Cum s-a votat parteneriatul civil în Comisia pentru egalitatea de șanse din Camera Deputaților, prin execuția publică a unui deputat USR
De la început, vom nota proiectul de lege privind legalizarea parteneriatului civil cu Pl-x nr.Y. Astfel, ne putem imagina mai ușor că scenariul poate fi repetat pentru orice fel de proiect de lege aflat, la un moment dat, în vizorul unor părți interesate. Fie că acea lege prevede triplarea alocațiilor copiilor, fie obligarea cetățenilor de a merge în mâini pe stradă.
Respins de Senat, Pl-x nr.Y a ajuns în octombrie anul trecut la Camera Deputaților. Cameră decizională. A fost trimis apoi, pentru raport, Comisiei juridice, și pentru avizare comisiilor de profil. Comisia pentru drepturile omului a dat aviz favorabil, cu majoritate de voturi; Comisia pentru muncă și protecție socială - aviz negativ, cu majoritate de voturi, Comisia pentru sănătate și familie - aviz negativ, cu majoritate de voturi.
Când Pl-x nr.Y a ajuns la Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, scorul era de 1-2. Hai cu egalarea, și-au zis cei promotorii acestui proiect. Deși avizele sunt consultative, iar votul final se dă în plenul Camerei Deputaților. A fost un fel de „hai cu egalarea” pentru impresie artistică.
Ȋn data de 9 februarie a.c., membrii Comisiei pentru egalitatea de șanse au studiat, individual, conținutul Pl-x nr.Y. La următoarea ședință a comisiei din 15 februarie, proiectul de lege se afla deja pe ordinea de zi. Primul. Remus Cernea era și el prezent în sală, pentru a-și susține punctul de vedere.
Nu s-a votat pentru că nu a existat cvorum, adică nu au fost suficienți deputați la ședință. Ȋn ziua următoare, cei care au lipsit au fost înfierați pe rețelele socializare, fiind catalogați drept dezertori. Și tot atunci s-a apelat la soluția „sună un prieten”, iar Florin Manole, deputat PSD, a fost împuternicit să reprezinte în comisie o colegă de partid.
Iar la următoarea ședință a comisiei, în ziua de 22 februarie, a fost, în sfârșit, cvorum! Dar Pl-x nr.Y tot nu a trecut... Pentru că deși, din cei 10 deputați prezenți la ședință, 5 au votat pentru (Mareș Mara – PNL, Calista Mara-Daniela – PNL, Bîzgan-Gayral Oana-Mioara – USR, Csép Éva-Andrea – UDMR și Florin Manole - PSD), 3 au votat împotriva avizul favorabil (2 – PSD, 1 – Minorități) și au fost și două abțineri (Cupă Ion – ALDE și Iulian Bulai - USR).
Aici apare intriga. Cum adică s-a abținut de la votarea avizului favorabil un deputat USR? Rețele de socializare au explodat, în aceeași zi. Iar Bulai a fost așezat la zid și s-a început lapidarea lui. Seara, deputatul USR explica pe pagina sa de facebook de ce s-a abținut de la vot. N-a contat. Avocații Pl-x nr.Y nu de explicațiile lui Bulai aveau nevoie, ci de votul lui.
A doua zi, VICE a publicat un soi de interviu cu Iulian Bulai. Spun „un soi”, pentru că dialogul e mai degrabă un interogatoriu. Ȋn subsolul articolului cu titlul „Am vorbit cu parlamentarul USR care simte că gayii nu reprezintă electoratul lui” se precizează că „unele răspunsuri și întrebări din acest interviu au fost scurtate, din motive ce țin de cursivitatea textului și de spațiul permis de formatul site-ului VICE, fără însă ca sensul să fi fost în vreun fel distorsionat.”
Ȋn baza acestui articol cu „răspunsuri scurtate”, la 24 februarie „Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor” publică o scrisoare deschisă, prin care i se cere lui Iulian Bulai să renunțe la funcția de vice-președinte al Comisiei pentru Egalitatea de Șanse.
Un întreg mecanism e pus în mișcare pentru a executa public un om acuzat că s-a abținut să avizeze favorabil Pl-x nr.Y. Un proiect de lege ce, teoretic, militează pentru diversitate. Altfel de diversitate, nu și cea a opiniilor.
După pedepsirea „vinovatului”, Comisia pentru egalitate de șanse se întrunește din nou, la 27 februarie. Deputatul Florin Manole e din nou prezent, prin „împuternicire”. Iulian Bulai lipsește, însă în locul lui a venit un alt deputat USR, Claudiu Năsui. Și el, tot „împuternicit”.
Năsui e membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Florin Manole, în Comisia pentru drepturile omului, deci el a mai votat odată avizarea aceluiași proiect. E regulamentar să te plimbi prin comisii, chiar și „împuternicit” fiind, doar ca să susții un proiect de lege?
Regulamentul Camerei Deputaților nu interzice asta. Art.51, alin. (6) prevede că „deputatul care absentează de la lucrările comisiei poate fi înlocuit de un alt deputat din același grup, pe baza împuternicirii semnate de liderul grupului parlamentar.”
Am încercat să iau legătura cu Marcel Ciolacu, liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, ca să-mi explice dacă împuternicirea repetată a deputatului Manole are și vreo motivație. Domnul Ciolacu e mereu în ședințe, dar își face timp, ca să-mi explice cum stă treaba, Monica Dumitrache, director grup PSD. Da, știe de împuternicirea domnului Manole, care a înlocuit-o în Comisia pentru egalitatea de șanse pe deputata Aida Căruceru. De ce a înlocuit-o n-are importanță, regulamentul nu prevede că solicitarea trebuie să fie motivată. De ce a înlocuit-o de două ori la rând? „Doamna deputat este membru și în Comisia juridică, iar dacă ședințele au avut loc în aceeași zi și la aceeași oră, nu putea fi în două locuri”, spune Monica Dumitrache. E logic. Dar e neadevărat.
Ședințele Comisiei pentru egalitate de șanse, unde Aida Căruceru este vicepreședinte, au fost în zilele de 20, 22 și 27 februarie. Iar Comisia Juridică a avut ședințe în 20, 21 și 28 februarie. Cine a făcut la școală intersecții de mulțimi, își poate da seama că deputata PSD n-a fost, în zilele de 22 și 27 februarie, la nicio ședință a vreunei comisii. Ȋn locul ei a fost însă Florin Manole, care probabil „și-a dorit mai mult victoria”. De altfel, el a fost și cel care a anunțat public avizul favorabil pe care Comisia pentru egalitatea de șanse l-a dat Pl-x nr.Y.

S-a votat cu ușile închise, în secret, deși presa a dorit să participe la ședință. Au fost 6 voturi pentru, o abținere și 3 voturi împotrivă. Din tabăra celor care n-au dorit să dea un aviz faborabil, cineva a înclinat balanța în partea cealaltă: „împuternicitul” de la USR, Claudiu Năsui.
Iulian Bulai n-a mai mers în acea zi la ședința Comisiei pentru că, spune el, a preferat să stea alături de soția și de copilul lui. Nu-și mai văzuse familia, care locuiește departe, de 6 săptămâni. Bulai recunoaște că tot ceea ce i s-a întâmplat în perioada aceasta „a fost o provocare la nivel personal” și spune că el a fost cel care a ales ca Năsui să meargă la ședința Comisiei, în locul lui, pentru că „împărtășeam aceleași opinii în legătură cu clauza pentru excepțiile pe motive de constiință”.
Ce este această clauză? Este un amănunt procedural specific Pl-x nr.Y, pe care Iulian Bulai îl explică pe pagina sa de facebook: „Conform avizului Consiliului Legislativ, propunerea legislativă nu prevede excepții pe motive de conștiință pentru notarii și funcționarii publici care nu vor dori, din motive etice sau de altă natură, să încheie astfel de parteneriate, propunerea neprevăzând nici excepții pe motiv de conștiință pentru antreprenorii matrimoniali sau de alt fel, care vor refuza să ofere servicii acestor noi tipuri de «familie». Ce înseamnă o prevedere de excepție pe motiv de conștiință? Ȋnseamnă că, dacă un parlamentar nu dorește să voteze pentru o anumită lege, are dreptul, în conștiință, de a se opune. La fel cum o asistentă nu poate fi obligată prin lege să asiste o eutanasiere, un soldat nu poate fi obligat să ucidă, și nici un doctor ginecolog nu poate fi obligat să facă un avort. Conștiința este criteriul personal de evaluare individuală a situațiilor, și fiecare cetățean are dreptul să poată lua decizii, utilizând acest mijloc. Mai ales pe piața liberă a cabinetelor de notariat.”
Deși părea că împărtășește aceeași opinie, deputatul Claudiu Năsui n-a vrut probabil să împărtășească și aceeași soartă cu colegul din USR. Așa că a votat pentru avizarea Pl-x nr.Y, iar apoi s-a și lăudat cu asta. Să se știe!

La nivel de avize din partea comisilor, pentru Pl-x nr.Y scorul e acum egal: 2-2. Remus Cernea, tatăl și mama acestui proiect, consideră remiza ca fiind o victorie. Crearea acestei așteptări optimiste în tabăra interesată e însă doar o strategie de marketing.
Pl-x nr.Y va intra în Comisia juridică, iar apoi în dezbaterea plenului Camerei Deputaților. Și singurul care va conta pe tabela de marcaj e votul final. Cel dat de 328 de deputați pe care e mai greu să-i timorezi, cu atacuri pe rețelele de sociale, și e imposibil să-i înlocuiești, prin „împuternicire”.
Pe același subiect

Polițiștii se bat cu Jandarmii la Cotroceni și îi cer DEMISIA lui Iohannis. Jandarmeria a aplicat 4 amenzi totalizând 10000 de lei pentru nerespectarea perimetrului și a făcut sesizări împotriva folosirii de articole pirotehnice

Medicii reclamă: Legea vaccinării prevede abuzul obligativității. Și vaccinarea anti-coronavirus ar putea intra sub incidența acesteia. Alexandru Rafila dezinformează Parlamentului României, corpul medical neinformat și opinia publică

Atacat murdar de Arafat, Ion Cristoiu face o pledoarie pentru libertatea totală de exprimare. E „fake news” că Uniunea Europeană a greșit cu vaccinurile? De ce? CAZURILE din care Arahat a ieșit mereu „nevinovat”

Autoritățile pregătesc în secret Pașapoartele de vaccinare. Ministrul Economiei a devoalat din prostie că lucrează împreună cu Ministerul de Externe pentru elaborarea unui document digital. Premierul a sărit să-l contrazică. Președintele nu se mai opune

Majoritatea deputaților USR-PLUS, inclusiv Dan Barna, Cătălin Drulă și Radu Molnar, au votat împotriva sprijinului financiar acordat schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Proiectul a trecut cu votul altor partide

Noii rinoceri din politică se înfig la ciolan. Userișii își arată adevărata față: Fiica „corpoloagei” USR-PLUS de la Românii de Pretutindeni, angajată la cabinetul unui parlamentar al Alianței
Recomandările noastre

HOLD UP PLUS și ACEASTA NU ESTE O CONSPIRAȚIE - cele mai căutate, interzise și disputate filme documentare despre PLANDEMIE și MAREA RESETARE - traduse în ROMÂNĂ

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU
Subiecte: Legalizarea Parteneriatului civil
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)