Cum își rotunjesc salariile tehnocrații din Guvernul Cioloș. Partea a II-a

Metoda e moștenită, n-au inventat-o tehnocrații lui Cioloș, însă o practică și ei, deși susțin că ar fi mai cinstiți și mai corecți decât ceilalți. Odată cu numirea într-o funcție de secretar de stat sau (mai rar) subsecretar de stat, privilegiatul primește, drept bonus, și un post într-un Consiliul de Administrație sau într-o Adunare Generală a Acționarilor la o companie de stat. Nu pentru că ar avea competențe sau dorința de a ridica patria din sărăcie, ci doar pentru că numai așa protejatul își poate suplimenta leafa.
Legea spune că nu e voie! Potrivit art.84 alin.(1) și (2) din legea 161/2003 pentru prevenirea și sancționarea corupției, funcția de secretar de stat și de subsecretar de stat, precum și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu funcția de „administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare”.
„Ȋn mod excepțional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor care dețin funcția de secretar de stat, de subsecretar de stat, precum și funcțiile asimilate acestora ca reprezentanți ai statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membri în consiliul de administrație al regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori societăților comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta”, spune alin (3) din art.84 al Legii 161/2003.
„Ȋn mod excepțional”, Guvernul Cioloș a aprobat până acum (cel puțin) 28 de memorandumuri în acest sens. Ȋn mai puțin de un an.
Oamenii din Cancelaria Prim-ministrului
Dragoș Pîslaru, actualul ministru al Muncii, a fost consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, pe politici economice. Conform datelor furnizate de Secretariatul General al Guvernului, postul e retribuit cu 5.162 lei/lună. Până în noiembrie 2015, Pîslaru fusese administrator/manager General la GEA Strategy & Consulting S.A. și câștigase, conform declarației sale de avere, 14.417 lei/lună.
La 2 martie, premierul Cioloș a aprobat numirea lui Pîslaru
în calitate de membru al Consiliului de Administrație la Fondul Român de
Contragarantare S.A.. Post remunerat cu 10.000 de lei brut pe lună, conform datelor
furnizate de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC).
Paul Gheorghiu, actualul șef al Cancelariei Prim-ministrului, a fost director Cabinet Prim-ministru, cu rang de secretar de stat (5.162 lei salariu net). Conform declarației sale de avere, el lucrase înainte pentru două firme private, obținând un venit lunar de 8.553 lei/lună.
La 2 martie, Cioloș a aprobat numirea lui Gheorghiu în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare pentru Ȋntreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN. Conform datelor furnizate de MCPDC, un astfel de post este remunerat cu suma de 10.000 lei (brut) lunar.
La 16 iunie 2016, Puiu Dorian Filote a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, pentru Comunicare și relații cu presa. Filote lucrase înainte la Comisia Europeană, unde câștigaun salariu de 5.428 de euro pe lună.
La 6 iulie, premierul a aprobat memorandumul (doc 3. memorandum Puiu Filote) prin care Filote era numit în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Ȋntreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN. Nu pentru că astfel primea 10.000 lei brut/lună, ci pentru „asigurarea condițiilor optime de îndeplinire a atribuțiilor ce revin administratorilor”, se motiva în memorandum.
Ionel Dancă a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru la 24 iunie. Conformdeclarației sale de avere , anul trecut, în perioada ianuarie – aprilie, Dancă a fost consilier personal al ministrului Economiei, încasând 9.700 lei, dar și un bonus, ca membru în C.A. la Cupru Min S.A. (ianuarie – martie = 6.900 lei) și membru în C.A. la Băița S.A. Stei (ianuarie – martie = 6300 lei). Din aprilie până-n decembrie, Dancă a fost consilier de specialitate la Electrica Serv S.A. (35.000 lei), iar din august până în decembrie, la Oltchim S.A.. Dancă venea de la un venit mediu lunar de 6.075 lei la un salariu de 5.162 lei, atât cât au consilierii de stat.
La 28 iunie, premierul Cioloș a aprobat participarea lui Ionel Dancă în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română S.A.. Postul e retribuit cu o indemnizație lunară de 1.245 lei.
La 6 iulie, tot Cioloș a aprobat menținerea lui Dancă în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere și Îndrumare a Activității Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, pentru care acesta primește alte 2.680 lei/lună.
Iar la 31 august, însuși viceprim-ministrul Costin Borc a propus, prin memorandum, ca Ionel Dancă să dobândească și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Societății Conversim S.A.. „Având în vedere importanța acestei societăți”, se motivează în memorandum. Nicidecum pentru că Dancă va primi, în plus, suma de 3.068 lei/lună, conform datelor MCPDC.
Lunar, șeful ANAF ia 34.000 de lei brut din C.A.-uri
Cel mai tare secretar de stat la categoria „membru în C.A.-uri” e însă, de departe, președintele ANAF, Dragoș Doroș. Premierul Cioloș l-a numit în această funcție, cu rang de secretar de stat, la 4 martie.
La 23 martie, tot Cioloș a aprobat unmemorandum pentru numirea lui Doroș în calitatea de membru al Consiliului de Administrație al CEC BANK - S.A.. Nominalizarea acestuia a fost făcută de Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice. Conform datelor furnizate de MCPDC, pentru acest post, în care a fost validat de BNR la 10 mai, Doroș primește 24.285 lei brut lunar.
La 19 mai, Cioloș a semnat un al doileamemorandum, pentru numirea aceluiași Doroș în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare, poziție retribuită cu 10.000 de lei brut/lună.
Ȋn comparație cu aceste sume, salariul net de 5.162, cât are un secretar de stat, pare un fleac. Înainte de a prelua șefia ANAF, în luna martie, Dragoș Doroș a lucrat într-o firmă de audit și consultanță financiară, unde câștiga un venit lunar net de 29.095 de lei.
Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost numit în această funcție, cu rang de subsecretar de stat, încă din mai 2012. Conformdeclarației sale de avere, singurele venituri pe care Tunaru le-a obținut anul trecut au fost cele din indemnizația de vicepreședinte al ANAF, adică 4.000 de lei/lună.
La 6 aprilie, ministrul Anca Dragu propune, iar Cioloș aprobă ca Florin Tunaru să fie numit în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare S.A., post retribuit cu 10.000 de lei brut pe lună.
Daniel Diaconescu a fost numit de Cioloș în funcția de vicepreședinte al ANAF în luna februarie. Ȋn cursul anului trecut, Diaconescu, director general în ANAF, a avut, conform declarației sale de avere, un salariu lunar de 7.338 lei, dar și o indemnizație, tot lunară, de 1.245 lei, de la Compania Națională Loteria Română S.A., unde este membru în Consiliul de Administrație.
La 2 martie anul acesta, ministrul Finanțelor a întocmit un memorandum către Cioloș, pentru menținerea lui Daniel Diaconescu în acel C.A..
Cum se finanțează cei de la Finanțe
Anca Dragu a întocmit cele mai multe memorandumuri pentru majorarea veniturilor subordonaților săi. La 18 februarie, premierul Cioloș a aprobat ca Ion Ghizdeanu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, să fie numit membru în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare pentru Ȋntreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN, post remunerat cu 10.000 lei (brut) lunar.
Ghizdeanu este președinte al Comisiei Naționale de Prognoză din martie 2005 și câștigă un salariu lunar de 4695 lei.
Bogdan Pușcaș a fost consilierul personal al premierului Cioloș în perioada decembrie 2015 - ianuarie 2016. Ȋnainte de asta, conform CV-ului său, el s-a aflat la conducerea societății AUCTIONS WORLD SRL și-a încasat, anul trecut, un venit lunar mediu de 9.894 lei.
Ȋn luna ianuarie a fost numit președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, iar la 2 martie, Dacian Cioloș a aprobat ca Pușcaș să devină și membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare S.A., post pentru care primește 10.000 de lei brut/lună.
La 4 iulie, Elena Maria Georgescu a preluat funcția de secretar de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Director general în minister, Georgescu avusese anul trecut, conform declarației sale de avere, un salariu lunar de 8.282 lei. La 31 august, premierul Cioloș a aprobat numirea Elenei Georgescu în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Fondului Local de Garantare Focșani S.A. – Filiala F.N.G.C.I.M.M. – I.F.N.. Un astfel de post este remunerat cu 10.000 lei (brut) lunar.
Alți secretari de stat cu privilegii financiare
Aristotel Jude este secretar de stat la Ministerul Energiei, numit de Cioloș în decembrie 2015. Ȋnainte de asta, Jude a fost consilierul managerului de la SNGN ROMGAZ S.A. Mediaș, slujbă pentru care încasa, conform declarației sale de avere, un salariu lunar de 11.765 lei.
Salariul unui secretar de stat este jumătate din atât, așa că, la 2 martie, Cioloș a aprobat participarea lui Aristotel Jude în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. Mediaș. Postul este retribuit, conform informațiilor MCPDC, cu 3.546 lei.
Sorin Maxim a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la 25 ianuarie anul acesta. Director general la Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest, Maxim câștiga anul trecut, conform declarației sale de avere, peste 20.000 lei/lună.
La 30 martie, premierul Cioloș a aprobat numirea lui Maxim în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere a Fondului Român de Contragarantare S.A., pentru care primește, bonus la salariu, 10.000 de lei brut/lună.
Raul Pop era Senior Manager la Ernst & Young România. Anul trecut, el a lucrat pentru United Nations Development Program, câștigând un venit mediu lunar de 3.000 de euro/lună. La 14 iunie, Cioloș l-a numit pe Raul Pop secretar de stat la Ministerul Mediului, iar la 21 iuliea aprobat participarea acestuia în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Societății IOR S.A.. Conform bugetului de venituri și cheltuieli, un membru în C.A. al I.O.R. primește 2.721 lei/ședință, acestea fiind lunare.
La 27 iulie, Cioloș a avansat în venituri doi secretari de stat din Ministerul Comunicațiilor. Radu Horia Dorcioman, manager în compania OTP Consulting, membră a Grupului OTP Bank, fusese numit de premier în funcția de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor în decembrie 2015. Dorcioman câștigase anul trecut un salariu lunar de 15.000 de lei. Ca să nu sufere foarte tare din cauza reducerii veniturilor salariale, Cioloș a aprobat numirea lui Dorcioman în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Societății Naționale de Radiocomunicații S.A.. Indeminizația este fixă, de 2.139 lei brut lunar.
Horațiu Anghelescu, președintele filialei
buzoiene a Asociației Pro Democrația, a fost numit în noiembrie 2015 șef de
cabinet al ministrului Comunicațiilor. La 23 decembrie, premierul Cioloș l-a
numit secretar de stat. Anul trecut, Anghelescu fusese angajat la SC Green Garden
International SRL din Buzău, dar și la Consiliul Județean din Buzău, cumulând,
conform declarației sale de avere, un venit mediu lunar de 1.000 de lei.
Salariul de secretar de stat era de cinci ori mai mare. Cu toate acestea, la 27
iulie premierul Cioloș a aprobat participarea lui Horațiu Anghelescu în calitate de
membru al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale „Poșta Română”
S.A.. Conform datelor furnizate de MCPDC, acest post este retribuit cu o
indemnizație „fixă - 2.143 lei brut lunar, variabilă (bonus anual 12
remunerații fixe brute)”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș
Locații: România
Subiecte: Guvern Dacian Cioloș CV
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)