Dacian Cioloș: Locul României în viitoarea UE depinde de gradul de ambiție

„Locul României în viitoarea UE va depinde de gradul de ambiție, de credibilitate și de angajamentul pe care ni-l vom asuma ca stat membru responsabil al familiei europene”, se arată într-un mesaj al lui Dacian Cioloș, după întâlniri, la Bruxelles, cu oficiali europeni. Fostul premier a mai arătat că România este atent monitorizată pentru a nu depăși deficitul de 3%.
Fostul premier se află, începând de ieri, la Bruxelles pentru discuții cu înalți oficiali ai Comisiei Europene, în contextul lansării dezbaterilor privind viitorul UE post-Brexit.
„Am discutat cu Președintele Comisiei europene, Jean Claude Juncker, despre cele cinci scenarii prezentate în Carta Alba privind viitorul Uniunii și am primit confirmarea că scenariul Europei cercurilor concentrice este văzut de Comisie într-un sens cât se poate de inclusiv și deschis statelor membre care își doresc mai multă integrare. Cu alte cuvinte, locul României în viitoarea UE va depinde de gradul de ambiție, de credibilitate și de angajamentul pe care ni-l vom asuma ca stat membru responsabil al familiei europene”, arată fostul premier Cioloș.
El a adăugat că a avut discuții „bune” și cu comisarul Phil Hogan, responsabil pentru agricultură și dezvoltare rurală, dar și cu vicepreședintele CE Valdis Dombrovskis.
„M-am bucurat să constat susținerea sa (a somisarului Phil Hogan, n.r.) pentru unele aspecte cheie ale Politicii Agricole Comune care sunt de interes special pentru România precum distribuția echitabilă a fondurilor PAC atât între statele membre cât și în interiorul statelor membre precum și măsuri de simplificare și de sprijin pentru micii fermieri”, a continuat Dacian Cioloș.
„O discuție foarte utilă am avut și cu Vicepreședintele Valdis Dombrovskis, responsabil pentru zona euro și dialog social. Am convenit asupra ideii că România nu poate fi parte din grupul statelor membre de prim plan atâta timp cât rămâne în afara zonei Euro. Este nevoie ca România să își definească clar obiectivul de aderare la euro concomitent cu recredibilizarea politicilor fiscale și bugetare care sunt în acest moment sub atenta monitorizare a Comisiei în special din cauza riscurilor reale de depășire a deficitului bugetar peste limita de 3% dar și din cauza altor măsuri de creșteri nesustenabile a cheltuielilor publice”, a precizat fostul prim-ministru.
„Împreună cu comisarul Johannes Hahn am trecut în revistă măsurile constructive pe care România și Uniunea Europeană le-au realizat în ultimul an în relația cu Republica Moldova și am convenit că acestea trebuie să continue în vederea întăririi parcursului european al Republicii Moldova, în special prin dialogul si sprijinul direct fata de comunitățile locale. Totodată, astăzi am avut o discuție foarte bună cu comisarul pentru acțiune climatică și energie, în cadrul careia am discutat despre necesitatea continuării proiectelor energetice care asigură interconectivitatea României cu celelalte țări europene, inclusiv cu Republica Moldova”, a adăugat Cioloș.
Fostul premier va continua în ultimele două zile din vizita sa întâlniri cu comisarii Frans Timmermans, Elzbieta Bienkowska, Jyrki Katainen, Gunther Oettinger, precum și cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și negociatorul-șef al Comisiei pentru Brexit Michel Barnier.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)