Dacian Cioloș a demis un secretar de stat care a participat la un miting electoral

Decizia de eliberare din funcție a lui Răzvan Alexandru Cuc, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost publicată în Monitorul Oficial. Surse guvernamentale citate de Agerpres susțin că decizia a fost provocată de participarea secretarului de stat la un miting electoral, la Giurgiu.
Răzvan Alexandru Cuc a fost directorul Zonei Libere Giurgiu, înainte să fie numit de Victor Ponta, în octombrie anul trecut, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. El este membru al PSD.
Încă de la începutul anului premierul Dacian Cioloș a anunțat că le-a pus în vedere secretarilor de stat rămași din Cabinetul anterior să nu facă politică de partid, iar prefecților și subprefecților care au intenția să participe în alegeri le-a cerut să renunțe la funcție.
„În cea mai mare parte, secretarii de stat au fost schimbați și celor care au rămas le-am pus clar în vedere că, indiferent dacă aparțin sau nu unui partid politic, pe perioada mandatului acestui Guvern le cer să nu facă politică de partid, dacă vor să rămână în Guvern ca și secretari de stat. Acolo unde voi constata că sunt secretari de stat care doresc să facă politică de partid îi voi invita să facă în partide și nu în Guvern. Acesta a fost un mesaj foarte clar pe care l-am transmis", declara Dacian Cioloș pe 8 februarie, la ''Ora prim-ministrului'' în Camera Deputaților.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș
Locații: București
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)