Președintele USR, Dan Barna,  a realizat un „document programatic” prin care vrea să câștige referendumul intern de repoziționare a partidului ca de „centru-dreapta”. Programul conține cinci mari principii de guvernare și un plan de acțiune în viitor imediat, însoțit de 10 pachete de politici publice.

Conform documentului, valorile în care crede echipa Barna sunt: „Libertatea, însoțită de responsabilitate. Economie de piață și libertatea economică. Educație și șanse pentru toți. Respectul și garantarea proprietății private. Libertate religioasă. Respectul față de viața privată. Demnitatea
persoanei. Dreptatea, Adevărul. Competența. Meritocrația. Integritatea. Respectul față
de lege și stat de drept. Libertatea de expresie. Drepturile omului. Respectul față de
cultura europeană clasică. Valorile și principiile morale euro-atlantice”.

Cele cinci principii de guvernare din documentul programatic:

Libertatea individului este fundamentală
Egalitatea în fața legii și a statului și eliminarea privilegiilor discriminatorii
Modernizare liberală cu puterea comunităților
Statul este o organizație care trebuie permanent ținută sub control, analizată și adaptată la standardele moderne
Meritocrația și competiția onestă trebuie să devină norme sociale și politice în România


Planul de acțiune în patru pași prevede că, după eventuala adoptare a doctrinei de centru dreapta prin referendum, USR „va face opoziție real liberală la guvernul Partidului Național Liberal”.
 
Printre altele, Barna& co susține că dorește legalizarea parteneriatului civil între persoane de același sex, dar și cooperarea cu „instituții de cult” pentru combaterea sărăciei.  Deși susține că libertatea religioasă este o valoare fundamentală, „noul” USR vrea să combată „homofobia”.
 
În plan economic, se propune eliminarea taxelor pe salariul minim, dar și implicarea comunităților locale în administrarea școlilor.

Cele 10 pachete de politici publice pe care se va baza guvernarea USR:

1. Libertate antreprenorială – parteneriat cu mediul de afaceri, liberă inițiativă, condiții de piață liberă

2. Cumpătare, responsabilitate economică și reducerea impozitării muncii – reducerea graduală a impozitării muncii astfel încât salariul minim să nu mai fie taxat și toate taxele să fie calculate de la nivelul salariului minim în sus. Impactul bugetar va fi suportat de eliminarea programelor inutile de tip PNDL, a pensiilor speciale și prin stabilizarea cheltuielilor publice (care au crescut cu 46 de miliarde de lei în 2018 și 50 de miliarde de lei în 2019). Păstrarea cotei unice, trecerea rapidă la moneda euro, deficit bugetar controlat, inflație redusă, creditare facilă

3. Pensii egale la contribuții egale. Fără pensii speciale – ”Desființăm pensiile speciale. Toți trebuie să fim egali în fața statului. Nu e niciun motiv pentru care unii ar trebui să fie "mai speciali” și să primească pensii peste cât au contribuit. Fiecare pensie în funcție de contribuție. Încetăm aberația raportării anumitor pensii la ultimul salariu, care de obicei este umflat cu tot felul de sporuri și care a creat cele mai mari abuzuri din sistem”.
  • „Vom accelera tranziția de la pilonul 1, falimentar și care se bazează pe transferuri de la buget, către pilonul 2 și pilonul 3, bazate pe investiții. Tranziția se va face fără a afecta pensiile actuale, dar cu un calendar clar de transfer pentru viitorii pensionari. Vom folosi veniturile din resursele naturale ale țării noastre pentru a ajuta această tranziție: resursele naturale ale României merg direct ca investiții în pensiile din pilonul 2”
4. Politici anti-sărăcie concrete – declanșarea unei ofensive împotriva abandonului școlar în mediile sărace și în spațiul rural, intervenții sociale finanțate prin granturi oferite organizațiilor care lucrează direct în comunități: ONG-uri, fundații, instituții de cult, primării. 

5. Comunitatea în școli și spitale – transformarea sistemului de sănătate și a sistemului de educație, dintr-unul centrat pe politruci, într-unul centrat pe cetățeni
  • Educația: centrată pe elev, prin intermediul părinților și profesorilor. Părinții trebuie să poată alege școala copiilor lor dintr-o multitudine de opțiuni. Școlile trebuie gestionate cât mai aproape de cetățeni, prin consililul lor de administrație, nu de politruci îndepărtați care vin în inspecții regizate
  • Sănătatea: centrată pe pacient și pe asigurat (potențialul pacient). ”Vom da dreptul fiecărui român de a-și alege propriul asigurator de sănătate. Fiecare român va avea o sumă fixă pe care o va putea folosi pentru a-și alege asiguratorul de sănătate, fie că este CNAS fie că este altul. Doar atunci când vom permite concurența la CNAS, vom avea servicii mai bune de sănătate”.

6. Politici de mediu responsabile și realiste – politici concrete, reale pentru modernizarea sistemelor de reciclare a deșeurilor, pentru protecția pădurilor, pentru apă și aer curat. Mecanisme de piață și o intervenție inteligentă a statului (de exemplu, prin integrarea principiilor economiei circulare) sunt soluțiile pentru a asigura un mediu sănătos. Încurajarea transportului public, introducerea stimulentelor financiare pozitive și negative pentru a decongestiona marile orașe. Finanțarea intervențiilor pentru mediu prin mecanisme comunitare implicate direct în protejarea ariilor naturale, nu prin crearea de noi birocrații de stat. Funcția de reglementare și control a statului în probleme de mediu trebuie întărită semnificativ.

7. O reformă radicală a statului și o debirocratizare serioasă. Planul pentru digitalizarea administrației – un guvern cu număr redus de ministere, care va face o analiză drastică a agențiilor guvernamentale și desființarea celor redundante. Fiecare program guvernamental va fi evaluat ca impact o dată la 3 ani și cele care nu obțin rezultate satisfăcătoare nu vor mai fi finanțate de la bugetul de stat. Cancelaria Guvernului va avea această funcție de bază. Digitalizarea relației stat – cetățean: interzicerea în termen de doi ani a practicii de a cere de la cetățean informații / hârtii care sunt deținute de altă instituție a statului.

„Vom vota onorarea promisiunii făcute cetățenilor: maxim 300 de parlamentari. Vom demara procesul de modificare a Constituției pentru a repara sistemul politic, începând cu #FărăPenaliÎnFuncțiiPublice”.

8.Grijă pentru banii publici. Regiuni și comune funcționale. Reforma sistemului de management al fondurilor europene și a politicii de dezvoltare în general: Unificarea fondurilor europene și naționale de dezvoltare într-un buget unic, cu posibilitatea de finanțare a obiectivelor de investiții din bugetul național, pentru un flux continuu al investițiilor. 

  • „Vom demara reforma radicală a sistemului administrativ de gestionare a fondurilor europene”.
  • ”Folosirea masivă a instrumentelor financiare în exercițiul bugetar viitor 2020 – 2027”
9. Companiile de stat vor fi listate la bursă sau dedicate unui bine public, prin profesionalizare: Listarea la bursă a celor care nu au un mandat clar și un bine public pe care îl urmăresc și pe care o structură privată nu îl poate îndeplini. Pentru cele rămase în portofoliu, statul intervine cu un mandat oferit transparent, pe baza căruia selectează un management profesionist

10. Drepturi și libertăți civile protejate. Încurajarea mediei independente, politici culturale competitive, controlul real democratic al serviciilor de informații:

  • Susținem parteneriatul civil pentru toate cuplurile, indiferent de orientarea sexuală
  • Susținem toleranța ca virtute modernizatoare a societății și respingem orice formă de xenofobie, homofobie, rasism, antisemitism sau șovinism
susținem că nu trebuie să cedăm de la respectarea unui drept esențial, acela la inviolabilitatea vieții private.
  • Statul trebuie să creeze cadrul pentru pluralism, transparență și concurență corectă în mass-media . Reforma TVR și a radioului public, accesul producătorilor independenți în serviciile publice de media vor fi parte din mandatul nostru
  • Vom iniția o reformă reală a serviciilor de informații și limitarea prin lege a capacității lor de a deține firme, de a interfera în viața politică, mediatică și economică. Supravegherea parlamentară a serviciilor de informații trebuie să devină o practică reală, nu o formă fără fond cum e acum.

Echipa lui Dan Barna mai arată că „USR își asumă ca generație un destin neo-pașoptist. De aceea vom finaliza ce au început pașoptiștii atunci când au declanșat prima modernizare a României: suntem români mândri de tradițiile noastre, într-o Europă care cultivă specificul fiecăruia”.