fondurile de vânătoare, de câini, fără jujeu(Foto)  reglementat de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, nevaccinați, nedehelmintizați și în număr mai mare de trei în zona de munte, de doi în zona de deal și de unu la câmpie”. Ȋnsă, interdicția și limitarea numărului de câini era valabilă, atenție!, doar în spațiul fondurilor de vânătoare. Ȋn plus, exista obligația ca acei câini să poarte jujeu, o bucată de lemn atârnată la gât, care îi împiedică să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri.  

Art. 4 din HG 748/2002 pentru aprobarea „Normelor privind protecția culturilor agricole, silvice și a animalelor domestice împotriva pagubelor ce pot fi cauzate de vânat”, repetă aceste condiții, precizând: „se interzice însoțirea turmelor și cirezilor, pe fondurile de vânătoare, de câini fără jujeu reglementat de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, nevaccinați, nedehelmintizați și în număr mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal și de 1 la câmpie”.

Expresia „pe fondurile de vânătoare” dispare însă din Legea 407/2006 care, la art. 23, alin. (1), lit. k), prevede că „în scopul gestionării durabile a faunei de interes cinegetic, se interzice permiterea însoțirii turmelor și cirezilor de către câini însoțitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal și de 1 la câmpie. În acest număr se includ și câinii care asigură paza stânei”. Dar folosirea substantivului „permiterea” („acțiunea de a permite și rezultatul ei; învoire, îngăduire”, DEX) orientează sancțiunile prevăzute de lege (amendă de la 500 la 1500 RON) dinspre „însoțitorii turmelor” spre cei care „permit”. 

Proiectul legislativ din 2013 a încercat să repare această eroare, iar textul de mai sus a fost înlocuit cu „este interzisă însoțirea turmelor și cirezilor de către câini fără jujeu și în număr mai mare de trei în zona de munte, doi în zona de deal și unul la câmpie”. 

Corectorilor inițiativei legislative, Atilla-Béla-László Kelemen și Carmen Ileana Moldovan, nu le-a plăcut însă cuvântul „jujeu” (deși definiția lui apare, inutil, în art.1 lit. s) din legea 149/2015). Și, în raportul suplimentar comun din iunie 2014, au modificat din nou textul, interzicând „permiterea însoțirii turmelor și cirezilor de către câini însoțitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal și de 1 la câmpie. În acest număr se includ și câinii care asigură paza stânei”. Acest text este cel care a intrat în vigoare. Un text evaziv, care nu precizează unde anume se interzice „permiterea” (pe fondurile de vânătoare sau pe Terra, la modul general?) și cine sunt cei care ar trebui să nu permită, singurii pasibili de sancțiuni.

La 25 februarie 2015, această lege chinuită și adusă pe lume cu forcepsul, a fost adoptată de Camera Deputaților cu 303 voturi pentru, 11 contra și 16 abțineri. Ȋn aprile, președintele Iohannis a trimis-o înapoi, la Senat, pentru reexaminare. Ȋn doar o săptămână, legea a fost reexaminată și adoptată de Senat. O lună mai târziu, și de Camera Deputaților. Ea a intrat în vigoare de la 24 iulie 2015.

  

De ce s-au revoltat oamenii acum? Pentru că interzicerea pășunatului începe cu data de 6 decembrie. Și pentru că ciobanii nu au abonament la Monitorul Oficial și nici curiozitatea de a citi legile imediat ce ele apar. Să fim serioși, nici jurnaliștii nu o mai fac...

De ce au votat parlamentarii interzicerea pășunatului vreme de 5 luni pe an? Ȋncălcând Constituția României, prin această prevedere? Pentru că încă mai trăim, în ciuda altora, pe-un picior de plai, pe-o gură de rai. Pentru că încă ne încăpățânăm să supraviețuim și să ne păstrăm identitatea, cu toate directivele și legile făcute după dictare ce vin peste noi.  Pentru că încă nu consumăm îndeajuns de multă hrană de import, nu suntem înrobiți total shopingului prin supermarketuri și nici n-am ajuns în starea de dependență în care ne vor alții. 

Nu poți distruge așa ușor un popor care trăiește pe-un picior de plai, pe-o gură de rai... Dar îl poți aduce, lovindu-l cu tot felul de legi tembele, pe culmile disperării.