Dacian Cioloș: Capitolul referitor la „Holocaustul din România” trebuie să fie parte integrantă a învățării istoriei României

Premierul Dacian Cioloș susține că în manualele de istorie ar trebui să existe un capitol despre „Holocaustul din România”, se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției.
De asemenea, prim-ministrul „felicită Federația Comunităților Evreiești din România și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel" pentru contribuțiile lor de a aduce în atenția tinerilor memoria acestor lecții de istorie”, arată documentul citat. În ultimul timp, mai ales Institutul „Elie Wiesel" a fost criticat pentru susținerea legii 217/2015, definită de mai mulți istorici și personalități drept una a cenzurii.
Premierul susține că, „niciun film văzut sau carte citită nu poate surprinde durerea suferită de cei deportați".
Cioloș susține totodată că de la supraviețuitorii Holocaustului se poate învăța cel mai bine „de ce este nevoie de eliminarea completă din societatea noastră a atitudinilor extremiste, rasiste, antisemite, discriminatorii".„De la ei putem învăța despre curajul de a înfrunta istoria și de a lupta împotriva fenomenelor negative care conduc la tragediile istorice. Consider că răspunsul vital pentru coeziunea și sănătatea democratică a societății noastre este educația, educația profundă, cuprinzătoare și responsabilă. Educația este instrumentul cel mai eficace pentru a feri națiunile de boala ignoranței, a intoleranței și indiferenței", spune prim-ministrul.
Cioloș reamintește că una dintre acțiunile recente dedicate memoriei victimelor deportărilor transnistrene a avut loc săptămâna trecută, când au fost marcate locurile de unde au fost deportați mii de evrei români din gările din regiunea Bucovinei.
„În anul 2004, au fost prezentate recomandările raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România condusă de Elie Wiesel. România a făcut eforturi, recunoscute în plan intern și internațional, pentru îndeplinirea acestor recomandări. Mai mult, țara noastră și-a asumat președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) în anul 2016", precizează prim-ministrul.
El mai spune totodată că, prin activitățile derulate în acest an în domeniul educației, memoriei și cercetării, precum și cele din domeniul combaterii antisemitismului, rasismului și discriminării, „România și-a consacrat profilul de promotoare consecventă a valorilor toleranței, multiculturalismului și democrației".
„Datoria noastră, la 75 de ani de la tragediile care au marcat istoria României, este de a ne asigura că memoria victimelor Holocaustului din România rămâne demnă și neîntinată de încercări de rescriere a istoriei sau de negare a sa. Fie ca memoria victimelor Holocaustului din România să rămână vie pentru totdeauna în conștiința tuturor românilor!", conchide Cioloș.
În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, a fost aprobată data de 9 octombrie, ce marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1941, pentru comemorarea oficială, în plan național, a Zilei Holocaustului.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș
Locații: București
Subiecte: Al Doilea Război Mondial holocaust Istoria României Legea anti-legionară ziua holocaustului
Organizații: Guvernul României Institutul Elie Wiesel
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)